Îmi place la nebunie Radu Mazăre ! Omul ştie să trăiască, arătând proştilor ce înseamnă să ocupi o poziţie cât mai înaltă într-un partid politic. Alţii sunt adevărate genii şi nu sunt toleraţi nici în cele mai mărunte funcţii, fiindcă nu sunt de-ai noştri !
Până azi am crezut că Mitică Dragomir reprezintă tipul omului de succes în România : zero pe toate planurile, dar tare în gură şi înfipt pe viaţă într-o funcţie care îi permite să se îmbogăţească pe seama statului. Adică pe banii noştri. Publicul de pe stadioane a cam înţeles cum stă treaba, dar Mitică, viclean motan îmbătrânit în rele, a reuşit să treacă de Parlament, în plină democraţie dâmboviţeană, o lege care nu îngăduie nimănui să-l înjure pe stadioane ! Şi unii nu mă cred când le spun că noi încă trăim în Evul Mediu.
Dar acum mi-am luat seama. L-am văzut recent pe Radu Mazăre costumat în ţar şi purtând în mână un ciomag de aur. Arăta splendid.
- Am fost îmbrăcat în samurai, sultan, maharajah... A început să-mi placă-n caftanele astea !
- Dar bastonul ăla ce e ? a întrebat un ziarist.
- Nu e baston, e sceptru ! Şi dacă ţi-aş spune al cui e, ţi-ar cădea microfonul !
- Că n-o fi de la ...
- Ba chiar d-acolo e ! E al Tomitanului !
Răducu mai avea puţin şi le-ar fi mângâiat pe buci, pe curvele care îl însoţesc pretutindeni, cu cârja arhiepiscopală ! Asta da armonie politico-ecumenică !
Am tras concluzia, în mod firesc, că IPS arhiepiscopul Tomisului este un om deştept, fiindcă ştie cum merge politichia la noi şi nu se feşteleşte din lucruri de nimic, precum Ivan Ivanovici al lui Gogol. IPS Tomitanul se bucură de toată simpatia mea.
P.S. 1. Fiindcă nu pot ajunge decât foarte rar în Bucureşti, îmi comand cărţile de la diferite librării online. Ca mod de livrare aleg, invariabil, Poşta Română. Iată însă că o prăvălie mi-a scris acum trei săptămâni că-mi va face o surpriză şi-mi va expedia coletul prin cuier, dar la preţul practicat de poştă. După o săptămână, am primit un mesaj în care mi se spunea că voi fi căutat de o firmă de curierat. După încă o săptămână am primit un telefon. Am deschis, însă cel de la celălalt capăt al firului a închis repede. Vreo glumă, mi-am zis. Şi am sunat înapoi. Mi-a răspuns un curier care mi-a mărturisit că a cârmit-o către Şilişte, o localitate aflată la aproximativ zece kilometri de domiciliul meu, şi că nu se mai poate întoarce din drum. Rămâne să vă aduc pachetul mâine, a zis omul. E în regulă, am zis. Au mai trecut cinci zile şi n-am primit nimic. Ce să mai comentez ? Trăim în România şi aici chiar surprizele care se anunţă plăcute pot deveni belele din care nu mai găsim ieşire.
2. Acum văd, la televizor, un judecător bălăcindu-se într-un în jacuzzi, împreună cu un inculpat pentru care trebuie să dea o sentinţă ! Păi, ce nevoie mai avem de literatură într-o ţară care a devenit, în întregime, ficţiune ? Imaginea n-ar fi fost mai tare nici dacă magistratul s-ar fi scăldat în aceeaşi apă cu fantoma lui Mihai Viteazul !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu