Sunt zguduit de recitirea povestirii Părintele Serghi de Lev Tolstoi. L-am considerat totdeauna pe Dostoievski superior tuturor scriitorilor ruşi, dar trebuie să recunosc că Tolstoi este singurul pe care nu l-am citit cu suficientă atenţie.
Ca şi Dostoievski, el nu dezvoltă nici strategii narative care să ne ia ochii. Povesteşte, pur şi simplu. uneori rezumă şi iuţeşte ritmul naraţiunii, alteori redă scenele cu încetinitorul. Nimic nu este, artistic vorbind, pregândit. Nici nu se întrezăreşte vreun artificiu de stil, aşa cum se întâmplă la Gogol, unde operează o puternică viziune deformatoare. Tolstoi întinde şi scurtează întâmplările după cum îi vine la îndemână. E vorba de un instinct artistic pur. ( Cred că şi la Gogol e vorba de acelaşi lucru, dar ucraineanul nici nu putea scrie altfel, aşa cum Van Gogh era prizonierul propriei maniere de a picta. ) La nivelul semnificaţiilor, naratorul tolstoian ştie însă permanent unde trebuie să ajungă : la o idee preconcepută a cărei ilustrare este chiar naraţiunea. Tolstoi este un prozator tezist, operele sale mai scurte fiind adevărate pilde morale, dar acest aspect nu tulbură apele esteticului. Senzaţia de adevăr uman este foarte puternică, deşi nu suntem ademeniţi cu o oralitate pitorească.
Revăzând Părintele Serghi, îmi dau seama de ce tovarăşii săi de credinţă au greşit atât de mult faţă de Tolstoi. Se ştie că ei au încercat zadarnic o împăcare cu marele scriitor, care era un ceştin autentic, dar n-au reuşit o reapropiere nici înaintea morţii acestuia. E o pată ruşinoasă, rămasă pentru veşnicie, pe obrazul instituţiei respective.
Scena în care Serghi rezistă femeii care îl ispiteşte este uluitoare. Ca să-şi învingă poftele trupeşti, pustnicul îşi taie un deget cu toporul. Acest lucru o impresionează atât de tare pe vizitatoarea sa, care pariase cu nişte amici că îl va seduce pe călugăr, încât ea îşi schimbă felul de viaţă. Mai târziu, uşuratica doamnă se va călugări ea însăşi. Aici mi se pare că prozatorul forţează puţin evenimentele.
Finalul textului m-a surprins şi mi-a dat senzaţia de lucru neterminat. Nu-mi dau seama de ce.
P.S. Mitică Dragomir s-a îmbătat de bucurie că echipa CFR Cluj s-a calificat în grupele Ligii Campionilor. E o manifestare de om superior care se bucură de succesele celorlalţi. Că nu e realizarea sa este evident !
În acest timp, procurorii lasă în liberate criminali în serie. Şi monştrii se înmulţesc. Nu omor nici muşte, dar dacă criminalii turbaţi, de felul celui care a măcelărit cu toporul nişte cai înhămaţi la căruţă, ar fi condamnaţi la moarte, m-aş lepăda de orice principiu moral şi m-aş face călău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu