marți, 30 aprilie 2013
Aşa arată prima copertă a "Călugărului Negru"
Prietenul Liviu Drugă mi-a trimis această imagine, pentru a le da cititorilor o idee de felul în care arată Călugărul Negru. Îi mulţumesc.
Pentru mine încep emoţiile.
Reamintesc că romanul meu se găseşte în Cluj, Iaşi, Timisoara. În Bucureşti este pus în vânzare la Bastilia, la Eminescu si la alte câteva librării. Cartea poate fi comandată şi pe site-ul editurii Tracus Arte : http://www.tracusarte.ro/?p=1742.
Etichete:
Călugărul Negru,
Şerban Tomşa,
Tracus Arte
duminică, 28 aprilie 2013
Când cineva îţi vrea binele
* Ceauşescu era un om simplu, dar cu un surprinzător nivel de înţelegere a lumii. Cândva, nişte scriitori, lăudători ai Cârmaciului, s-au dus la el, în audienţă, şi au spus lucruri ruşinoase, pentru ei, la adresa altor autori. Deşi avea câteva clase, Ceauşescu şi-a manifestat nemulţumirea pentru un asemenea punct de vedere - "Puntele de vedere n-au fost bine esprimate, deşi au fost esprimate de nişte scriitori..." - şi a rămas imparţial, dorind să îi asculte şi pe cei reclamaţi. Cu alt prilej, în Comitetul Central, un prozator important a cerut pedepsirea unui romancier de calibru, pentru nişte idei strecurate într-o carte. Ceauşescu l-a temperat pe inchizitor, zicând : " Tovarăşi, literatura e subietivă şi nu putem lua măsuri de pedepsire..." Sincer vorbind, nu credeam că voi ajunge să spun lucruri frumoase despre un dictator faţă de care mi-am manifestat antipatia cât timp a trăit, adică până în 1989. Dar am ajuns atât de rău, încât cred că şi Emil Bobu le era superior, ca mentalitate, multora dintre cei care fac politică azi. Dincolo de erorile sistemului în sine, una dintre greşelile lui Ceauşescu a fost că a vrut să ne facă bine cu forţa. A gândit în locul nostru, a stabilit cât trebuie să mâncăm, când să ne căsătorim, câţi copii era necesar să avem. Acum câţiva ani, guvernul voia să bage fier în pâine şi iod în toată sarea de pe piaţă. Pe urmă, un important lider politic stabilea în ce condiţii ar trebui să fie internaţi oamenii în spitale, pentru a li se face analize. Ţin minte că era să mor, fiindcă fuseseră sistate internările. Omul nu s-a lăsat şi a revoluţionat şi învăţământul, fixându-i obiective axate exclusiv pe competenţe. Acum, Ministerul Educaţiei cere ca elevii să nu mai fie scutiţi de educaţie fizică şi de aceea îi... roagă pe cei de la Ministerul Sănătăţii să nu mai elibereze cu uşurinţă asemenea documente. Vor fi ştiind cetăţenii de la Educaţie că în ţara asta sunt şi copii cardiaci, cu probleme hepatice, renale sau de altă natură ? Că un efort mediu le-ar pune viaţa în pericol ? Că normele de control - baremele de evaluare, pe înţelesul tuturor - sunt atât de dure, încât uneori mai uşor se poate obţine un 10 la literatură sau la matematică decât la sport ? Nu, ei vor să le facă elevilor un bine. Şi e nasol când un prost îţi vrea binele cu tot dinadinsul, fiindcă te duce la faliment. Curios este că în România nimeni nu-şi face treaba pentru care este plătit, dar îşi bagă nasul constant, cu mare entuziasm, în ciorba vecinului. Că unele scutiri se obţin uşor e altă problemă. Dar totdeauna există un motiv serios care-l face pe un copil să renunţe la mişcare. Oficialii - totalitarişti care construiesc capitalismul - nu ştiu ce spune un personaj din Călugărul Negru : "Laptele e bun, dar nu pentru toată lumea. " Unora le prieşte, în mai mare măsură, mult hulita ţuică de prune.
* Temă pentru un roman : ciudata solidaritate a femeilor care s-au culcat cu acelaşi bărbat. La început, când se află că una a devenit amanta lui X, se strâng toate în jurul ei şi o cultivă, dintr-o curiozitate viu manifestată. Cele socotite inteligente se dovedesc mai naive decât celelalte. Apoi se culcă şi ele cu masculul respectiv. Intrigi, conflicte, scene. El îşi mută cortul. După ce sunt părăsite, ele se reunesc într-un fel de club al geloziei. Dar evită să discute despre patul seducătorului.
* În România sunt prea multe puşti, iar făpturile nevinovate sunt masacrate în masă. Consecinţele înarmării psihopaţilor se văd cu ochiul liber. Am văzut, pe Facebook, imaginea unui câine scăldat în sânge, ucis de nişte infractori în timp ce era plimbat de stăpânii săi. Animalul avea zgardă la gât, iar proprietarii nu încălcaseră nicio normă referitoare la întreţinerea animalelor. Numai că, pe neaşteptate, dintr-un jeeep, doi criminali au tras în patruped, nimerindu-l în picior şi în cap. Ce-o fi în mintea unor asemenea nenorociţi ? În loc să ne preocupe scutirile elevilor, ar trebui să facem ceva în privinţa armelor deţinute de sadici. Oamenii normali la cap n-au nici măcar un pistol de jucărie.
* Temă pentru un roman : ciudata solidaritate a femeilor care s-au culcat cu acelaşi bărbat. La început, când se află că una a devenit amanta lui X, se strâng toate în jurul ei şi o cultivă, dintr-o curiozitate viu manifestată. Cele socotite inteligente se dovedesc mai naive decât celelalte. Apoi se culcă şi ele cu masculul respectiv. Intrigi, conflicte, scene. El îşi mută cortul. După ce sunt părăsite, ele se reunesc într-un fel de club al geloziei. Dar evită să discute despre patul seducătorului.
* În România sunt prea multe puşti, iar făpturile nevinovate sunt masacrate în masă. Consecinţele înarmării psihopaţilor se văd cu ochiul liber. Am văzut, pe Facebook, imaginea unui câine scăldat în sânge, ucis de nişte infractori în timp ce era plimbat de stăpânii săi. Animalul avea zgardă la gât, iar proprietarii nu încălcaseră nicio normă referitoare la întreţinerea animalelor. Numai că, pe neaşteptate, dintr-un jeeep, doi criminali au tras în patruped, nimerindu-l în picior şi în cap. Ce-o fi în mintea unor asemenea nenorociţi ? În loc să ne preocupe scutirile elevilor, ar trebui să facem ceva în privinţa armelor deţinute de sadici. Oamenii normali la cap n-au nici măcar un pistol de jucărie.
vineri, 26 aprilie 2013
Onoare
* Primul câine pe care l-am îmblânzit, Paşa ( de la rusescul Pavel, nicidecum de la vreun Ibrahim ! ), s-a ataşat de mine şi mă copleşeşte cu afecţiunea lui de câte ori trec să-l văd. Al doilea, care venea în vizită la Paşa, s-a lăsat şi el înduplecat de bunăvoinţa mea şi, până la urmă, a fost băgat în curte. A stat câteva zile, dar într-o noapte a început să urle şi a sărit gardul, în căutarea tovarăşilor săi vagabonzi.
Azi, la şcoală, un dialog :
- Dom' profesor, vă rog să mă învoiţi şi pe mine de la ultima oră !
- Pentru ce, mă rog ?
- Nu e nimeni acasă şi trebuie să dau mălai puilor.
- S-a făcut, dar ai grijă la maşini !
- Dom' profesor, îl învoiţi şi pe Cristi ?
- Păi, pe Cristi de ce ?
- Ca să vină cu mine, fiindcă mi-e urât să stau singur acasă.
Alt copil, un prichindel :
- Dom profesor, când îmi explicaţi şi mie care e treaba cu fantomele ?
- ...
- Aud întruna zgomote în camerele bunicilor mei.
- Şi bunicii unde sunt ?
- Au murit anul trecut. Acum se aud acolo bocănituri. Şi mor de frică !
Scenele astea mi-au decreţit fruntea, dar n-au putut alunga tristeţea provocată de neputinţa de a ajuta câinele vagabond.
* Am scos o carte şi trebuie să mărturisesc că mă încearcă un sentiment special că am colaborat editorial cu un poet strălucit. În jurul poeţilor autentici se respiră, fără dubii, un alt aer. Uneori respiraţia e de prisos.
* În sfârşit, cireaşa de pe tort. Deschid nr 4 al revistei Argeş şi caut textele lui Dumitru Augustin Doman, scriitor foarte important, dar şi un comentator cu un extraordinar simţ al valorii. Încep să citesc şi nădejdea nu mi-e proastă : " Dan Perşa face parte din grupul de romancieri manifestat viguros după 1989, optzecişti întârziaţi şi marginali ( cum au fost majoritatea optzeciştilor, de altfel ! ), cei care au dat, fiecare în stilul său şi toţi împreună, noua faţă a romanului românesc : Radu Aldulescu, Dan Stanca, Petru Cimpoeşu, Şerban Tomşa, Ovidiu Nimigean, la care se adaugă poeţii optzeciţti care scriu după 1989 şi roman : Nichita Danilov, Adrian Alui Gheorge, Marta Petreu, Gellu Dorian, Liviu Ioan Stoiciu, Varujan Vosganian, Valeriu Stancu..."
Sunt bucuros de două ori : o dată, fiindcă Augustin Doman mă citează, a doua oară, pentru că mă aflu într-o companie mai mult decât onorantă.
Să dea domnul să trăim destui ani, ca să putem scrie marile romane pe care le visăm.
Mulţumesc, domnule Dumitru Augustin Doman !
P.S. 1. Yahoo m-a anunţat că un neprieten a încercat să-mi spargă contul de e-mail. Mi se dă şi IP-ul calculatorului respectiv. Îi asigur pe cei din serviciile secrete că nu sunt defel spion în slujba vreunui stat, iar pe curioşii deraiaţi mintal îi anunţ că nu fac trafic cu lucruri compromiţătoare, care s-ar potrivi la un pârdalnic de şantaj. Aşa că potoliţi-vă, dragi bolnavi, şi încercaţi-vă şansa de a vă vindeca, văzându-vă de treabă ! Dacă aveţi aşa ceva.
Azi, la şcoală, un dialog :
- Dom' profesor, vă rog să mă învoiţi şi pe mine de la ultima oră !
- Pentru ce, mă rog ?
- Nu e nimeni acasă şi trebuie să dau mălai puilor.
- S-a făcut, dar ai grijă la maşini !
- Dom' profesor, îl învoiţi şi pe Cristi ?
- Păi, pe Cristi de ce ?
- Ca să vină cu mine, fiindcă mi-e urât să stau singur acasă.
Alt copil, un prichindel :
- Dom profesor, când îmi explicaţi şi mie care e treaba cu fantomele ?
- ...
- Aud întruna zgomote în camerele bunicilor mei.
- Şi bunicii unde sunt ?
- Au murit anul trecut. Acum se aud acolo bocănituri. Şi mor de frică !
Scenele astea mi-au decreţit fruntea, dar n-au putut alunga tristeţea provocată de neputinţa de a ajuta câinele vagabond.
* Am scos o carte şi trebuie să mărturisesc că mă încearcă un sentiment special că am colaborat editorial cu un poet strălucit. În jurul poeţilor autentici se respiră, fără dubii, un alt aer. Uneori respiraţia e de prisos.
* În sfârşit, cireaşa de pe tort. Deschid nr 4 al revistei Argeş şi caut textele lui Dumitru Augustin Doman, scriitor foarte important, dar şi un comentator cu un extraordinar simţ al valorii. Încep să citesc şi nădejdea nu mi-e proastă : " Dan Perşa face parte din grupul de romancieri manifestat viguros după 1989, optzecişti întârziaţi şi marginali ( cum au fost majoritatea optzeciştilor, de altfel ! ), cei care au dat, fiecare în stilul său şi toţi împreună, noua faţă a romanului românesc : Radu Aldulescu, Dan Stanca, Petru Cimpoeşu, Şerban Tomşa, Ovidiu Nimigean, la care se adaugă poeţii optzeciţti care scriu după 1989 şi roman : Nichita Danilov, Adrian Alui Gheorge, Marta Petreu, Gellu Dorian, Liviu Ioan Stoiciu, Varujan Vosganian, Valeriu Stancu..."
Sunt bucuros de două ori : o dată, fiindcă Augustin Doman mă citează, a doua oară, pentru că mă aflu într-o companie mai mult decât onorantă.
Să dea domnul să trăim destui ani, ca să putem scrie marile romane pe care le visăm.
Mulţumesc, domnule Dumitru Augustin Doman !
P.S. 1. Yahoo m-a anunţat că un neprieten a încercat să-mi spargă contul de e-mail. Mi se dă şi IP-ul calculatorului respectiv. Îi asigur pe cei din serviciile secrete că nu sunt defel spion în slujba vreunui stat, iar pe curioşii deraiaţi mintal îi anunţ că nu fac trafic cu lucruri compromiţătoare, care s-ar potrivi la un pârdalnic de şantaj. Aşa că potoliţi-vă, dragi bolnavi, şi încercaţi-vă şansa de a vă vindeca, văzându-vă de treabă ! Dacă aveţi aşa ceva.
Etichete:
Dan Perşa,
Dan stanca,
Dumitru Augustin Doman,
Marta Petreu,
Nichita Danilov,
Ovidiu Nimigean,
Petru Cimpoeşu,
Radu Aldulescu,
revista Argeş,
Şerban Tomşa,
Varujan Vosganian
joi, 25 aprilie 2013
Unde poate fi găsit "Călugărul Negru"
Poetul Teodor Dună m-a informat că romanul meu se găseşte în Cluj, Iaşi, Timisoara. În Bucureşti este pus în vânzare la Bastilia, la Eminescu si la alte câteva librării. Cartea poate fi comandată şi pe site-ul editurii : http://www.tracusarte.ro/?p=1742
Precizez că textul de prezentare, mai vechi, este uşor diferit de cel de pe coperta a IV-a a opului.
Precizez că textul de prezentare, mai vechi, este uşor diferit de cel de pe coperta a IV-a a opului.
Etichete:
Călugărul Negru,
Cluj,
Editura Tracus Arte,
Iaşi Timişoara,
Librăria Bastilia,
Librăria Eminescu,
librărie,
Şerban Tomşa,
Teodor Dună
vineri, 19 aprilie 2013
A apărut romanul "Călugărul Negru "
La Editura Tracus Arte a apărut romanul Călugărul Negru. Fac câteva precizări :
1. Nu este un text cu temă religioasă.
2. Este prima mea carte care încearcă să-l răsfeţe pe cititor. Are suspans, dorindu-se a fi şi un ingenios policier, cu tentă comică.
3. Deşi firul epic arată ca un drum drept, pierzându-se în zare, surprizele apar la tot pasul, culminând cu cea din final. Tot în beneficiul celui care deschide volumul.
„La câteva zile după ce m-am mutat în casa lui Temir Omer, s-a comis prima crimă. Un profesor de sport, Victor Oprescu, venit în vacanţă pe litoral, fusese înjunghiat în inimă cu limba unui ceas de perete. Era publicată şi fotografia victimei: un bărbat între două vârste, cu mustaţă şi cu un păr ţepos, închis la culoare. L-am recunoscut pe tovarăşul meu de masă, de la hotelul de două stele în care mă cazasem când am sosit în oraş. Asasinul lăsase la locul faptei o hârtie pe care scrisese: „ceasul avea o singură limbă”. Părea un vers dintr-o poezie. Mai jos era şi semnătura: „Rodion Romanovici Raskolnikov”. Textul fusese scos la imprimanta unui calculator.” ( Călugărul Negru )
„Bătrâna găteşte
tot timpul. Plăcinte de mere, tarte de cireşe şi dovleci copţi
în miere dorm prin dulapuri. Ciorbe complicate, cu ţelină şi tarhon, umplu cu aburii lor
curtea. Rasolul de peşte,
curcanii împănaţi, mieii la
cuptor, puii la ceaun, ceafa de porc la grătar, sosurile albe, roşii şi portocalii sfârâie, sâsâie precum
gâscanii, bolborosesc, şuieră şi şoptesc
prin aerul amiezii. Mătuşa
se mişcă vioaie printre cratiţe,
face tot timpul vocalize şi
dispare periodic să vadă dacă n-a umblat cineva la butoaiele cu vin şi
rachiu. Când revine, vocea îi este mai limpede, mai înaltă, ajunge la arii din
opere şi atunci ştiu
că dacă sunt prin apropierea ei simt mirosul livezii de pruni pe care bătrânii
o au în afara oraşului. În fumul
albicios, unchiul discută cu un prieten care trece zilnic la piaţă,
iar la întoarcere se opreşte
aici. Se caută amândoi prin ceaţă
ca nişte rătăciţi.
” ( Călugărul Negru )
"Ceasornicarul
loveşte din nou. O nouă victimă: sculptorul Graţian Naumovici a fost ucis chiar
în atelierul său
Artistului
i se sfărâmase ţeasta cu un ceas greu de piatră, sculptat chiar de el. Aşa cum
arăta, gol, lungit pe jos şi cu capul acoperit cu un ziar, părea un cerb
împuşcat şi târât acolo pentru a-i servi ca model chiar lui, proprietarului,
pentru cine ştie ce operă idilică. Lucrurile se încurcau serios. Hermann şi
Georg îl căutau pe Mehmet, soţul Tehurei, care făcuse, la domiciliul lui
Graţian, mai multe lecturi. Totuşi, din relatările martorilor reieşea că
pacostea de bătrân cu părul coliliu se tot agitase pe acolo, cu câteva zile
înainte. Mesajul ucigaşului suna aşa:
„peretele avea un singur ceas”
Rodion
Romanovici Raskolnikov" ( Călugărul Negru )
-
Bă,
Pătrule, a zis Anghel luptându-se cu un colţ de plăcintă în care era numai cocă
scorojită. Bă, Pătrule, parcă mie tot nu-mi vine, bă, să crez că ăştia a ajuns pă Lună.
-
De
ce, mă, Anghele, să nu crezi? Americanii
e daţi dracu’, are aparate
specializate. Are
dă toate... tot ce le trebuie. Dă ce să n-ajungă pă Lună?
-
Uite
aşa, a zis Anghel. Ai văzut şi tu că Luna aia e dăstul dă mică. N-are unde să stea pă ea. Să poate prăbuşi. Să strică, dracu’, echilibru’.
Pătru a rămas gânditor şi parcă niţel
înspăimântat, de era să se înece cu o îmbucătură de plăcintă, iar Pisică a dat
repede pe gât un păhăroi mare de vin ca să-şi revină din năuceala în care îl
aruncase Anghel.” ( Călugărul Negru )
P.S. Din păcate, ghinioanele nu mă părăsesc. Abia după ce cartea a intrat la tipar, am văzut, la pag. 12, două fraze succesive care încep cu conjuncţia adversativă "dar". Buclucaşa particulă ne-a scăpat în mod inexplicabil, atât mie, cât şi redactorului.
P.S. Din păcate, ghinioanele nu mă părăsesc. Abia după ce cartea a intrat la tipar, am văzut, la pag. 12, două fraze succesive care încep cu conjuncţia adversativă "dar". Buclucaşa particulă ne-a scăpat în mod inexplicabil, atât mie, cât şi redactorului.
duminică, 14 aprilie 2013
Povestirile perfecte
Să scrii numai proză scurtă şi să fii recunoscut ca mare scriitor înseamnă să ai o rată de reuşită foarte înaltă. I-a ieşit lui Cehov. Nu ştiu dacă Henry Lawson a mai scris şi altceva, dar Mark Twain şi Salinger sunt autorii unor romane care constituie centrul de greutate al operelor lor. Caragiale este, în primul rând, dramaturg, deşi personal consider că schiţele sale sunt mai bune decât piesele de teatru.
Suspectez de perfecţiune că mai multe povestiri de Hemingway şi Saroyan.
De asemenea am susţinut mai mereu că Raymond Chandler este un mare scriitor. În volumul Crimă de mântuială, Ed. Nemira, 2012, există o povestire impresinionantă, numită Vară englezească. Nu conţine nicio intrigă poliţistă, nu are suspans, acţiunea nu spune nimic dacă o povesteşti. Un tânăr îşi asumă crima făcută de o femeie pe care o iubeşte şi fuge prin ţară. Este prins de poliţie, pus să semneze o declaraţie şi lăsat liber. Cum nu se întâmplă în alte texte, oamenii legii înţeleseseră că nu el este ucigaşul. Şi asta e tot. Ce poveste cinematografică, plină de urmăriri, bătăi, împuşcături şi alte crime ar mai fi tras un autor obişnuit ! Dar Vară englezească este scrisă dumnezeieşte şi trebuie să recunoaştem că într-o carte de proză, stilul şi personajele fac valoarea.
Am achiziţionat târziu antologia Alertă de gradul zero în proza scurtă românească actuală, Ed. Herg Benet, 2011, alcătuită de minunatul poet Igor Ursenco. Îi mulţumesc coordonatorului că îmi face onoarea de a mă include şi pe mine printre autori. Incitat de o jună şi inteligentă comentatoarea de pe net - cum ziceam în nenumărate rânduri, femeile sunt cei mai uimitori cititori ! -, am început lectura opului cu Lili de Robert Şerban şi am avut surpriza să dau peste o altă bucată realizată fără cusur. Cunoscutul poet Robert Şerban ştie că o proză scurtă este ca o partitură în care melodia trebuie să fie evidentă. Printr-o suită de condiţionări şi scene aleatorii - "Dacă aştepţi tramvaiul 8 în staţia de lângă Abator şi începe să plouă violent, te vei adăposti în singura scară a blocului din faţa staţiei. Înainte de a intra în casă, treci pe sub bolta de viţă de vie. E ca un tunel, iar când vine tramvaiul, ai impresia că a ajuns instantaneu, ca un tren japonez. Dacă eşti în casa scării când e oprit şi nu alergi, îl pierzi. Dar tramvaiul 8 vine greu. Mai ales sâmbăta şi duminica. Mai uşor vine ploaia. Ca asta, cu cu fulgere şi tunete, cu stropi cât unghia."", este creată, cu mână de maestru, în plin banal, o situaţie de o noutate surprinzătoare. Abia în ultimele rânduri ne dăm seama că personajul-narator este o femeie cu înclinaţii lesbiene, care, stimulată de afinităţi sexuale secrete, a urmărit-o pe Lili mulţi ani, până ce fata a crescut şi a devenit o posibilă parteneră de jocuri erotice. Nu pot decât să-l felicit pe Robert Şerban pentru extraordinara sa izbândă şi să-i dau dreptate talentatei tinere - îmi pare rău că nu i-am reţinut numele - care s-a entuziasmat iniţial de Lili. Dar Alertă de gradul zero conţine şi alte lucruri excepţionale pe care le vom discuta în viitor.
Suspectez de perfecţiune că mai multe povestiri de Hemingway şi Saroyan.
De asemenea am susţinut mai mereu că Raymond Chandler este un mare scriitor. În volumul Crimă de mântuială, Ed. Nemira, 2012, există o povestire impresinionantă, numită Vară englezească. Nu conţine nicio intrigă poliţistă, nu are suspans, acţiunea nu spune nimic dacă o povesteşti. Un tânăr îşi asumă crima făcută de o femeie pe care o iubeşte şi fuge prin ţară. Este prins de poliţie, pus să semneze o declaraţie şi lăsat liber. Cum nu se întâmplă în alte texte, oamenii legii înţeleseseră că nu el este ucigaşul. Şi asta e tot. Ce poveste cinematografică, plină de urmăriri, bătăi, împuşcături şi alte crime ar mai fi tras un autor obişnuit ! Dar Vară englezească este scrisă dumnezeieşte şi trebuie să recunoaştem că într-o carte de proză, stilul şi personajele fac valoarea.
Am achiziţionat târziu antologia Alertă de gradul zero în proza scurtă românească actuală, Ed. Herg Benet, 2011, alcătuită de minunatul poet Igor Ursenco. Îi mulţumesc coordonatorului că îmi face onoarea de a mă include şi pe mine printre autori. Incitat de o jună şi inteligentă comentatoarea de pe net - cum ziceam în nenumărate rânduri, femeile sunt cei mai uimitori cititori ! -, am început lectura opului cu Lili de Robert Şerban şi am avut surpriza să dau peste o altă bucată realizată fără cusur. Cunoscutul poet Robert Şerban ştie că o proză scurtă este ca o partitură în care melodia trebuie să fie evidentă. Printr-o suită de condiţionări şi scene aleatorii - "Dacă aştepţi tramvaiul 8 în staţia de lângă Abator şi începe să plouă violent, te vei adăposti în singura scară a blocului din faţa staţiei. Înainte de a intra în casă, treci pe sub bolta de viţă de vie. E ca un tunel, iar când vine tramvaiul, ai impresia că a ajuns instantaneu, ca un tren japonez. Dacă eşti în casa scării când e oprit şi nu alergi, îl pierzi. Dar tramvaiul 8 vine greu. Mai ales sâmbăta şi duminica. Mai uşor vine ploaia. Ca asta, cu cu fulgere şi tunete, cu stropi cât unghia."", este creată, cu mână de maestru, în plin banal, o situaţie de o noutate surprinzătoare. Abia în ultimele rânduri ne dăm seama că personajul-narator este o femeie cu înclinaţii lesbiene, care, stimulată de afinităţi sexuale secrete, a urmărit-o pe Lili mulţi ani, până ce fata a crescut şi a devenit o posibilă parteneră de jocuri erotice. Nu pot decât să-l felicit pe Robert Şerban pentru extraordinara sa izbândă şi să-i dau dreptate talentatei tinere - îmi pare rău că nu i-am reţinut numele - care s-a entuziasmat iniţial de Lili. Dar Alertă de gradul zero conţine şi alte lucruri excepţionale pe care le vom discuta în viitor.
Etichete:
Alertă de gradul zero în proza scurtă românească actuală,
Cehov,
Crimă de mântuială,
Ernest Hemingway,
Igor Ursenco,
Lili,
Nemira,
Raymond Chandler,
Robert Şerban,
Salinger,
Saroyan,
Vară englezească
duminică, 7 aprilie 2013
Monstruoasele fundaţii
Sunt oameni care îşi rezolvă problemele din greşeală. Ăştia sunt marii norocoşi. Un bărbat avea o ciupercă la piciorul stâng şi boala nu voia să cedeze la niciun tratament. Lucrând însă în grădină, el a călcat, desculţ, în noroi, într-un loc unde cursese din belşug apă de la pompă. A doua zi ciuperca a dispărut. Energiile benefice ale pământului te-au vindecat, i-a explicat cineva. În realitate, pământul conţine bacterii, iar acestea se hrănesc cu ciuperci.
Alteori, gafele pot avea urmări grave. Pe vremuri, un coleg - îl chema Mitică - i-a spus profesoarei de chimie că mamei sale îi sărise sodă caustică în ochi, pe când făcea săpunul în curte. Ochiul i se înroşise şi femeia avea usturimi îngrozitoare. Îndatoritoare, doamna de la catedră i-a spus băiatului să-i transmită mumei sale că se va vindeca dacă îşi va turna acid sulfuric în ochi. Bazele şi acizii dau reacţii de neutralizare, aşa că ochiul mamei tale îşi va reveni la normal, a spus dăscăliţa. A doua zi specialista l-a luat la întrebări pe elev.
- Ia zi, i-ai zis mamei tale să pună la ochi acid sulfuric ?
- I-am zis, a răspuns, în silă, Mitică.
- Şi ? I-a trecut ochiul ?
- Nu i-a trecut, s-a umflat mai rău. Acum e la spital şi doctorul a zis c-o să rămână chioară.
- Zău ? Parcă nu-mi vine să cred. Acizii neutralizează bazele, aşa c-ar fi trebuit să-i treacă. Înseamnă că nu m-a ascultat şi a dat cu altceva.
Cum gospodina n-avea în ochi depozite alcaline, acidul sulfuric aplicat direct pe ţesuturi făcuse ravagii.
Îngrozitoare sunt însă erorile făcute în cunoştinţă de cauză, cu efecte devastatoare asupra unor fiinţe, oameni sau animale, care trăiesc în apropierea noastră.
Aţi auzit de cetăţeni care sunt obligaţi să umble săptămâni şi luni în şir după teancuri de hârtii inutile, doar pentru a justifica activitatea unor funcţionari ? Aţi văzut oameni care au urmat tratamente costisitoare, deşi n-aveau nevoie de ele ?
Fiindcă pisicile mele se înmulţesc într-o veselie şi în apropiere nu există un laborator unde să le pot steriliza, m-am interesat dacă nu aş putea da câteva dintre ele, spre adopţie, unei fundaţii pentru îngrijirea animalelor abandonate. Nu face aşa ceva, m-a sfătuit un domn. E ca şi cum te-ai împrumuta la cămătari. Îţi vor cere necontenit bani pentru întreţinere, iar pisicile tale vor fi aruncate imediat.
Şi atunci mi-am amintit de dubele care vin noaptea şi aruncă sute şi mii de câini, în tot ţinutul. Pădurea, câmpul şi străzile localităţii sunt împânzite de cete de patrupezi flămânzi şi sălbăticiţi. Un elev din clasa a V-a mi-a povestit cum îi ucid ţăranii pe intruşi, cu bâtele sau punându-le otravă şi sticlă pisată în bucăţi de mămăligă. Uneori, la acţiunea asta dau o mână de ajutor şi copiii. Toată iarna am văzut un câine uriaş,cutreierând prin fundul grădinii mele. Fără niciun adăpost, a îndurat eroic gerurile cele mai aspre. Mă gândeam că suferă de foame şi îmi era o milă sfâşietoare de el. Într-o vreme am văzut că avea o labă ruptă. Am început să-i duc hrană. L-aş fi adoptat, deşi pare o adevărată fiară, dar am şi eu câţiva maidanezi care abia încap în curte. El m-a urmărit şi acum mă aşteaptă în faţa porţii. Neştiutor, trece prin straturile de ceapă şi mi le distruge. Între timp au mai apărut doi ogari şi câteva exemplare canine de talie mică.
Mă gândesc cum ar putea trăi un om cu o minte normală - având, adică, milă pentru ceea ce este viu şi suferă - într-o lume în care monştrii pozează chiar şi în iubitori de animale.
P.S. 1.O postare de pe Facebook mi-a reamintit de poetul-martir Radu Gyr, care a fost torturat douăzeci de ani în puşcăriile comuniste. Oricât mi-aş bate capul, nu-i voi putea înţelege pe cei care fac rău în mod gratuit, din invidie ori pentru a obţine privilegii de la mai marii vremii.
2. Fundaţiile în care lucrează nemernici fac un mare rău animalelor, aruncându-le la ţară, unde sunt ucise cu bestialitate. Orăşenii au, orice s-ar spune, o mentalitate superioară şi, dacă se găseşte un deştept care vrea să omoare nişte câini, imediat apar o sută de oameni care i se pun împotrivă. Un profesor, coleg cu mine, mi-a povestit despre un aşa-zis vânător care îi împuşcă pe bieţii câini în burtă, lăsându-i să moară în chinuri sau îi jupoaie şi îi arde de vii.
Alteori, gafele pot avea urmări grave. Pe vremuri, un coleg - îl chema Mitică - i-a spus profesoarei de chimie că mamei sale îi sărise sodă caustică în ochi, pe când făcea săpunul în curte. Ochiul i se înroşise şi femeia avea usturimi îngrozitoare. Îndatoritoare, doamna de la catedră i-a spus băiatului să-i transmită mumei sale că se va vindeca dacă îşi va turna acid sulfuric în ochi. Bazele şi acizii dau reacţii de neutralizare, aşa că ochiul mamei tale îşi va reveni la normal, a spus dăscăliţa. A doua zi specialista l-a luat la întrebări pe elev.
- Ia zi, i-ai zis mamei tale să pună la ochi acid sulfuric ?
- I-am zis, a răspuns, în silă, Mitică.
- Şi ? I-a trecut ochiul ?
- Nu i-a trecut, s-a umflat mai rău. Acum e la spital şi doctorul a zis c-o să rămână chioară.
- Zău ? Parcă nu-mi vine să cred. Acizii neutralizează bazele, aşa c-ar fi trebuit să-i treacă. Înseamnă că nu m-a ascultat şi a dat cu altceva.
Cum gospodina n-avea în ochi depozite alcaline, acidul sulfuric aplicat direct pe ţesuturi făcuse ravagii.
Îngrozitoare sunt însă erorile făcute în cunoştinţă de cauză, cu efecte devastatoare asupra unor fiinţe, oameni sau animale, care trăiesc în apropierea noastră.
Aţi auzit de cetăţeni care sunt obligaţi să umble săptămâni şi luni în şir după teancuri de hârtii inutile, doar pentru a justifica activitatea unor funcţionari ? Aţi văzut oameni care au urmat tratamente costisitoare, deşi n-aveau nevoie de ele ?
Fiindcă pisicile mele se înmulţesc într-o veselie şi în apropiere nu există un laborator unde să le pot steriliza, m-am interesat dacă nu aş putea da câteva dintre ele, spre adopţie, unei fundaţii pentru îngrijirea animalelor abandonate. Nu face aşa ceva, m-a sfătuit un domn. E ca şi cum te-ai împrumuta la cămătari. Îţi vor cere necontenit bani pentru întreţinere, iar pisicile tale vor fi aruncate imediat.
Şi atunci mi-am amintit de dubele care vin noaptea şi aruncă sute şi mii de câini, în tot ţinutul. Pădurea, câmpul şi străzile localităţii sunt împânzite de cete de patrupezi flămânzi şi sălbăticiţi. Un elev din clasa a V-a mi-a povestit cum îi ucid ţăranii pe intruşi, cu bâtele sau punându-le otravă şi sticlă pisată în bucăţi de mămăligă. Uneori, la acţiunea asta dau o mână de ajutor şi copiii. Toată iarna am văzut un câine uriaş,cutreierând prin fundul grădinii mele. Fără niciun adăpost, a îndurat eroic gerurile cele mai aspre. Mă gândeam că suferă de foame şi îmi era o milă sfâşietoare de el. Într-o vreme am văzut că avea o labă ruptă. Am început să-i duc hrană. L-aş fi adoptat, deşi pare o adevărată fiară, dar am şi eu câţiva maidanezi care abia încap în curte. El m-a urmărit şi acum mă aşteaptă în faţa porţii. Neştiutor, trece prin straturile de ceapă şi mi le distruge. Între timp au mai apărut doi ogari şi câteva exemplare canine de talie mică.
Mă gândesc cum ar putea trăi un om cu o minte normală - având, adică, milă pentru ceea ce este viu şi suferă - într-o lume în care monştrii pozează chiar şi în iubitori de animale.
P.S. 1.O postare de pe Facebook mi-a reamintit de poetul-martir Radu Gyr, care a fost torturat douăzeci de ani în puşcăriile comuniste. Oricât mi-aş bate capul, nu-i voi putea înţelege pe cei care fac rău în mod gratuit, din invidie ori pentru a obţine privilegii de la mai marii vremii.
2. Fundaţiile în care lucrează nemernici fac un mare rău animalelor, aruncându-le la ţară, unde sunt ucise cu bestialitate. Orăşenii au, orice s-ar spune, o mentalitate superioară şi, dacă se găseşte un deştept care vrea să omoare nişte câini, imediat apar o sută de oameni care i se pun împotrivă. Un profesor, coleg cu mine, mi-a povestit despre un aşa-zis vânător care îi împuşcă pe bieţii câini în burtă, lăsându-i să moară în chinuri sau îi jupoaie şi îi arde de vii.
Etichete:
acid,
bază,
eroare,
fundaţii,
iubitori de animale,
monstru,
reacţie de neutralizare
miercuri, 3 aprilie 2013
Orientul luminat şi limitele umane
Oamenii care levitează, merg pe apă, discută familiar cu spiritele morţilor, fac demonstraţii de pirokinezie, telekinezie şi telepatie, opresc gloanţele cu mâna şi aruncă, în luptă, cu sfere de foc sunt uluitoare realităţi. Am recitit cartea Magul din Java de Kosta Danaos, dăruită de prietenul Manuel Angelescu. Autorul este un grec care a văzut filmul documentar Inelul de foc, în care un Maestru Nei Kung, acupuncturist, generează curent electric, vindecându-l pe cameraman de o infecţie la ochi, apoi dă foc unui ziar cu o flacără care îi iese din mână. Dintre cei care l-au căutat pe Maestrul John Chang, el a acceptat numai cinci occidentali printre elevii săi. Kosta Danaos este al doilea dintre ei.
Magul din Java este povestea uceniciei lui Kosta alături de John Chang şi, în acelaşi timp, istoria disciplinei Mo-Pai, care, în ultimii 2000 de ani, şi-a ţinut secrete învăţăturile. Din relatarea întâlnirilor cu Chang se desprind numeroase idei filosofice, religioase şi morale. Chang îşi povesteşte el însuşi ucenicia la Maestrul Liao Tsun Tong, care, la rândul lui, a fost elevul Maestrului Pai Lok Nen. Pregătirea se desfăşoară pe mai multe niveluri şi constă în stocarea şi utilizarea energiilor yang şi yin, definite foarte bine în relaţie una cu cealaltă. La început se înmagazinează energie yang, apoi yin şi acestea sunt reunite. Din interacţiunea lor, bine controlată prin exerciţii, rezultă energii incalculabile şi de neimaginat pentru noi, occidentalii. Maeştrii despre care vorbesc au devenit nemuritori, fiindcă după moarte reuşesc să-şi ia cu ei tot yang-ul, adică toate atributele umane. În mod cert, de la nivelul treizeci în sus, practicanţii de Nei Kung devin nemuritori. Ca şi Hristos, care i s-a înfăţişat lui Toma Necredinciosul, ei reuşesc să-şi recompună trupul şi după moarte şi să apară în faţa ucenicilor, în carne şi oase, la mulţi ani după moarte. În istoria Chinei, doi înţelepţi au ajuns până la nivelul şaptezecu şi doi, ultimul, când sunt activate toate chakrele, iar cea din vârful capului înfloreşte. Aceştia sunt Iluminaţii. De la nivelul patru în sus, iniţiatul îşi dublează puterea cu fiecare treaptă urcată. E uşor, pentru el, să arunce fulgere din palmă, precum Jupiter, zeul grecilor. Poate că făpturile fantastice de pe Olimp nu ţin deloc de imaginaţie. Dacă alchimiştii europeni caută nemurirea într-un elixir al vieţii veşnice, chinezii o găsesc în forţa interioară, incomparabilă, a omului, dobândită prin zeci de ani de exerciţii spirituale.
Cartea abundă în scene incredibile, când John îşi arată o parte din puterile sale fabuoase şi cu keris-uri, un fel de pumnale vechi de sute de ani, încărcate spiritual şi înzestrate cu conştiinţă. Obiectele, care îi protejează pe membrii familiei în orice împrejurare, sunt scoase periodic, curăţate cu suc de lămâie, hrănite cu fumul unor beţişoare aromate şi unse cu ulei aromat. Când familia e în pericol, keris-urile zăngăne în teci. Unul dintre ele a salvat viaţa copiilor familiei respective, când aceştia au avut un grav accident rutier şi maşina s-a făcut fărâme.
Multe idei sunt identice cu cele susţinute şi de Hristos. Alteră se referă la altceva. Iată câteva.
1. Dumnezeu există şi viaţa nu a apărut întâmplător pe Pământ. Maestrul Chang ajunge la această concluzie fără să fi fost instruit de nimeni. Pământul are patru miliarde de ani, iar pentru apariţia întâmplătoare a unei simple bacterii ar fi nevoie de patruzeci de miliarde de ani ! Fenomenul vieţii este ordonat şi dirijat de o Conştiinţă Superioară. După ce-şi abandonează doi ani familia şi trăieşte în sălbăticie şi meditaţie, Chang are un dialog foarte instructiv cu Dumnezeu, care îi vorbeşte. La unele întrebări, El îi răspunde, la altele nu. Una dintre curiozităţile lui Chang este dacă vânătoare este o preocupare acceptabilă, iar Dumnezeu îi spune cu glas tunător, ca şi lui Moise, că vânătoarea este admisă numai în situaţiile de supravieţuire. Vânătoarea practicată ca sport este un mare păcat, care atârnă greu în karmă, fiindcă natura aparţine lui Dumnezeu. Totuşi Chang nu e sigur dacă Dumnezeu sau un spirit foarte puternic i-a vorbit. Când cere o dovadă a existenţei Divinităţii, o stea se desprinde de pe cer şi cade în flăcări, la picioarele lui Chang, făcând un crater. Desigur, unii cititori, puţini, vor râde şi îl vor cataloga pe autor drept un nebun care crede ce-i spune alt nebun, dar aceştia sunt cei care înţeleg cel mai puţin din ce se întâmplă în viaţa lor.
2. Karma este o realitate. Tot ce ţi se întâmplă trebuia să ţi se întâmple şi trebuie să accepţi ce ţi se dă ca pe un dar. Inclusiv nenorocirile.Tot ce facem şi gândim influenţează evoluţia noastră ulterioară. Ne dictăm singuri viaţa ulterioară, în bine sau în rău. Chiar şi blestemele se întorc la noi ca un bumerang. Primim ce ni se cuvine, fiecare pasăre pe limba şi pe fapta ei piere sau evoluează în bine. Dumnezeu intervine prea puţin - avem libertatea de a ne nenoroci ! -, stabilind data naşterii şi a morţii.
3. Imediat după moarte intrăm în două unde magnetice : una albă, unde ţi se îndeplinesc dorinţele, alta neagră, unde domnesc furia, frustrarea, impulsurile de răzbunare şi unde spiritele nu primesc nimic din ceea ce solicită. Aceste zone ar putea fi asociate, la rigoare, cu Paradisul şi Infernul, dar staţionarea spiritelor în ele este temporară.
4. Sensul vieţii noastre este să facem bine, să iertăm, să nu ne răzbună şi să nu strângem averi materiale. Altminteri, karma ne îngroapă destinul. La debutul iniţierii, Maeştrilor li se cere promisiunea - e ca un jurământ sacru - că nu-şi vor folosi puterea pentru a face rău. Maeştrii respectivi au puteri nelimitate în comparaţie cu un om obişnuit, dar duc o viaţă modestă. O vreme, Chang nu are hrană pentru familia sa şi mănâncă la două zile. Iniţiaţii tratează mii de pacienţi, unii foarte bogaţi, dar nu acceptă niciun ban din partea acestora.
5. Chi-ul, fluxul vital, este esenţa vieţii.
6. Chang descoperă, pe cont propriu, că reîncarnarea este, de asemenea, o evidenţă. Dumnezeu este drept şi nu oferă o unică viaţă deopotrivă unui handicapat şi unui ins sortit să fie fericit. Abia după depăşirea unui anumit nivel, spiritul scapă de lanţurile reîncarnării.
7. Spiritele Superioare ne veghează şi ne înregistrează existenţa, făcând karma să-şi urmeze cursul. Spiritele obişnuite percep în special mirosurile lumii în care trăim. De aici utilizarea tămâiei şi a beţişoarelor parfumate.
8. Timpul are altă durată pentru spirite. În lumea lor, un an pământesc echivalează cu o zi.
Şi câte şi mai câte minunăţii nu conţine volumul lui Kosta Danaos !
P.S. 1. Kosta Danaos este de formaţie inginer. El reprezenta tipul uman dominat de scepticism. Altfel spus, nu credea că tot ce zboară se mănâncă. Dar ceea ce a văzut cu ochii lui în Java l-a convertit definitiv la o anumită formă de taoism.
2. După cum evoluează...arbitrii din Champions League, e clar că jocurile sunt făcute, anul ăsta, pentru Real Madrid.
Magul din Java este povestea uceniciei lui Kosta alături de John Chang şi, în acelaşi timp, istoria disciplinei Mo-Pai, care, în ultimii 2000 de ani, şi-a ţinut secrete învăţăturile. Din relatarea întâlnirilor cu Chang se desprind numeroase idei filosofice, religioase şi morale. Chang îşi povesteşte el însuşi ucenicia la Maestrul Liao Tsun Tong, care, la rândul lui, a fost elevul Maestrului Pai Lok Nen. Pregătirea se desfăşoară pe mai multe niveluri şi constă în stocarea şi utilizarea energiilor yang şi yin, definite foarte bine în relaţie una cu cealaltă. La început se înmagazinează energie yang, apoi yin şi acestea sunt reunite. Din interacţiunea lor, bine controlată prin exerciţii, rezultă energii incalculabile şi de neimaginat pentru noi, occidentalii. Maeştrii despre care vorbesc au devenit nemuritori, fiindcă după moarte reuşesc să-şi ia cu ei tot yang-ul, adică toate atributele umane. În mod cert, de la nivelul treizeci în sus, practicanţii de Nei Kung devin nemuritori. Ca şi Hristos, care i s-a înfăţişat lui Toma Necredinciosul, ei reuşesc să-şi recompună trupul şi după moarte şi să apară în faţa ucenicilor, în carne şi oase, la mulţi ani după moarte. În istoria Chinei, doi înţelepţi au ajuns până la nivelul şaptezecu şi doi, ultimul, când sunt activate toate chakrele, iar cea din vârful capului înfloreşte. Aceştia sunt Iluminaţii. De la nivelul patru în sus, iniţiatul îşi dublează puterea cu fiecare treaptă urcată. E uşor, pentru el, să arunce fulgere din palmă, precum Jupiter, zeul grecilor. Poate că făpturile fantastice de pe Olimp nu ţin deloc de imaginaţie. Dacă alchimiştii europeni caută nemurirea într-un elixir al vieţii veşnice, chinezii o găsesc în forţa interioară, incomparabilă, a omului, dobândită prin zeci de ani de exerciţii spirituale.
Cartea abundă în scene incredibile, când John îşi arată o parte din puterile sale fabuoase şi cu keris-uri, un fel de pumnale vechi de sute de ani, încărcate spiritual şi înzestrate cu conştiinţă. Obiectele, care îi protejează pe membrii familiei în orice împrejurare, sunt scoase periodic, curăţate cu suc de lămâie, hrănite cu fumul unor beţişoare aromate şi unse cu ulei aromat. Când familia e în pericol, keris-urile zăngăne în teci. Unul dintre ele a salvat viaţa copiilor familiei respective, când aceştia au avut un grav accident rutier şi maşina s-a făcut fărâme.
Multe idei sunt identice cu cele susţinute şi de Hristos. Alteră se referă la altceva. Iată câteva.
1. Dumnezeu există şi viaţa nu a apărut întâmplător pe Pământ. Maestrul Chang ajunge la această concluzie fără să fi fost instruit de nimeni. Pământul are patru miliarde de ani, iar pentru apariţia întâmplătoare a unei simple bacterii ar fi nevoie de patruzeci de miliarde de ani ! Fenomenul vieţii este ordonat şi dirijat de o Conştiinţă Superioară. După ce-şi abandonează doi ani familia şi trăieşte în sălbăticie şi meditaţie, Chang are un dialog foarte instructiv cu Dumnezeu, care îi vorbeşte. La unele întrebări, El îi răspunde, la altele nu. Una dintre curiozităţile lui Chang este dacă vânătoare este o preocupare acceptabilă, iar Dumnezeu îi spune cu glas tunător, ca şi lui Moise, că vânătoarea este admisă numai în situaţiile de supravieţuire. Vânătoarea practicată ca sport este un mare păcat, care atârnă greu în karmă, fiindcă natura aparţine lui Dumnezeu. Totuşi Chang nu e sigur dacă Dumnezeu sau un spirit foarte puternic i-a vorbit. Când cere o dovadă a existenţei Divinităţii, o stea se desprinde de pe cer şi cade în flăcări, la picioarele lui Chang, făcând un crater. Desigur, unii cititori, puţini, vor râde şi îl vor cataloga pe autor drept un nebun care crede ce-i spune alt nebun, dar aceştia sunt cei care înţeleg cel mai puţin din ce se întâmplă în viaţa lor.
2. Karma este o realitate. Tot ce ţi se întâmplă trebuia să ţi se întâmple şi trebuie să accepţi ce ţi se dă ca pe un dar. Inclusiv nenorocirile.Tot ce facem şi gândim influenţează evoluţia noastră ulterioară. Ne dictăm singuri viaţa ulterioară, în bine sau în rău. Chiar şi blestemele se întorc la noi ca un bumerang. Primim ce ni se cuvine, fiecare pasăre pe limba şi pe fapta ei piere sau evoluează în bine. Dumnezeu intervine prea puţin - avem libertatea de a ne nenoroci ! -, stabilind data naşterii şi a morţii.
3. Imediat după moarte intrăm în două unde magnetice : una albă, unde ţi se îndeplinesc dorinţele, alta neagră, unde domnesc furia, frustrarea, impulsurile de răzbunare şi unde spiritele nu primesc nimic din ceea ce solicită. Aceste zone ar putea fi asociate, la rigoare, cu Paradisul şi Infernul, dar staţionarea spiritelor în ele este temporară.
4. Sensul vieţii noastre este să facem bine, să iertăm, să nu ne răzbună şi să nu strângem averi materiale. Altminteri, karma ne îngroapă destinul. La debutul iniţierii, Maeştrilor li se cere promisiunea - e ca un jurământ sacru - că nu-şi vor folosi puterea pentru a face rău. Maeştrii respectivi au puteri nelimitate în comparaţie cu un om obişnuit, dar duc o viaţă modestă. O vreme, Chang nu are hrană pentru familia sa şi mănâncă la două zile. Iniţiaţii tratează mii de pacienţi, unii foarte bogaţi, dar nu acceptă niciun ban din partea acestora.
5. Chi-ul, fluxul vital, este esenţa vieţii.
6. Chang descoperă, pe cont propriu, că reîncarnarea este, de asemenea, o evidenţă. Dumnezeu este drept şi nu oferă o unică viaţă deopotrivă unui handicapat şi unui ins sortit să fie fericit. Abia după depăşirea unui anumit nivel, spiritul scapă de lanţurile reîncarnării.
7. Spiritele Superioare ne veghează şi ne înregistrează existenţa, făcând karma să-şi urmeze cursul. Spiritele obişnuite percep în special mirosurile lumii în care trăim. De aici utilizarea tămâiei şi a beţişoarelor parfumate.
8. Timpul are altă durată pentru spirite. În lumea lor, un an pământesc echivalează cu o zi.
Şi câte şi mai câte minunăţii nu conţine volumul lui Kosta Danaos !
P.S. 1. Kosta Danaos este de formaţie inginer. El reprezenta tipul uman dominat de scepticism. Altfel spus, nu credea că tot ce zboară se mănâncă. Dar ceea ce a văzut cu ochii lui în Java l-a convertit definitiv la o anumită formă de taoism.
2. După cum evoluează...arbitrii din Champions League, e clar că jocurile sunt făcute, anul ăsta, pentru Real Madrid.
Etichete:
Dumnezeu,
greci,
Hristos,
Inelul de foc,
John Chang,
karmă,
Keris,
Kosta Danao,
Liao Tsun Tong,
Maeştrii Nemuritori,
Magul din Java,
Manuel Angelescu,
Nei Kung,
Olimp,
Pai Lok Nen,
Spiritele Superioare,
yang,
yin
marți, 2 aprilie 2013
Voi încerca experienţe noi
Iată că s-a ivit ocazia să încerc nişte experienţe noi.
Am uitat un obiect într-un birou, unde nu au acces decât persoane serioase. Ce credeţi că s-a putut întâmpla în această banală situaţie ? Sigur, nu am nicio funcţie în vreun partid şi nici în aparatul de stat, dar pentru unii sunt atât de important, încât au socotit de cuviinţă să-mi copieze, riscând puşcăria, nişte fişiere care conţin povestiri şi romane nepublicate şi să înceapă a le purica, doar-doar vor găsi un pretext pentru a mă ataca. Gestul respectiv, iresponsabil şi intolerabil, se numeşte furt. De ce n-au "cititorii" mei răbdare să tipăresc textele ? Oamenii pe care i-am cunoscut m-au surprins totdeauna, fie prin gesturi de un altruism greu de prins în cuvinte, fie prin incredibile mizerii.
Cum în acest caz s-a comis un delict, îi voi acţiona în justiţie pe curioşi. Au mers prea departe.
Ei au început să răsufle şi nu va fi greu să-i depistez. Urmează să contactez un avocat şi să fac plângere penală.
Va fi o experienţă nouă prin care voi fi nevoit să trec. Dar garantez că la sfârşit va primi fiecare ce i se cuvine.
Am uitat un obiect într-un birou, unde nu au acces decât persoane serioase. Ce credeţi că s-a putut întâmpla în această banală situaţie ? Sigur, nu am nicio funcţie în vreun partid şi nici în aparatul de stat, dar pentru unii sunt atât de important, încât au socotit de cuviinţă să-mi copieze, riscând puşcăria, nişte fişiere care conţin povestiri şi romane nepublicate şi să înceapă a le purica, doar-doar vor găsi un pretext pentru a mă ataca. Gestul respectiv, iresponsabil şi intolerabil, se numeşte furt. De ce n-au "cititorii" mei răbdare să tipăresc textele ? Oamenii pe care i-am cunoscut m-au surprins totdeauna, fie prin gesturi de un altruism greu de prins în cuvinte, fie prin incredibile mizerii.
Cum în acest caz s-a comis un delict, îi voi acţiona în justiţie pe curioşi. Au mers prea departe.
Ei au început să răsufle şi nu va fi greu să-i depistez. Urmează să contactez un avocat şi să fac plângere penală.
Va fi o experienţă nouă prin care voi fi nevoit să trec. Dar garantez că la sfârşit va primi fiecare ce i se cuvine.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)