duminică, 13 decembrie 2009

Pe falezele de marmură

E fascinant destinul scriitorului, eseistului şi gânditorului german Ernst Jünger ( 1895-1998 ) ! A trăit 103 ani şi nu a primit Nobelul, fiindcă a avut opinii de dreapta şi a făcut parte din armata lui Hitler !
Recitesc capodopera "Pe falezele de marmură" şi îmi dau seama că Jünger este un prozator extraordinar de modern, ilustrând, în literatura europeană, utopia negativă şi prezentând, ca trăsătură particulară, un artificial pictural, de mare rafinament. Iată două exemple :
"La amiază, când arşiţa mare fierbea strugurii, în schit domnea o răcoare ce te înviora, nu numai fiindcă avea pardoseala de mozaic, după stilul sudic, ci şi pentru că unele din încăperile lui erau scobite în stâncă. Totuşi, la ceasul acesta îmi plăcea să stau tolănit pe terasă, ascultând pe jumătate adormit ţârâitul ca un scârţâit pe sticlă al greierilor. Atunci pătrundeau în grădină fluturi mari şi zburau către talgerele de flori ale morcovilor sălbatici, iar pe lespezi se soreau şopârle lipite de piatră. În sfârşit, când nisipul alb al cărării şerpilor scotea flăcări în arşiţă, viperele-lance se târau încet pe el şi îndată îi dădeau înfăţişarea unei inscripţii cu hieroglife."
Imaginea micului Erio hrănind cu lapte viperele roşii este memorabilă :
"Viperele se jucau în jurul lui pe jumătate ridicate de la pământ şi-şi legănau încolo şi încoace, în pendulări repezi, peste creştetul lui, grelele capete triunghiulare. Şedeam pe terasă şi nu îndrăzneam să-l strig pe Erio al meu, la fel cum nu cutezi s-o faci când vezi pe cineva păşind în somn pe o culme abruptă."
Puţină naraţiune, dialoguri inexistente. Jünger este descriptiv, dar excepţional...

11 comentarii:

K. spunea...

Mailul meu este irinacavescu@yahoo.com

Va multumesc mult pentru invitatie.

Irina

DaenIris spunea...

Bună dimineaţa.
Vă citesc blogul dar nu-mi permit să postez notiţe. Tac şi încerc să învăţ.
Azi, însă, îmi iau inima-n dinţi şi vă mărturisesc că îmi pare rău că aţi schimbat numele blogului. Metafora aceea... era tare frumoasă!

Şerban Tomşa spunea...

Excalibur,
va mulţumesc pentru observaţii. M-aş bucura mult să comunicăm mai des. V-am trecut blogul pe lista celor pe care le urmăresc. De dragul dumneavoastră, voi reveni la vechiul nume. Vă aştept şi cu alte gânduri.
Vă rog să-mi daţi un e-mail, pentru a vă putea invita pe "Reţeaua literară" creată de poetul Gelu Vlaşin.

Anonim spunea...

Am citit. Un scriitor exceptional. Cred ca orientarea politica nu diminueaza inzestrarea unui scriitor.

Şerban Tomşa spunea...

Isuciu,
vă rog să-mi daţi un e-mail, pentru a vă putea invita pe "Reţeaua literară". Dacă nu sunteţi deja membru şi dacă vă interesează...

DaenIris spunea...

Eu vă mulţumesc, domnule Tomşa. Sunt plăcut surprinsă şi onorată de felul in care m-aţi intâmpinat si nu numai.
Mai ales, mă încântă faptul ca vă intoarceti la vechea denumire a blogului. Ciudat sau nu, metafora aceea are semnificaţii aparte pentru mine.
Voi da curs şi celorlalte invitaţii, în măsura în care veţi fi îngăduitor faţa de diletantismul meu pe un tărâm pe care dumneavoastră vă manifestaţi excelenţa.
Adresa mea de mail este liege.blueiris@gmail.com
Cu deosebita consideratie,
Luminita

Anonim spunea...

Mailul meu este i0ansuciu@yahoo.com.

Nu stiu ce este Reteaua literara, dar suna frumos si promitator. Multumesc pentru invitatie.

B.B. spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Şerban Tomşa spunea...

Excalibur,
ma încântă tot ce scrieţi pe blogul dumneavoastră. Vă propun să ne vorbim la persoana a II-a, singular. Aşa mi se pare normal. Nu trebuie să vă faceţi probleme de niciun fel, fiindcă diferenţele dintre noi sunt, toate, în favoarea dumneavoastră. Ţinem legătura.

Isuciu,
putem schimba impresii şi prin mail. Acum mi-am amintit că ne vorbeam cândva la singular, iar eu am revenit la stilul protocolar... O luăm de unde rămăsesem...

Black Bitch,
am făcut ce mi-ai zis. Vom mai vorbi în această vacanţă. Nu eşti tristă, nu ?

P.S. Poate că era mai bine dacă îmi dădeaţi informaţiile solicitate prin mail, la una dintre adresele : biblioteca_lui_noe@yahoo.com , serban_tomsa@yahoo.com. Nu de alta, dar s-ar putea să aveţi surprize. Am primit peste 4oo de mesaje de la bănci inexistente şi escroci anonimi care mă anunţau că am câştigat premii ( în jur de un milion de lire sterline fiecare ) la concursuri la care nu am participat niciodată. La ora asta ar trebui să fiu miliardar în lire... Aşa că fiţi vigilenţi şi nu furnizaţi date personale, oricât de convingători ar fi ofertanţii...

DaenIris spunea...

Mulţumesc, Şerban.
Eşti generos in aprecieri, iar eu sunt stanjenita.
Comunitatile virtuale dau dovada de multa permisivitate si lejeritate in privinta calitatii textelor. Asta cand cei care posteaza sunt, ca si mine, simpli anonimi.
Cand, insa, trebuie sa porţi un dialog cu un scriitor afirmat, lucrurile se schimba. Pe ici, pe colo, prin punctele esentiale. :D Fiindca discursul capata alt nivel intelectual.
Ori, eu imi stiu lungul nasului.
Dar...incercam!

Şerban Tomşa spunea...

Excalibur,
nu ai motive să fii modestă... :)