Clica lui Mitică

Mă amuzam copios când Mircea Sandu explica declinul fotbalului nostru prin factorii sociali şi economici din România.
Dar nu e de râs. E de plâns. Echipele româneşti au ajuns cerşetoare la uşa Europei. Vasluiul, care îmi place cum joacă, nu mai e aceeaşi mâncare de peşte după plecarea lui Wesley. Băieţii lui Porumboiu au pierdut campionatul intern într-un mod mai mult discutabil. Steaua are cel mai bun lot, dar atâta vreme cât la cârmă va fi Gigi, nu vom vedea o echipă mare în Ghencea. Sigur, lituanienii din ultima confruntare n-au contat, dar în faţa unui team serios, turma lui Gigi se va poticni. Am mai spus şi cu alt prilej că trebuie să fii inconştient ca să te angajezi, ca jucător ori ca antrenor, la târla lui Becali. Omul se lăfăie în faţa microfoanelor şi debitează enormităţi de dimineaţă până seara, în admiraţia unor idioţi.
- Ieri aţi spus altceva, a zis un reporter, întrerupându-i trăncăneala icnită.
- Şi ce dacă am spus, bă, altceva ? Ce dacă ? Aci zic ceva şi mâine pot să zic taman invers, na ! Eu pot să zic orice şi a doua zi spun altceva ! Care e problema ?
El avea dreptate. Nu e în regulă însă că ziariştii se îngrămădesc la uşa lui, sorbindu-i cuvintele de pe buze, de parcă dementul ar fi Petrache Lupu în persoană.
E clar că Liga şi Federaţia sunt un fel de stat în stat care n-are altă menire decât aceea de a le umple buzunarele şefilor Sandu şi Mitică. Ce fotbal ? Ce rezultate ? Nu vedeţi că ţăranii mor de foame ? Şi Mitică bagă în buzunar zeci de mii de euro, deschide noi restaurante şi dă sentinţe şi prevesteşte minuni, rotind ochii ca un oligofren, spre entuziasmul aceloraşi dobitoci. Campionatul intern ? Asta e o treabă care se lasă cu licitaţie. Participă şi arbitrii ! Un fotbalist de valoare are şapte-opt ani de activitate la vârf, iar nenorociţii ăştia au distrus cel puţin trei generaţii de sportivi. Am avut, la un moment dat, jucători de top cu care puteam juca la Mondiale. Dar să-l aduci pe Piţurcă la cârma naţionalei, după ce abia scăpaseşi de el, cu ameninţări şi despăgubiri grele, e gestul unei găşti care numai binele fotbalului românesc nu-l doreşte. Ce, mai există vreun tehnician român demn de încredere ? Mircea Lucescu nu vrea să vină, iar despre Dan Petrescu, Grigoraş, Rednic sau Andone n-am auzit şi nu ştim nimic.  Lasă că îl aducem pe Piţi şi să vezi la ăsta selecţie ! Ani în şir, barbugiul a fost scos de Mutu, prin goluri şi pase decisive. Acum nu se mai poate ridica nici argeşeanul.  Nu-i nimic, Piţi are simpatii. Îl aduce, ca salvator, pe Bănel care nu ştie să centreze şi n-ar avea loc nici la Steaua. Ori pe Marica, ori pe Codrea.
Am lăsat la sfârşit pe Dinamo, echipa mea de suflet, o grupare distrusă sistematic de acţionari. Badea nu poate ieşi dintr-o sticlă de foarte multă vreme, iar Borcea şi-a făcut de cap, vânzând orice jucător care a reuşit o pasă bună ori un dribling şi repatriind pensionari care nici să fugă nu mai pot. Oameni de perspectivă ? Aproape zero. Atât de lăudatul Ţucudean e un vârf de mâna a treia, greoi şi imobil, un fel de dulap de care se izbeşte mingea. Şi uite că l-am jugnit pe Doru Popescu-Dulap, care era, pe vremuri, foarte eficient în gura porţii !
Singur, Cătălin Munteanu mai joacă fotbal. Dar cu o floare, şi aia ofilită, nu se mai face performanţă.