marți, 14 august 2012

Meşterul Manole a fost un fel de Dorel

Abia acum am prins tâlcul legendei meşterului Manole. Şi câte interpretări am citit pe marginea acţiunilor personajului cu pricina ! Câte subtilităţi, câtă poezie de idei ! Ce gânduri măreţe mi-au trecut prin cap, meditând la destinul acestui creator !
Îmi amintesc cum fremătam de emoţie când, la un seminar, vrând să ne verifice, profesorul Silviu Angelescu ne-a dat ...un extemporal pe tema " Meşterul Manole - mit estetic ". Ce minunăţii au scris, pe colile lor, Călin Mihăilescu, Liviu Papadima, Rodica Zafiu şi Bogdan Ghiu ! Chiar eu, la o adică, am băgat nişte texte de-mi venea, recitindu-le, să dau cu căciula pe acoperişul Universităţii !
Dar azi mi-a picat fisa. Manole era un Dorel ceva mai inteligent şi cu mai multă imaginaţie decât eroul reclamelor de pe micul ecran. Omul voia să scape de soţia lui, Ana, o scorpie fără seamăn. Se trezea în fiecare noapte şi dărâma ceea ce zidise ziua. Pe urmă, ca lucrurile să se lege, a inventat visul acela ciudat şi vocile pe care le auzise, chipurile, în somn.  Le-a povestit braşoavele astea tovarăşilor săi, oameni tari de vârtute, dar slabi de cap şi, ca orice român, gata să-şi încalce oricând jurămintele. Fideli condiţiei lor de căcăcioşi iremediabili, ei şi-au anunţat nevestele să nu dea dracu' să se arate cumva pe şantier până nu trece beleaua cu viziunile lui Manole. Milos, Dumnezeu a vrut să o salveze pe Ana, dar ei i se năzărise că bărbatu-său o înşeală cu alta, chiar la locul de muncă. Şi aşa a ajuns în ghearele lui Manole, care a zidit-o cu mare plăcere, scăpând pentru totdeauna de paţachină.
Trăim în plin Kafka.
Am văzut programul de lucru al unei firme de construcţii. Totul e organizat în aşa fel, încât să se lucreze cât mai puţin şi cât mai prost. Câţiva metri pe zi, distruşi şi refăcuţi a doua şi a treia zi ! Cu mare risipă de materiale şi cu o desfăşurare de forţe care iau ochii oricui. Pe managerii acestor unităţi ar trebui să-i facem autori de distopii. În mod sigur ne-ar aduce Nobel-ul de mai multe ori !
 În lipsa unor programe sociale, politicienii, la putere sau în opoziţie, îşi dau cu bâtele în cap, aruncându-ne în preistorie.  Stupefiantă este reacţia susţinătorilor lor. Aceştia s-au transformat în suporteri, luând şi ei ciomegele în mâini şi declarându-şi unii altora război. Sunt intoleranţi cu opiniile opozanţilor şi refuză să comunice civilizat. Politeţea, ruşinea şi principiile morale curente au dispărut ca şi când n-ar fi fost. Cum se numeşte oare psihoza asta naţională ?
Nu pot să nu remarc un fenomen toxic pentru viitorul nostru. Se ştie că un copil face nu ce i se spune să facă, ci ceea ce vede că fac oamenii mari. Aceasta este esenţa educaţiei. Şi ce văd ei în jur ?
La urma urmelor, vinovaţi de rezultatele proaste ale economiei, învăţământului şi muncii în domeniul sănătăţii sunt intelectualii, artiştii şi oamenii de ştiinţă, care sunt cam aceleaşi persoane. Numai nenorociţii ăştia strică totul şi ne pun în faţă nişte oglinzi care nu ne arată deloc frumoşi şi deştepţi ! N-am putea să băgăm în buzunar banii pe care îi cheltuim cu ei ? Hai să-i alungăm din ţară sau să le desfiinţăm cuiburile de elevaţi plini de mofturi, adică posturile de televiziune şi publicaţiile culturale!

2 comentarii:

Lyrics spunea...

Subscriu!

Şerban Tomşa spunea...

Lyrics,
mulţumesc ! Am ajuns la capătul răbdării. Asta am vrut noi în 1989, când l-am dat jos pe Ceauşescu ? De dragul nostru se îşi pun ăştia poalele în cap ?
Suntem permanent umiliţi, cu salarii de mizerie şi cu legi care, în loc să reformeze, distrug domeniile respective. De pildă, legea învăţământului.
Nu fac parte din niciun partid, din nicio gaşcă, dar mi-e o scârbă profundă de ceea ce văd şi aud.