" În viziunea lui Dumnezeu, omul de dinainte de păcat era ( sau ar fi trebuit să fie ) un animal superior, care se hrănea cu vegetale, stăpânea peste celelalte vieţuitoare de pe pământ, dar care trebuia să asculte de un stăpân. El nu era nici asemenea dobitoacelor, dar nici nemuritor precum Creatorul său. În realitate, omul avea rudimente de judecată, nu ştia ce este binele şi răul, nu cunoştea ruşinea, era coruptibil şi înclinat a nu-şi ţine cuvântul dat. Nu este o imagine prea măgulitoare ! Imperfecţiunile "operei" lui Dumnezeu sar în ochi. Totuşi, omul ar fi putut gusta din "pomul vieţii" şi ar fi putut deveni nemuritor. Avea această opţiune. Şi dacă Dumnezeu, din motive numai de El ştiute, dorea ca omul să nu facă diferenţa între bine şi rău şi nici să devină nemuritor, de ce îi lasă la îndemână cei doi pomi care ar fi putut crea probleme ? A avut încredere oarbă în opera Sa ? Sau totul a fost premeditat, ca şi în cazul lui Hristos ? Este de bănuit că omul făcea unele diferenţe, fiindcă era sortit să se înmulţească... Pe urmă, este clar că el putea să facă rău - cum se şi întâmplă ! -, chiar înainte de a şti ce sunt binele şi răul. Să fi trăit el într-o voioasă inconştienţă ? Abia după ce i se deschid ochii, încep problemele pentru om. Trebuie să ducă o viaţă chinuită, să se hrănească numai dacă trudeşte din greu şi i se refuză accesul la nemurire. Nu ar fi fost logic ca după ce devine conştient de valorile morale ale existenţei, să aibă şi dreptul de a fi nemuritor ? Teoretic, Dumnezeu ar fi acceptat ca un semianimal fără nicio morală să devină nemuritor, dar nu este de acord ca acelaşi lucru să se întâmple cu un om care are conştiinţă morală. După ce este alungat din Eden, omul o ia pe cont propriu. Şi nu numai conştiinţa îl determină să progreseze în plan material ! Poate dimpotrivă, conştient fiind de ce este bine şi rău, ar fi trebuit să se preocupe mai mult de elevaţia sa spirituală. Motoarele evoluţiei materiale şi tehnico-ştiinţifice au fost instinctul posesiei, dorinţa de putere şi permanenta obsesie de a-şi face viaţa mai uşoară. Ca să acumuleze valori materiale, oamenii au făcut mai mult rău. Uneori au fost nevoiţi, alteori le-a plăcut s-o facă. În timp ce credinţa s-a instituţionalizat, căpătând conotaţii convenţionale, sociale şi politice, spiritul s-a refugiat în arte, unde omul a încercat să pună ceva din frumuseţea pe care o văzuse în Eden şi pe care o păstrase în suflet. Conştientizând răul, cei mai mulţi au încercat să-l ţină la distanţă, dar nu au reuşit decât să săvârşească grozăvii şi mai mari. Nu în numele binelui şi al lui Dumnezeu făcea Inchiziţia cumplitele sale crime ? Câte abominabile fapte nu au fost inspirate de diferite religii ? Şi fiecare acredinţă l-a identificat diferit pe Dumnezeu. Paradoxal, răul i-a fascinat atât de mult pe cei care deţineau / deţin puterea, încât au făcut rău de dragul de a-l face, ascunzându-l adesea sub faldurile ideii de bine. Paradoxal, cele mai mari rele au fost făcute în numele binelui ! Şi abia acum înţelegem de ce Dumnezeu nu i-a permis omului să afle ce sunt răul şi binele. Conştientizându-le, oamenii au făcut o preocupare permanentă din aceste noţiuni. Au minţit, au torturat, au înşelat şi au ucis în numele lor. Practic, omul a vrut să-şi afirme natura lui bună, însă a reuşit doar să arate că are lipici la tot ce este rău. Ca şi Inchiziţia, comuniştii au făcut crime în numele uniformizării oamenilor. Capitaliştii le fac în numele diferenţierii lor, transformând totul în junglă. Ambele sisteme au pornit de la idei "nobile" : fie că oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu sau a naturii, fie că oamenii sunt diferiţi şi proprietatea e sfântă. Nu i-a trebuit mult omului să descopere, în limitele mentalităţii sale, că este mai rentabil să faci rău, decât să faci bine. Să distrugi, decât să construieşti. Să furi, decât să munceşti. Să înşeli, decât să fii fidel. Să minţi, decât să spui adevărul. Să ucizi, decât să-i întinzi o mână semenului. Să faci bine este anevoios, presupune efort considerabil, iar răsplata este o bâtă în cap sau un scuipat în ochi. Dar să faci rău... Ce simplu, ce eficient, ce spectaculos, ce artistic e ! Mass-media şi-a luat în serios rolul de a populariza actele de răutate şi iată că răul a devenit cea mai sigură modalitate de a face bani, de a dobândi celebritate şi putere. Pe măsură ce societatea de consum devine mai prosperă, ispitele sunt mai strălucitoare şi rivalităţile sunt mai puternice. Se cunosc cazuri de oameni de afaceri, politicieni şi chiar intelectuali care au încercat să-şi elimine concurenţa prin acte de magie neagră ! Oare de ce urmăresc oamenii cu mai mare interes emisiunile pline de cruzime şi presărate cu fapte bestiale ? Fructul oprit a trezit în om armate de monştrii pe care Hristos s-a străduit să le trimită înapoi, în Infern. Dar ele erau cuibărite adânc în subconştientul oamenilor. Leul ucide doar pentru a se hrăni. Omul şi şobolanul ucid şi din plăcere. Vânătoarea a devenit, dintr-o preocupare necesară, o modalitate de a defula sadismul. Omul este cel mai mare duşman nu numai al său, dar al vieţii, în general, şi prin urmare şi al Divinităţii. De aceea este oprit de la nemurire. Ce rău poate fi mai mare decât acela de a te hrăni cu carnea unor făpturi nevinovate, pe care le tranşăm ca pe nişte materiale obişnuite ? Până la urmă, de cele mai multe ori când realizează un proiect prin care încearcă să modifice ordinea lumii, omul intră în conflict cu Divinitatea, cu alte cuvinte, face rău. De câte ori s-au apucat de lucruri măreţe, oamenii şi-au presărat "realizările" cu munţi de morţi şi mormane de moloz... Poate că arta, prin frumuseţea ei şi prin evocarea Paradisului definitiv pierdut, să-l mai poată îmblânzi pe om. Nu spunea Dostoievski că "Frumuseţea va mântui lumea ? " Ca să poată fi salvat, omul are nevoie de un nou cod genetic. Nu merge cu vaccinuri şi leacuri morale. Un zeu civilizator şi neîndurător ar trebui să-l treacă pe om printr-o altă teribilă încercare. Sau să-l reconstruiască...
Dar se lasă seara, zăpezile sclipesc straniu pe muntele apropiat, le simt bine răcoarea, iar antropofagii ies din ascunzişurile lor, în căutarea prăzii. Au devorat mai mult de jumătate din marinarii eşuaţi pe ţărm..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu