Răspândirea păcatului

Nu-mi amintesc în opera cărui scriitor am citit o secvenţă care m-a amuzat teribil la timpul respectiv şi care mi-a rămas, peste ani, vie în minte. O voi povesti nu aşa cum era în cartea respectivă ( sumar, expediată ), ci aşa cum ar fi trebuit să fie relatată.
Stareţul unei mănăstiri plecase într-o lungă călătorie, să vadă cum merg treburile în lume. Într-o seară, el soseşte pe neaşteptate, obosit, trist şi prăfuit. Nu mai are răbdare să amâne pe a doua zi comunicarea impresiilor pe care le-a acumulat în cursul voiajului său şi, aşa murdar şi transpirat cum era, îi adună pe călugări în sala mare a stăreţiei şi le spune pe nerăsuflate :
- Fraţilor, am colindat peste tot şi am văzut că lumea e sortită pierzaniei. Oamenii au devenit sclavii necinstei, minciunii şi desfrâului. Semenii noştri se scaldă în apele păcatelor celor mai grele. Nu avem decât să zăvorâm mănăstirea şi să întoarcem spatele acestei lumi strâmbe.
- Am putea să ştim ce fac păcătoşii mai concret, Sfinţia Ta ? a întrebat un călugăr voinic şi îmbujorat la faţă, care tocmai fusese trezit din somn pentru a participa la adunare.
- E urgie, fiul meu, a răspuns stareţul. În oraş, prin toate vitrinele prăvăliilor sunt şunci grase, muşchiuleţ de porc, păsări fripte şi berbeci rumeniţi la proţap ! Cu ororile astea, oamenii sunt ispitiţi chiar şi în zilele de post ! Hainele sunt făcute mai mult să arate trupurile, decât să le învelească. Dar grozăvenia grozăveniilor sunt femeile goale expuse în vitrine, care pot fi cumpărate, pe bani puţini, de oricine vrea să păcătuiască, fiilor !
- Goale ai spus, Preasfinte ? a întrebat călugărul roşcovan, înghiţind în sec.
- Goale, fiule, goale, cum le-au făcut mamele lor. Se fâţâie la geamuri, arătându-şi ruşinea şi ălelalte podoabe, de n-am putut trece pe acolo decât acoperindu-mi vederea cu mâinile.
Călugării se uitau uluiţi la stareţ, cu ochii bulbucaţi, iar balele le curgeau pe piepturi, umezindu-le cămăşile de noapte.
- Acum duceţi-vă la culcare, fiilor, căci vă văd peste măsură de tulburaţi. Vom hotărî mâine cum ne vom izola de lume.
Şi, mulţumit de predica ţinută, stareţul se îndreptă către chilia sa.
A doua zi bătrânul se trezi târziu şi văzu că mănăstirea era pustie. Nu se auzea nici cel mai mic zgomot. Îşi căută credincioşii peste tot, dar nu-i găsi. Într-un târziu deschise uşa infirmeriei, unde un călugăr centenar se pregătea să treacă la cele veşnice.
- Unde sunt fraţii noştri, Ilarie ? îi strigă stareţul la ureche.
- Au fugit azi-noapte la oraş, Sfinţia Ta, hârâi muribundul. I-am auzit ce frumos povesteau despre viaţa din afara mănăstirii, că aş fi plecat şi eu cu dânşii, dacă n-aş fi fost pe moarte !