1. Nu văd ce legătură are discuția respectivă cu băutura.
2. Chiar dacă ar bea cu vadra, un poet nu poate fi judecat după asemenea criterii. Nu suntem țațe a căror minte are forma și dimensiunile unei cutii de pantofi : cine nu încape acolo e ”prost”, ”bețiv”, ”nebun”, ”fără valoare” - ”De unde știi tu, mă?” ar suna replica unui coleg mai în vârstă - ”ratat” etc. Ar trebui să fim mai atenți cu calificativele, fiindcă psihologia a demonstrat că nu ne putem caracteriza decât pe noi înșine : ceea ce credem, la nivelul inconștientului, despre persoana noastră redirecționăm către alții, când ideea trece în planul conștientului. Nu putem ieși defel din limitele propriei personalități. Vorbind despre ceilalți, ne portretizăm pe noi. Apropo, curvarii în ce categorie de scriitori intră? Realizați? Ratați?
3. Aș vrea să știu ce mărci de băutură au consumat Edgar Allan Poe, Esenin, Baudelaire, Rimbaud, Faulkner, Hemingway, Charles Bukowski. (Ăștia n-au fost băutori de apă, precum A. Toma, Bogdan Duică și Mihai Beniuc.) În acest sens aș dori să devin un bețiv înrăit, numai să pot scrie ca ei. Până la urmă, a bea sau a nu bea e același lucru. Contează numai dacă scrii bine ori prost. Personal, am o simpatie deosebită pentru cei care beau - sunt mai inteligenți, mai talentați, au mai mult haz decât semenii lor - , deși nu mai gust deloc licorile inspiratoare.
Discuția se poate prelungi la nesfârșit.
Am produs aceste rânduri, profitând de o împrejurare amuzantă. Stârnit de doi (încă) tineri critici literari, am căutat, pe net, poeme de Marin Sorescu. ( Cu două zile înainte, comandându-mi niște cărți, am uitat să trec și volumele din ciclul La lilieci și am vrut să recitesc poemele care în adolescență m-au contrariat. ) Într-adevăr, în opinia mea, avem de-a face cu un poet important - pe care eu, la momentul respectiv, inspirat de...Șerban Cioculescu, nu l-am înțeles - și un uriaș dramaturg. Nu i-am citit proza, dar am aflat lucruri uimitoare despre poetul din Bulzești.
Știam că rudele lui Creangă îl considerau pe povestitor un nemernic, un mâncău și un bețiv care le-a făcut satul de râs.
Consătenii spuneau despre Molière, că le-a făcut cătunul de ocară, fiindcă era... un bețiv.
Tot bețiv a fost și Tolstoi, care și-a necinstit familia și rangul, după spusele unei babe, nepoata sa.
Marin Preda a fost, după părerea unor silișteni, un nătărău care a scris și el ce-a auzit pe ulița lor.
Sorin Stoica i-a mâniat amarnic pe câțiva proști care considerau că tânărul prozator ”a nenorocit niște familii”.
Și pomelnicul e fără sfârșit.
Dar ce credeți că spun unii dintre locuitorii Bulzeștilor? Nu, nu l-au făcut bețiv pe Sorescu, dar au spus, după apariția textelor din La lilieci, că... Marin le-a făcut satul de râs! I-a supărat mai ales poezia Cine mai trece pe drum, unde i-a pomenit pe săteni, cu toate poreclele lor.
Rău e, fraților, să fii scriitor și să trăiești printre oameni care, neavând habar de ce înseamnă literatura, știu numai să râdă unii de alții. În orizontul lor, când scrii ceva înseamnă că râzi de cineva. Olteni, ce să mai vorbim.
Îmi pare rău că nu am la îndemână textul Cine mai trece pe drum, dar voi reproduce un poem de dragoste scris de ”nemernicul” Marin Sorescu :
Perspectivă
Dacă te-ai îndepărta puţin,
Dragostea mea ar creşte
Ca aerul dintre noi.
Dragostea mea ar creşte
Ca aerul dintre noi.
Dacă te-ai îndepărta mult,
Te-aş iubi cu munţii şi cu apele
Şi cu oraşele
Care ne despart.
Te-aş iubi cu munţii şi cu apele
Şi cu oraşele
Care ne despart.
Dacă te-ai îndepărta
Cu o zare,
La profilul tău s-ar adăuga soarele,
Luna şi jumătate din cer.
Cu o zare,
La profilul tău s-ar adăuga soarele,
Luna şi jumătate din cer.