sâmbătă, 5 iunie 2010

Solidaritate şi recunoştinţă

Fiindcă pisicile şi câinii mei s-au înmulţit, am început să-i dau spre adopţie unor persoane iubitoare de animale. Fac mai întâi o listă cu oamenii care vor asemenea "copii", analizez cu atenţie fiecare situaţie în parte şi îi aleg, ca "părinţi", pe cei care îşi tratează animăluţele cu blândeţe...
Am dat unei vecine o căţeluşă care s-a tânguit şi a suferit multă vreme, deşi era bine tratată de noua stăpână. De câteva ori a reuşit să vină înapoi, dar soţia a dus-o de fiecare dată la noul ei domiciliu, spre marea mea jale... De câte ori căţeluşa plângea la gard, motanul meu se ducea şi îi ţinea tovărăşie pentru a o linişti. L-am văzut chiar mergând în curtea vecinei, spre marea bucurie a căţeluşei care îl punea jos şi se juca fericită cu el... Alaltăieri m-am dus să vizitez căţeluşa. S-a bucurat mult şi făcea un fel de gest al îmbrăţişării care m-a emoţionat profund.
- Pisoiul dumneavoastră vine în fiecare zi pe la ea, mi-a spus vecina. Se joacă multă vreme împreună, dar când le dau să mănânce, căţeluşa îl bate şi îl alungă...
Asta da recunoştinţă, mi-am zis.
Peste iarnă, am hrănit cu grâu câţiva guguştiuci şi nişte vrăbii. Acum guguştiucii apără ograda de ciori, războindu-se amarnic cu înaripatele negre care au reuşit, totuşi, împreună cu graurii, să-mi mănânce toate cireşele. În schimb, vrăbiile au ales să-şi arate recunoştinţa în alt mod : au făcut prăpăd printre florile de vişin, pe care le-au rupt fără milă...
Mi-am amintit de unul dintre câinii mei, pe care l-am găsit, într-o iarnă, legat pe un deal ( fusese condamnat la moarte prin înfometare ? ) şi pe care l-am adus acasă. Mi-a retezat cu dinţii doi pomişori şi vreo trei-patru butuci de viţă-de-vie rară... Mi-a făcut şi alte pagube... Nu prea răspunde rugăminţilor mele, nici după şase-şapte ani, când îi strig să nu fugă prin grădinile oamenilor. Un bătrân mi-a explicat : " Numai câinele pe care îl creşti în curtea ta te ascultă şi este cu adevărat al tău..."
E de prisos să spun că nu port pică nici vrăbiilor, nici câinelui neascultător. Nici măcar ciorilor sau graurilor...

15 comentarii:

Claudia spunea...

ba eu le port pica. ar fi al treilea an in care nu reusesc sa mananc cirese. nici una... of!

Şerban Tomşa spunea...

Anca,
primăvara aceasta am reuşit să gust din cireşe... Anul trecut, nu... Mă gândesc că şi păsările trebuie să se hranească... :)

Claudia spunea...

hm, mi-au mancat si capsunile si ma apuca groaza cand ma gandesc sa raman si fara prune.vine cate un nor de grauri si in maxim o ora da gata tot. de ce nu manaca frate omizi si muste. sunt muste o groaza. nu mi se pare corect. nashpa!

Şerban Tomşa spunea...

Anca,
adevărul e că ai dreptate... Cei care nu sunt lăsaţi să moară ajung să-i terorizeze pe binevoitori... Nu-ţi spun câte pătimesc din pricina pisicilor şi câinilor...

Träume von Rosen spunea...

m-a emotionat povestirea...o pastorala cantata de paserile ceriului, un sentiment bucolique de liniste...
mie nu mi-a mancat nicio pasare nicio cireasa sau capsuna:(( e drept, ca inca nu s-au copt bine.
eu nu ma pricep daca v-ar placea, dar 'recunostinta' catelusei fata de divertismentul gratis oferit de motan merita niste versuri.
(sa nu va suparati, dar v-am pus colivia in lista mea cu bloguri.)

Şerban Tomşa spunea...

Mewsette,
da, ar merita nişte versuri...:)
Mă bucur şi îţi mulţumesc că ai pus "colivia" pe lista ta de bloguri. :)

karina spunea...

Stii versurile alea: nu vrei sa fii tu, fratele meu bun ...? Este vorba despre un caine..

silvana spunea...

iubim NECONDITIONAT suflete ce par lipsite de aparare.
deci nu cerem reciprocitate.ne-ar bucura, totusi, sa primim acelasi lucru.
dar chiar daca mu primim acelasi lucru,noi continuam sa oferim.e-n firea noastra sa o facem

Cristi spunea...

Ma bate gandul sa lucrez la un proiect anul viitor pe textele lui Blecher (sunt student la Teatru). Caut materiale despre opera sa. Ma puteti indruma spre anumiti autori?

Şerban Tomşa spunea...

Karina,
da... :)

Silvana,
iubirea adevărată este necondiţionată... De mai mulţi ani trăiesc cu certitudinea că animalele sunt, în multe cazuri, superioare majorităţii oamenilor... :)

Cristi,
după opinia mea, "Prin nişte locuri rele" ( capitolul dedicat lui Blecher de Nicolae Manolescu, în "Arca lui Noe", vol. III, 1983 ) şi vol "Suferinţele tânărului Blecher" de Radu G. Ţeposu, 1996, sunt cele mai solide texte scrise despre opera lui Blecher. Mi-am dat licenţa cu un eseu despre opera lui Blecher, dar am uitat-o în podul unei case din care m-am mutat cu mulţi ani în urmă. Îndrumătorul meu îmi spusese - las la o parte modestia ! - că, la ora aceea, era tot ce s-a scris mai modern şi mai profund despre Blecher...Acum doi ani,vrând să transform studiul într-o teză de doctorat, l-am întrebat pe prietenul meu Coman Lupu, faimosul hispanist, dacă lucrările de licenţă se păstrează în vreo arhivă şi unde se află aceasta. Profesorul mi-a comunicat că toate lucrările de licenţă se dau la topit după doi ani...
Îţi pot spune că m-a interesat, la Blecher, interiorizarea spaţiului şi retragerea în locuri protectoare, asemănătoare uterului matern. Blecher se poate psihanaliza, dar nu scăpa din vedere "Vizuina luminată", jurnalul scriitorului. O altă idee pe care am mers a fost apropierea lui Blecher de scriitorii moderni ( precum Kafka sau polonezul Bruno Schulz cu ale sale "Manechine" şi "Prăvălii de scorţişoară" ), din perspectiva "omului mecanomorf", adică al personajului golit de uman şi construit din materiale ieftine, ca o marionetă : cârpe, hârtie, rumeguş... Îţi doresc din toată inima succes ! :)

Şerban Tomşa spunea...

"Mi-am dat licenţa cu un eseu despre creaţia lui Blecher..." M-am grăbit...

Cristi spunea...

Multumesc mult! Sa fie!

Şerban Tomşa spunea...

Cristi,
:)

Anonim spunea...

:)
Bun regasit!

Mi-a placut enorm frantura desprinsa din viata ta si a celor ce te inconjoara.

Impartasesc aceiasi opinie pe care ai scris-o Silvanei:
"trăiesc cu certitudinea că animalele sunt, în multe cazuri, superioare majorităţii oamenilor"

Te salut cu drag!

Toate cele bune, tuturor!

Şerban Tomşa spunea...

Andrei,
bine te-am regăsit ! :)
Mă bucur foarte mult că te "reîntâlnesc" şi îţi mulţumesc pentru cuvintele tale frumoase. Nu ştiu dacă ai văzut o scenă dată acum câţiva ani la ştiri. Pe o autostradă din Mexic, un câine fusese lovit de o maşină şi nu se mai putea ridica de pe asfalt. Un alt câine încerca să-l scoată din zona periculoasă, târându-l cu atenţie printre maşinile care goneau în ambele sensuri. Din ceea ce se vedea, toată lumea - poate cu exceptia celui care filmase totul - era indiferentă la extraordinarul gest de solidaritate pe care îl săvârşea un patruped...
Te salut şi eu cu afectivitate ! :)
Toate bune pentru cei dragi !