Horia Gârbea despre Casa noastră cea de toate zilele

Șerban Tomșa Casa noastră cea de toate zilele, Editura Tracus Arte

Doar cîteva rînduri de consemnare în această rubrică nu pot fi decît preambulul pentru o cronică mult mai amplă, așa cum merită volumul cel mai recent al lui Șerban Tomșa. Este un excelent roman ironic deghizat sub un șir de povestiri ale aceluiași topos, rural, neo-moromeţian, cu personaje ce apar în mai multe dintre părţile naraţiunii mozaicate. Modele pot fi Strada sardelelor (Cannary Row, care s-ar traduce mai bine Strada fabricilor de conserve) și Joia dulce ale lui John Steinbeck. Naratorul se schimbă la fiecare secvenţă, find unul dintre personaje, pe rînd, ca la Faulkner. Fiecare dintre ele are o „suceală”, o scrînteală proprie. Ei sînt simultan vicleni și naivi, blînzi și violenţi, prietenoși și nemernici, într-un loc al încremenirii timpului, ei sînt de o mobilitate interioară care vine din neliniște. Observă detaliile, le amplifică în percepţia lor stranie, și nu iau seama la evenimentele mari care de altfel ocolesc de cele mai multe ori zona lor închisă, izolată. Prietenii devin brusc dușmani faptele apar proaspete și neașteptate (Cînd am băgat curent, cel mai mult s-a bucurat cîinele), au potenţialul unor detonatoare de bombe, dar se sting rapid în indiferenţă. Cea mai importantă dimensiune a cărţii este scriitura magistrală a lui Șerban Tomșa care se identifică extraordinar cu fiecare dintre eroii săi.
                                              Horia Gârbea, Revista Neuma nr. 3-4, 2020

Iulian Neacşu despre Casa noastră cea de toate zilele

 Casa noastră cea de toate zilele este o carte greu încadrabila, ca de fapt întreaga operă a lui Șerban Tomsa. Din punctul de vedere al tehnicii narative, romanul se circumscrie unor formule epice diverse: el poate fi considerat roman experimental- format din mai multe monologuri interioare ale personajelor cu caracter unitar între ele-, parabolă lărgită a ratării intelectualului neînțeles de cei din jurul său, dar și alegorie la adresa condiției umane. Stilul limpede, elastic, proaspăt și original este remarcabil. Este un roman extrem de bine scris, documentat și misterios, ritmul este alert și plin de vervă, măiestria deosebită a scriitorului de a zugravi scenele importante fiind evidenta. Romancierul prezintă întâmplările neobișnuite prin care trec personaje aflate în peisajul fantastic al unui sat de la câmpie, purtandu-ne pe meleagurile imaginației, la limita dintre real și ireal. Elementul erotic este unul esențial, sexul este dur, instinctual, sălbatic, femeia este posedată, supusă și nu iubită, ea fiind, în mentalitatea țărănească, doar un obiect al plăcerii bărbatului. Este o carte plină de vigoare, o lectură directă și emoționantă. Scrisul înseamnă pentru autor nu doar bucurie și evadare, dar și o luptă continuă cu propriile fantasme și a imposibilității unei eliberări totale. Șerban Tomsa este un scriitor aflat la apogeul talentului său.

Teodor Dună despre romanul Casa noastră cea de toate zilele

La Editura Tracus Arte a apărut volumul Casa noastră cea de toate zilele, de Șerban Tomșa.

Polifonic, centrifug, contrapunctic, Casa noastră cea de toate zilele e un roman al monologurilor, un straniu puzzle autosubminant, în care fiecare piesă în plus adaugă „întregului” doar propria ei absență. Întrucât cei care vorbesc aici dau senzația că au fost de la început morți. Nu niște morți biologici, ci niște morți în toate celelalte feluri posibile, care își dovedesc existența doar prin mecanica inimii și a instinctelor.

Dacă un Gogol ar fi scris o continuare a Sufletelor moarte în secolul XXI, în care cei „cumpărați”, cei de mult îngropați și cei de la început îngropați, ar fi putut să vorbească, cu siguranță acea carte ar fi semănat cu această „casă”, de fapt goală și imposibilă și verosimilă, pe care Șerban Tomșa o ridică pe ruinele unei lumi aproape cu totul dispărute. – Teodor Dună