"Îmi place să mă gândesc la Adam şi Eva plimbându-se goi prin grădina paradisului. Apoi Dumnezeu a zis : "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră ; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ." Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu ; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis : " Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l ; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ. "... În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ şi ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp şi nici o iarbă de pe câmp nu încolţea încă : fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse ploaie pe pământ şi nu era niciun om care să lucreze pământul. Ci un abur se ridica de pe pământ şi uda toată faţa pământului. Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise. Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om şi omul a adormit ; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la loc. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis : "Iată, în sfârşit, aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea ! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din om." Textul biblic are ingenuitatea şi simplitatea primilor oameni, dar reduc citatele din motive de spaţiu. Omul şi femeia au voie să mănânce din fructele tuturor pomilor din paradis, inclusiv din pomul vieţii, dar le este interzis să se atingă de pomul "cunoştinţei binelui şi răului", fiindcă, îi spune Dumnezeu lui Adam, "în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit." Acum intră în scenă şarpele. El îi sugerează mai întâi femeii că s-ar putea ca Dumnezeu să nu le fi interzis să se hrănească din pomul respectiv, sugerând că bărbatul ar minţi... Manevra nu reuşeşte şi atunci reptila apelează la ultimul argument. Îi spune femeii : "Hotărât că nu veţi muri ; dar Dumnezeu ştie că, în ziua în care veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul." Pe scurt, cei doi mănâncă din pomul cunoştinţei binelui şi răului, îşi dau seama de goliciunea lor şi se ruşinează. De aceea când Dumnezeu îl cheamă, bărbatul se sfieşte să apară gol înaintea Lui. Dumnezeu îşi dă seama ce s-a întâmplat şi rosteşte cunoscutul blestem. Interesantă este însă reflecţia lui Dumnezeu, după nefericita întâmplare : Domnul Dumnezeu a zis :" Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci." De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul din care fusese luat. Astfel a izgonit El pe Adam ; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii. Curios este că în unele ediţii ale textelor sfinte, ilustraţiile care prezintă pomul interzis, ca şi pe cel al vieţii, seamănă cu schema ADN-ului şi ARN-ului. Să fi fost grădina Edenului un laborator cosmic şi facerea omului să fi fost un experiment eşuat ? Să nu forţăm lucrurile... Ajunşi aici, avem câteva surprinzătoare certitudini, dar şi întrebări la care trebuie să răspundem.
Certitudinile sunt:
1. Nu este vorba de "pomul cunoaşterii", cum eronat se spune, ci de "pomul cunoştinţei binelui şi răului", care este cu totul altceva.
2. Omul a fost muritor de la bun început !
3. Dacă ar fi mâncat din "pomul vieţii", omul ar fi putut deveni nemuritor. Şi avea această posibilitate, din moment ce "pomul vieţii" nu intra în zona interdicţiei de a fi folosit ca hrană.
4. Omul se poate înmulţi şi este "proiectat" pentru a se alimenta exclusiv în regim vegetarian.
5. Oamenii nu sunt lăsaţi să se reîntoarcă în Eden din temerea lui Dumnezeu că aceştia ar putea ajunge nemuritori.
6. Condiţia umană este marcată, în datele ei esenţiale şi în mod decisiv, de păcatul originar.
7. Întreaga noastră civilizaţie stă sub semnul unei pedepse, ca urmare a încălcării unei interdicţii.
Întrebările sunt însă tulburătoare. La una singură avem impresia că putem răspunde cu siguranţă, celelalte rămân în ceaţă. Iată-le :
1. Putea avea omul însuşirea de raţiona, înainte de "păcat", lipsindu-i numai moralitatea ?
2. A putut să-l mintă Dumnezeu pe om că fructele din "pomul cunoştinţei binelui şi răului" sunt ucigătoare ?
3. A vrut Dumnezeu ca omul să trăiască într-o lume amorală, lipsită de anumite reguli şi interdicţii, ca orice alt animal ? Cu alte cuvinte, nu a vrut ca omul să fie o fiinţă morală, în timp ce, paradoxal, toate religiile din lume promovează imaginea unui om profund moral ? Vrând să facă acest lucru, a impus o unică interdicţie , aceea de a mânca din "pomul cunoştinţei binelui şi răului" , transformată apoi în opreliştea de a atinge nemurirea ?
4. De ce a ispitit-o şarpele pe femeie şi nu a ales omul ? ( Aceasta este întrebarea la care se poate răspunde mai uşor. Intrigant cum era, şarpele ştia că Dumnezeu rostise interdicţia în faţa bărbatului, pe când femeia încă nu era făcută. Nu putea rata ocazia de a sădi neîncrederea între ei. Pe urmă, alunecoasa vieţuitoare a mizat pe ambiţia mai mare a femeii... Şi totuşi... )
5. La cine se referă Dumnezeu când spune "Noi" ? Mai sunt şi alţii asemenea Lui ?
6. De ce nu a vrut Dumnezeu ca oamenii să cunoacă binele şi răul ?
7. De ce nu a vrut Dumnezeu ca oamenii să devină nemuritori ?"
TO BE CONTINUED
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu