22. Drumul de la „a
cunoaște” la „a înțelege”
Ciclul "Aspiratie,
inspiratie si iluminare", care, dupa impresia mea, a aparut intamplator
sau, cumva, "de la sine", trebuie sa aiba si un sfarsit. Il inchei cu
senzatia ca m-a purtat el pe mine, si nu invers. Dar, daca unii cititori au
gasit ceva bun de luat din tot ce s-a adunat pana acum, ma simt si eu
rasplatit, la fel cum cineva care priveste de pe margine este fericit ca a fost
prins si el in imaginea peisajului.
Am citit undeva (Iesirea
din intuneric - Steve Taylor) despre un om de succes, care era foarte activ
si ducea o viata de lux. Dupa o confruntare cu
moartea, in urma unui atac de cord, si-a schimbat radical viziunea si
modul de viata, incercand sa le transmita si altora ceva din invatatura sa.
"Acum stiu ce inseamna sa fii viu, cat de minunat este. Uneori, oamenii ma
cred nebun, dar eu stiu ca ceva a ajuns si la ei. Atata timp cat le dau de
gandit, nu ma deranjeaza. Poate ca plantez in mintea lor o samanta care o sa
rasara mai tarziu." Sunt cunoscute multe cazuri asemanatoare.
Transformara lor este
mirobolanta, ca si povestea destinului lor, care i-a aruncat de pe culmile
succesului in cea mai neagra decadere, in suferinte atroce si in ghearele
mortii, pentru a-i intoarce la o viata iluminata, in care extazul si empatia cu
tot ce-i inconjura nu i-a mai parasit niciodata. Suferinta este inseparabila de
viata, dar atunci cand vine nu trebuie vazuta numai in termeni negativi.
Acestor oameni, pe care i-asi numi "Transformatii", le-as dedica
urmatoarele povestiri, daca se va intampla.Poate, peste cursul ireversibil si
totusi statornicit al unui nou anotimp,cu bunavointa si sprijinul prietenului nostru,
Serban Tomsa, care sustine si administreaza blogul, vom putea reveni cu inca un
ciclu – dupa parerea mea, mai interesant
Pentru ca ceea ce avem pana acum sunt aceste
"scrisori", as vrea sa mai aruncam o privire asupra unor lucruri pe
care au incercat sa le spuna si, mai ales, sa ne dea de gandit. Pentru ca nu
putem ramane, la sfarsit, cu ceva care sa merite importanta, daca nu vom realiza
diferenta dintre "a cunoaste" si "a intelege". Calatoresc
si eu pe acest drum de la aparente catre adevar si sunt pe deplin constient ca
fara a intelege unele lucruri care transcendputerea cuvintelor si logica
gandirii rationale, nu se va intampla nicio transformare, niciun progres
autentic. Intelegerea de care vorbesc vine din tacerea mintii, sub incidenta
intuitiei si gratia starii de constienta. Mintea – zeul la care ne inchinam si
cu care cucerim spatiul cosmic, este mult mai limitata si mai inselatoare decat
ne inchipuim. Si, asa cum sugeram intr-o scrisoare, se poate transforma usor
intr-un monstru – este un miracol ca planeta noastra supravietuieste cu
conflictele si cu puterea distructiva pe care deja o avem. Fara a mai vorbi de
zgomotul ei permanent, de care nu scapam nici cand vrem sa ne odihnim.
Prin urmare, pentru a
putea intra in rezonanta cu inteleptii aureolati de nimbul iluminarii, cam ce
interogari sa ne punem si, in cele din urma, sa accedem la dizolvarea lor,
gasind linistea, libertatea si pacea imperturbabila,pentru care am fost
proiectati?
Voi incerca sa sugerez
cateva – daca pot eu sa dau sfaturi –, pe care le-as considera material de
lucru atunci cand o chemare metafizica se aprinde in destinul si in sufletul
nostru. Multa vreme, ele m-au framant si pe mine.
Intrebarea cu care as
incepe este de unde stim ca intelegereaunui fenomen de natura transcendentalaeste
corecta si cum o putem demonstra? Trebuie sa fim de acord ca exista un nivel comprehensiv
care nu are nevoie de validare sau de justificari, si nu este posibil sa-l
demonstram.A afla raspunsuri la intrebarile existentiale care se nasc in
procesul cercetarii interioare nu inseamna a gasiargumente cerebrale, de
maniera stiintifica, pentru ca lucrurile sunt de alta natura. Insasi stiinta se
sprijina, ab initio, pe un cadru de referinta care nu poate fi ales
decat prin ceea ce numim bunul simt sau vocea intuitiei.
A intelege astfel de
fenomeneinseamna a le percepe intuitiv, a simti, dintr-o data, ca este asa si
asa trebuie sa fie, fara indoieli si fara nevoia de a primi aprobari. Esti
linistit, ai senzatia adevarului si nu simti nevoia sa-i convingi pe ceilalti. Asa
cum faptul ca exist nu trebuie sa mi-l confirm sau sa-l demonstrez celorlalti. Ceva
de genul acesta.Redau un moment dintr-un interviu BBC din 1959, cu reputatul
psihiatru Carl Gustav Jung:
"- Credeati in
Dumnezeu? (Este vorba de educatia primita in copilarie)
- O, da.
- Acum credeti in
Dumnezeu?
- Acum?! E dificil de
raspuns. Eu stiu. Nu am nevoie sa cred. Eu stiu."
O alta precizare cu care
ma simt dator este si ceea ce inteleg prin "dizolvarea" unei probleme.
Uneleintrebari nu pot avea raspunsuri in
acelasi mod in care le cautam, pentru ca originea lor este falsa. Cand observam
acest lucru, sunt eliminate. Multi savanti pretinsi in cunoasterea scripturilor
fondatoare pentru diferite religii si multi discipoli atinsi de setea
dezvoltarii spirituale vin cu intrebari la inteleptii validati de faima iluminarii,
dar cand intra sub incidenta linistii si acuitatatii perceptive pe care acestia
o iradiaza in jurul lor, neclarittile, framantarile si orgoliile cautatorilorse
dizolva. Cum povestea Paul Brunton, la intalnirea lui cu Ramana Maharshi:
"Maruntele mele probleme s-au retras tiptil, rusinate." Astfel sunt
intrebarile insolubile pe care mintea le genereaza la frontiera cu infinitul sauin
coexistenta contrariilor care par ca se exclud reciproc. Spre exemplu, spatiul
si timpul sunt categorii ale mintii si apoi mintea se intreaba ce a fost
inaintea oricarui inceput, si ce urmeaza dupa orice sfarsit. Cand mintea tace, aceste
nebulozitatidispar in asa-numitul "aici si acum", sau asa-numita
"prezenţă". In ce priveste intelegerea unor
contrarii care par ca se exclud reciproc, pe care mintea nu le poate concepe,
intuitia le poate percepe sensul si rostul. Sa le urmarim pe cele predominante:
Carvazatorii afirma
transant ca nu exista liber arbitru, dar vorbesc deseori despre
responsabilitate, consecinte si ce ar fi bine sa facem. Vorbesc de
predestinare, de acceptare si abandon, dar neaga fatalitatea si dezaproba
pasivitatea. Spun ca nu exista bine si rau, pacat, eroare sau judecata de apoi,
si tot ei spun ca nimic nu se pierde, faptele sunt inregistrate si determina
viitorul si evolutia noastra. Deseori neaga raiul si iadul, alteori le admite
existenta. Unor discipoli le spun cu fermitate ca nu exista reincarnare, altora
le confirma existenta unui lung sir al revenirilor in diferite planuri
existentiale, pana la eliberarea suprema. Uneori aproba existenta unor lumi
populate cu zei, zane si tot felul de spirite, la fel de reale ca fiintele
pamantene, alteori spun ca toate sunt doar inchipuiri. Egoul este considerat,
fara dubii, sursa nefericirii si ignorantei dar, totodata, el nu exista – daca
il cauti nu-l vei gasi nicaieri. El este necesar pentru evolutie si maturizare,
dar tot el este iluzia care trebuie, prin toate mijloacele, sa dispara. Acesti
oameni empatizeaza cu suferinta si cu toate dramele lumii si totusi, ei spun ca
lumea straluceste de frumusete si armonie. In pofida acestor aparente
labilitati, superluciditatea si acuitatea spiritului lor de observatie nu pot
fi puse la indoiala. Aparentele contradictii sunt datorate incapacitatii
limbajului si adresarii lor in contextul si la nivelului de intelegere al celor
care intreaba. Am putea crede ca sunt capriciosi, incoerenti sau nu stiu ce
spun, am putea folosi logica comuna ca sa argumentam ca sunt impostori. Dar nu
este deloc asa. Toti cei a caror minte se linisteste si reusesc sa asimileze
intuitiv aceste invataturi, leinteleg adevarul si evidenta. Cum spunea Anthony de Mello, "Tot ce
trebuie sa faceti, este sa intelegeti. Trebuie sa te trezesti, ca sa intelegi
ce zice sfanta Scriptura. Cand te trezesti cu adevarat, ea capata
inteles."
Pana la un oarecare
nivel, lucrurile pot fi explicate in termenii de care dispunem, insa demersurile
teoretice si constructiile intelectuale nu pot inlocui asa-numita "stare
de intelegere".Nu degeaba psihiatrul Richard Maurice Bucke,
prezentat in scrisoarea a nouasprezecea, spunea ca a invatat in momentul
straluminarii descrise acolo, mai mult decat in toti anii de studiu. Daca am fi
mai atenti, am observa ca viata este plina de paradoxuri si ca traim impreuna
cu ele. Ca sa iau un exemplu, succesul dupa care alergam este uneori lucrul cel
mai rau care ni se poate intampla, el ne poate transforma in cineva care nu am
vrut niciodata sa fim. Este bun, sau este rau succesul? Uneori, da, alteori,
nu. Cand am gresit si cand am spus adevarul? Dar suferinta, pe care nimeni nu
si-o doreste? Nu putem spune ca este buna, scopul vietii este sa fim fericiti.
Si totusi, suferinta este maestrul care a trezit la iluminare cei mai multi
oameni. Este inseparabila de viata si atunci cand vine nu trebuie vazut numai
in termeni negativi. Toate lucrurile pamantesti poarte in ele un da si un nu,
un potential pozitiv si un potential negativ.Ne-am obisnuit sa acumulam
cunostinte,sa tinem predici, sa interpretam si mai putin sa intelegem. Cred ca
la acelasi lucru se gandea Maica Tereza cand spunea ca atunci cand ii judecam
pe oameni nu mai putem sa-i iubim. Cand judecata si analiza iau locul
intelegerii, oricat ne-ar indemna morala si religiile sa iubim si sa iertam, nu
o putem face cu adevarat. In Shinjinmei (cel mai vechi si cel mai important
text al budismului Zen), se spune: „Daca ne ramane cea mai mica reprezentare
despre corect si incorect, spiritul nostru se va nimici din cauza
confuziei".Nisargadatta Maharaj le spunea celor care il ascultau:
"Tot ce va pot invata este intelegerea, restul vine de la sine."
Alteori mai adauga: "Despre ceea ce este incognoscibil, numai tacerea
vorbeste."
Cred ca nu mai este nimic de zis.Daca mai sunteti cu mine,
as vrea, la sfarsit, sa ne despartim de aceste scrisori cu cuvintele
psalmistului David:“Pentru numele tău, Doamne, dăruiește-ne
viață!”