Îmi scot cămaşa pătată cu gălbenuş a zilei şi îmi pun insomniile la prăjit, în tigaia înstelată a serii.
Nu. Nimic n-ar fi arătat aşa dacă tablourile lui Van Gogh nu şi-ar fi ars ars ramele şi n-ar fi inundat muzeele minţilor noastre.
Devenite păpuşi de turtă dulce, iubitele se răsfaţă în poemele lui Ioan Es. Pop. Bolnavii s-au refugiat în subsolurile spitalelor şi cântă arii din Verdi.
Întind mâna către o nouă carte. E o lamă de chewing-gum, cu aromă de ţărână şi umilinţă.
Bibliotecile sună din solzii paginilor necitite, iar într-o cârciumă, Nichita joacă ţintar cu Sorescu.
Prin şcoli se fofilează fantomele foştilor dascăli, plângându-se vehement de indisciplina termometrelor.
Un moş trece pe stradă cu un sac pe care scrie, cu litere alungite ca picioarele Sharapovei, "Gheaţă de Siberia".
- Moşule, dau să zic, plătesc o porţie cu bani frumoşi !
Dar el este deja departe, urlând :
- Nu dau nimic ! Nu dau nimic ! E gheţar din ăla care nu se topeşte niciodată, dacă îl îmbraci în costum şi îi pui cravată !
4 comentarii:
Cand scrii atat de original si de sensibil, ca e vara, ca e iarna, ca e floarea soarelui sau cafeneaua lui Van Gogh, ca e lanul de grau sau un poem al unui poet roman, ma intreb, cum si unde reusesti sa-ti ascunzi(construiesti) bula de aer in care sa supravietuiesti cand pe drum cei care au ceva de dat nu dau decat contra cost si chiar daca ai bani sa platesti, descoperi ca nu e decat un chitsch?
Maria,
îţi mulţumesc mult. Tu eşti totdeauna generoasă cu mine. Chiar îmi era dor de tine. Sper că eşti bine.
Multumesc, sunt bine, dar spre deosebire de tine, nu (mai)sunt atat de generoasa cu timpul si cu ideile mele (bune, proaste, banale sau stralucitoare, nu stiu), de aceea nu mai scriu si nu mai comentez nimic pe blogul meu sau al prietenilor de la blogroll desi ar merita cu prisosinta modesta mea atenti mea, lucru pentru care imi cer iertare.
Maria,
şi eu stau rău cu timpul.
Mă bucur mult că eşti bine. :)
Trimiteți un comentariu