Primăvara simt respiraţia lui Dumnezeu. Din jurnalul unui exilat ( 2 )

"Mă uimeşte viteza cu care timpul mă deposedează de iluzii, de frumuseţe, de puterea de a mă bucura... În jurul meu, marinarii eşuaţi pe plajă şi ascunşi în peşteră de teama canibalilor îşi cară pumni în cap, se păruiesc, se bat pentru câţiva gologani, o palmă de pământ, o felie de pâine, o femeie, o sticlă de băutură... Se războiesc mai ales din trufie şi pentru a arăta fiecare că e mai cu moţ decât ceilalţi umanoizi. În răstimpuri, se îmbată ca porcii, în frunte cu preotul catolic care, altminteri, critică aspru excesele şi înalţă laude înfrânării. E o chestiune de timp să ajungă fripturi, la focurile făcute de antropofagi.. Simt cum timpul-pirat îmi mărunţeşte creierul în milioane de bucăţele şi le aruncă în vânt sau le dă hrană peştilor din lacul aflat mijlocul pădurii. De aceea apele îmi inspiră spaimă... Astăzi am văzut că zăpezile de la poalele muntelui au început să se topească. Adieri impercepribile de vânt aduc miresme necunoscute. Totuşi, pe unele le recunosc. Undeva, în sud, au înflorit teii şi aroma lor mă face să mă gândesc la respiraţia lui Dumnezeu. Cum va fi surâzând El ? Îngerii miros altfel, asemănător cu orhideele şi florile de salcâm. Arhanghelii răspândesc în eter aroma înecăciosă a crinilor imperiali... Heruvimii poartă cu ei toate nuanţele esenţelor de trandafiri..."