Ioana Miron e o poetă despre care nu ştiu nimic altceva decât că are de partea sa tinereţea şi un indiscutabil talent literar. Poeta se descoperă pe sine, cu gesturi caligrafiate delicat, de o senzualitate rafinată : „mă numesc dupa mama, alonjabilă / mlădioasă bipolară după cum prevăzuse/ tata. am doi omoplați și două țâțe și / nu le folosesc nici la zbor nici / la mestecatul mămăligii „ Graţia şi o discretă cochetărie se reunesc ludic, cu priză la realitate, în versuri de o tăietură desăvârşită, probând o indiscutabilă stăpânire a tehnicii de a compune un poem. Căutările Ioanei generează revelaţii pline de ingenuitate : „Copile, mi-am zis azi dimineață (așa îmi ziceai) / de când cu tăiatul unghiilor imediat după baie / te-ai mai făcut cu două rânduri de ghiare (de pui de pisică, / de mâță) și pe lângă asta ai putea scrie mai mult și mai bine dacă / ți-ai curăța poemul de paraziți uite, te-ai procopsit iar cu ceva epitete / trebuie să fii mai degajată mă priveai cum mă urcam gol pe pervazul”. Un erotism reconfortant se iveşte de după faldurile versurilor decent aranjate : "hei, copile, ți se cere buletinul în tramvai (eu știam că / ești luată drept o / puștoaică fugită de acasă). Nu, nu mă întrerupe /în mijlocul celui mai frumos gând despre tine / poți să-ți lași părul mai lung, băiețoiule, că se nimerește / să fii împinsă și eu să te prind să-ți bag limba și / se duc dracului și cele mai frumoase gânduri”. Ioana Miron scrie cu o prospeţime neobişnuită, textele sale fiind adevărate autoportrete în apa limpede a unei dimineţi perpetue. Existenţa zilnică e descompusă în evenimente mărunte, sugestive : „Nu te-ai gândit la mâine când nu ai bani de covrigi / Şi s-a terminat sarea % iodată (Cernobâlul s-am cam jucat cu tiroida omului). / Te gandeşti la pijamale ca unica / sursă de viaţă, / când mergi la şcoală / când vii acasă / când faci duş. // Faci parte din generaţia care se spală cu apă din centrala proprie”. Biologicul se filtrează cultural, în anatomii lirice cu rezonanţe ironic-mitice : „fac rost de organe uneori / pot avea și două inimi la aceeași arteră / una pentru mama una pentru tata / într-o zi îmi veți inventa o planetă făcută / din hârtie creponată și câțiva Adami donatori de măr / va avea avea istmuri și / o punte peste Calea Lactee”. Explorarea aparent inocentă a propriei fiinţe şi a lumii agasante din jur este contrapunctată de elemente care păstrează legătura cu ceea ce cade sub simţuri, ţinându-ne cu picioarele pe pământ : „când m-am născut eu au murit Dali și Kiš / degetele îmi tremură de la patru ani când m-a speriat un câine /pe când mergeam în tufiș să mă piș ca fetele”. Echilibrul între ispita cărnii şi visurile angelice e greu de ţinut : „pentru că posedăm carne ar trebui să lărvuim undeva / într-o inimă cu sex și creier”. Patul devine frecvent cosmosul poetei : „atunci marginea patului se întinde / peste oraş patul şi camera nu mai dor / vor renunţa la oase sunt aproape blânzi / se întind între linişte şi ceea ce urmează ei până când / voi rămâne singură în / cerul meu de burete şi arcuri”. Politicul şi patriotismul capătă înfăţişări periferic-sexuale : „în care ai devenit vultur şi îţi desfăşori / aripile şi le rupi în / zgomotul roşgalbenalbastru târât de picioare alergând / de jur-împrejurul pânzei pentru menstruaţia / patriei mamă / Antonescu, Cutărescu, Icsulescu, Giumbuşlescu / mă întrebam de ce trebuie să strâmb din nas şi / şă ajung aşa / / /uşor / la cheremul erosului mioritic”.
O adiere de feminitate străbate încăperile poemelor, iradiind în decor. Reverberează în obiecte şi nu mai poate fi separată de acestea : „.acum aș vrea să primesc / un apartament / cu plante și / să am o femeie mică / cu vaginul strâmt și manichiura făcută”.
Ioana Miron scrie cu o aripă de înger muiată în cerneala ispitelor de tot felul. Îi prevăd un viitor literar strălucit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu