Citesc, captivat, „Amintirile unui optzecist întîrziat” de
Șerban Tomșa (Ed. TracusAarte, 2022). Deși știam de pe fb. unele fragmente,
ansamblul mi se pare impresionant. Cu o simplitate eficientă, cinematografică,
și o viziune gogoliană, combinație de bonomie și umor negru, sînt evocate ca-n
joacă episoade dramatice, pitorești sau grotești (o adevărată bogăție!),
alături de portrete savuroase ale unor rude/prieteni/cunoscuți/colegi/profesori
și secvențe anecdotice irezistibile. Cîteodată rîzi de mori, alteori îți
îngheață rîsul pe buze sau te îngrozești. Nu e numai o contribuție
memorialistică prețioasă la „istoria vieții literare private”, universitare,
studențești și cenacliere din România anilor `70-`80; e și un profil fabulos al
epocii ceaușiste, surprinse sine ira et studio; o lume întreagă. Unele episoade
sînt antologice. Iată o secvență „căministă” formidabilă:
„Într-o zi am plecat la facultate și l-am lăsat pe Romulus
(Bucur, n.m.) adîncit în studiul unui poet american. La prînz, cînd m-am
întors, am rămas ca trăznit în pragul ușii deschise. Romulus, roșu la față, era
îmbrăcat într-un costum popular, brodat cu flori viu colorate. Scena se
petrecea în perioada în care niște mașini negre începuseră să mă urmărească
prin oraș. Am crezut că am înnebunit de-a binelea, mi-am făcut cruce și m-am
tras înapoi, cu gîndul s-o zbughesc printre blocuri și să mă așez pe o bancă,
pentru a-mi aduna mințile risipite.
- Stai, bă, nu te speria! a strigat Romulus după mine și a ieșit
pe hol, să mă aducă înapoi. Apoi mi-a explicat ce se întîmplase. În lipsa mea,
Securitatea făcuse o razie prin cămin, strînsese studenții, îi îmbrăcase în
port popular și îi pusese să joace o horă în mijlocul bulevardului, pe unde
trebuia să se deplaseze Tovarășul, în drumul său către nu știu ce obiectiv
economic.
- E, și cum arăta Cîrmaciul? Bine, sănătos? l-am întrebat pe
Romulus, după ce mi-am venit în fire.
- Naiba l-a văzut? A trecut o coloană de mașini, dar era
învălmășeală și urlau unii îngrozitor, că n-am priceput nimic din toată
căcănăria aia.”
De neratat.
