Dan Miron este numele unui prozator publicat în mod repetat de Editura Polirom, ceea ce spune multe despre valoarea cărţilor sale. Cu rare excepţii, critica literară nu-l bagă în seamă, având alte obiective presante. De altfel, primele rânduri ale romanului Ascultă muzica sună aşa: “Nu-i luă mult să afle pe propria piele adevărul banal că succesul e o amantă vulgară, niciodată satisfăcută.”
Romanele
lui Miron au în centru adolescenţi şi tineri confruntaţi cu problemele specifice
vârstei şi este impresionantă empatia cu care autorul pătrunde în intimitatea
personajelor. Traiectoriile acestora se întretaie, se îndepărtează şi
se apropie, cu efecte spectaculoase. Trei bărbaţi gravitează în jurul aceleiaşi
femei, care practică o prostituţie luxoasă, rămând însă în mod miraculos pură. Un tânăr e
profesor de științe sociale (Emil), al doilea e scriitor (Tiberiu), iar al
treilea politician (Alex). Și dacă asupra primilor doi aripa nereuşiteei
ratării plutește nemilos, celui de-al treilea norocul succesului îi bate la
uşă, fiind pe cale de a face o carieră politică.
Tiberiu o
visează pe tânăra femeie şi rămâne obsedat de ea. Într-o scenă foarte reuşită,
Emil o întâlneşte într-un autobuz, dar
un beţiv deviază situaţia şi băiatul nu
reuşeşte să o cunoască pe Alina. Scena e reuşită. Emil ajunge la poliţie, plin
de voma beţivului. Alex pare predestinat succesului:” Era un bun vorbitor, ba
chiar un veritabil causeur, şi deţinea acel rarisim sinţ (înnăscut?dobândit?)
care-l ajuta să ia decizia potrivită la momentul oportun. Mai presus de toate,
a reuşit să asimileze rapid legile nescrise valabile într-o organizaţie: muncă,
disciplină, obedienţă, răbdare, modestie – pentalogul arivistului bine temperat
pe care Alex îl adoptase şi îl urma cu stricteţe.”
Prima scenă dintre Alex şi Irina e
memorabilă. Altminteri, Dan Miron e un excelent portretist . Iată descrierea
lui Pantazi, Stăpânul Cheilor:”Pantazi se afla la a treia tinereţe, cea mai
bună perioadă a vieţii, susţinea el peremptoriu, în care mintea se combină
perfect cu simţurile şi cu o experienţă de viaţă neasemuit de bogată. Era un
bărbat înalt, corpolent, cu obrajii plini şi faţa lată, pe care nasul acvilin
adulmeca, precum un radar senzual, plăcerile anticipate de buzele pline şi
pofticioase. Un sibarit camuflat neglijent în pielea unui intelectual. Ochii
albaştri priveau lumea cu fixitatea serioasă a miopilor, deşi el renunţase din
cochetărie la ochelarii cu dioptrii mari în favoarea lentilelor de contact
trendy. Avea o ţinută dreaptăşi făcea eforturi mari să-şi ascundă burta,
muşchii nu-i mai erau elastici, dar nici fleşcăiţi, ca la majoritatea
bărbaţilor de vârsta sa.” Şi descrierea continuă, mereu inspirată şi sugestivă.
Mai toate personajele au parte de o portretizare reuşită. Ascultă muzica e un roman foarte bogat şi concentrat: la orice
pagină îl deschizi, citeşti cu bucurie. Conţine o galerie de personaje pentru
prezentarea cărora ne-ar trebui mai multe pagini, adică un adevărat studiu
literar. Iată şi portretul lui Michael Pope:”Un bărbat arătos. Carismă cât
cuprinde. Impunător, deşi nu e prea înalt. Ochii de culoarea măslinei coapte,
părul negru bogat, tuns scurt, fruntea înaltă, aristocratică, mâini cu degete
lungi de pianist, voce sonoră, plăcută, dicţie impecabilă de actor, maniere
distinse de boier. Ar fi putut să fie dansator, muzician, pictor. Orice, doar
să fi vrut! E de părere el.” În mulţimea de personaje care populează romanul
găsim personaje publice, uşor de recunoscut.
Stăpânul
Cheilor este un profesor care dă meditaţii, acceptând plata şi în relaţii
sexuale. Alina apelează la acest mod de a-şi plăti meditaţiile. Din această
cauză, ea e privită cu suspiciune şi dezgust de celelalte fete din grupa sa.
Actul dezvirginării este relatat în detaliu, fără să aibă totuşi nimic trivial
în el.
E o carte
plină de miez, probând din plin vocaţia de romancier a lui Dan Miron, hăţişul relaţiilor
dintre personaje fiind strunit cu mână sigură de autor. Traseele pe care
destinul poartă personajele sunt sinuoase, neaşteptate, spectaculoase. O vreme,
Tiberiu face pe consilierul politic şi are un succes nebun. Pretutindeni,
bărbaţii se izbesc de femei ispititoare. Dan Miron reuşeşte performanţa de a nu
fi nicio clipă vulgar, ci nuanţat, de
bun-gust, elevat. Punctele prin care personajele se atrag şi se resping aparţin
inconştientului ( un afiş, o bucată muzicală), Dan Miron fiind un scriitor care
ar putea fi psihanalizat cu succes.
Personajele
sunt în esenţă nişte intelectuali autentici, ca şi, de altfel, însuşi autorul.
Naratorul percepe natura acestora în mod magistral, fiind el însuşi un
intelectual de rasă. Nivelul preocupărilor personajelor este încântător. Sunt
aduse în discuţie, cu dezinvoltură, nume prestigioase ale culturii şi nu simte
nici măcar o notă stridentă sau nepotrivită: Dan Miron e un intelectual de
rasă. Este interesantă teoria Lebedelor Negre. Aceasta ar fi, în opinia mea,
cheia întregului roman.
Destinul
îi reuneşte în final pe scriitor şi pe Alina într-o pereche neaşteptată, dar reuşită.
Finalul
cărţii e de o măiestrie artistică impresionantă. Rar găsim un roman atât de
izbutit şi cu atât de puţine ecouri în presă. ( Mai ştiu o cronică literară în
România literară, semnată de Sorin Lavric.)
Am spus că
e un romam dens, bogat. Aş spune că raportată la opera lui Dan Miron, Ascultă muzica este similară cu Lumină de august pentru creaţia lui
Faulkner.