joi, 10 martie 2011

Și focul arde în sobă

Multe ierni mi-au fost luminate de bucuria de a sparge lemne, în ninsoare, de a face oameni de zăpadă și de a o plimba pe Nicolle cu sania.
Duceam apoi lemnele la sobă și, ca și acum, aprindeam focul. Flacăra dădea o căldură plăcută, troznea și dansa printre butucii uscați.
Cu timpul mi-a trecut prin minte să studiez și esențele de lemn pe care le ardem. Știam de la un călugăr că părul sălbatic e cel mai rezistent lemn din pădurile noastre și din el se sculptează altarele bisericilor. Dar nimeni nu folosește părul ca să-și încălzească locuința.
Plopul e alb ca laptele, ușor și fără forță calorică.
Stejarul arde greu, iar cel din zonele mai înalte - deloc. În plus, acumulează apă din ploi și rămâne ud până se transformă în cenușă.
Fagul îmi place în mod deosebit. Se sparge și arde frumos, lăsând o cenușă ca de țigară de foi.
Carpenul ( alb și acesta ! ) , ulmul ( câlțos ! ) și cerul sunt de departe cele mai bune esențe pentru foc. Ultimul, foarte greu și cu cea mare putere de încălzire, există prin pădurile din jur. Seamănă cu stejarul, numai că are coaja mai întunecată, mai fină și mai puțin brăzdată.
Ani în șir am fost uimit de frumusețea unor trunchiuri de copaci care, tăiate și sparte, lăsau să se vadă o textură de lemn cu fibre armonioase, puțin colorate în roz-galben, de parcă aparținuseră unor trandafiri gigantici. Mi-am zis că e vorba de cireș sălbatic.
Cu câteva zile în urmă i-am arătat unui pădurar o bucată din lemnul acesta minunat.
- E cireș sălbatic, nu-i așa ?
- Nu, fiindcă ăla e o esență foarte rară și se folosește ca materie primă pentru mobilă și obiecte de lux, mi-a răspuns pădurarul. Ce-mi arătați dumneavoastră este lemn de frasin.
- Frasin ? Așa ușor ?
- Da, e ușor, dar foarte rezistent.
Și în seara asta focul arde în sobă. E sfârșitul primăverii, dar sute de mii, milioane de sobe și centrale termice utilizează lemne din niște păduri care dispar sub ochii noștri.
Codrii, vii și infiniți, nu vor pieri niciodată. Și nici ceea ce este inefabil în noi.

11 comentarii:

Scorchfield spunea...

Există un pesimism a ceea ce nu mai putem avea, nu pădurile sunt problema noastră Şerban, ci anii, lumea; ne înconjurăm, şi eu fac asta, cu un conservatorism atroce, care ne face friabili, casanţi şi irascibili... Nu Şerban, nu pădurea, ci noi cădem înaintea ei!

Frasin, Cireş, Ulm, Carpen,... devin deja idei pentru ceilalţi, cine ştie cum arde, cum scânteie lemnul -cărbunii sunt la modă :)

Trebuie, personal cred, să fim optimişti să pregătim lumea de mâine, "plângăceala mea" de pe blog mă îndeamnă la băut, ceva tare de culoarea stejarului... :)

P.S.
Îţi eram dator, demult, dar numai de anul acesta, de un răspuns!

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
admirabil spus !
Și ai atâta dreptate !

pandhora spunea...

padurea...
mi-am dorit sa vad si eu cu ochii mei cum arata codrul...pentru mine el este altceva decat padurea...
oare exista?mai exista?
nici macar nu mai observam copacii....oamenii privesc mai mult in jos...poate daca am ridica privirea am vedea...

Şerban Tomşa spunea...

Pandhora,
pădurea m-a fascinat totdeauna. Cu 60 de ani în urmă, pădurile erau atât de apropiate de localități, încât, după ce viscolea, lupii intrau în sate și furau oile și purceii...
Ce văd acum sunt niște resturi de păduri. Ceva ce pare a fi o rămășiță din străvechii codri ai Vlăsiei se află aproape de Malu-Spart. Drumul trece prin codru, apoi prin Malu-Spart și Bolintin Vale... Codrii adevărați sunt întinderile împădurite, seculare, din Subcarpați...

Karina spunea...

"...focul
ce-n sobă încălzeşte,
şi blând şi iubitor.."

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
:)
A mai trecut o iarnă...

Liviu Drugă spunea...

Serban,

Toata iarna asta imi veneau din departarea copilariei mele imagini cu soba bunicilor mei. Era o soba din pamant ars, peste care era o placa din fonta, cu ochiuri din ce in ce mai mici si concentrice. Soba era aproape de un pat ingust, prezent in mult bucatarii mici din sudul Romaniei. In soba asta am descoperit eu fascinatia focului si a jarului incins.

Pentru mine, flacarile inalte, de genul focului de tabara, nu au nici un farmec.

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
cum îți spuneam, noi doi am crescut pe lângă aceeași sobă, am văzut același foc, iubim aceleași... :)

Karina spunea...

si inca o iarna..

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
încă două-trei ierni şi...se termină nisipul din clepsidră. :(

Karina spunea...

Nu conteaza cat..Ci doar sa-i trecem impreuna!! Si daca se poate, sa plecam impreuna:)