Din Blândeţea noţii lui Fitzgerald reiese că până prin 1915, pe Coasta de Azur, sezonul se încheia în aprilie. Atunci turiştii englezi, nordici şi ruşi se retrăgeau către nord. Hotelurile se închideau, iar plajele erau mici, murdare şi acoperite cu pietre. Două americance, mamă şi fiică, au descoperit locul şi l-au convins pe Gausse, proprietarul unui hotel, să mai ţină, în timpul verii, un bucătar, un chelner şi un portar. În primul an, patronul abia şi-a acoperit cheltuielile. Apoi au venit americanii bogaţi şi artiştii care se învârteau în jurul lor. S-ar părea că pe măsură ce oamenii s-au obişnuit să-şi arate trupurile goale în public, turismul estival a înflorit.
Dar vorbim despre un Eden în care nu vom ajunge niciodată. Aici, fiecare dintre noi trăieşte în altă ţară decât vecinul său. Deşi locuim acelaşi spaţiu, aparţinem unor lumi diferite, configurate de nivelul salariilor. De aceea politicienii care se insultă şi se ameninţă pe posturile de televiziune nu vor reprezenta nicicând patria poliţiştilor, a profesorilor şi a medicilor care primesc câteva sute de lei pe lună şi care supravieţuiesc, cu eforturi inumane, dând meditaţii şi acceptând cadourile pacienţilor.
Mă întreb în ce ţară trăiesc cei de la Hidroelectrica ? Acolo, un şofer câştigă lunar exact de zece ori mai mult decât primeşte un profesor cu gradul I şi cu o vechime de 30 de ani ! Ăştia or fi danezi, norvegieni sau kuweitieni ? Fiindcă ştiu sigur că Tălmăcean e din Congo, iar Dan Şova e din Nigeria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu