duminică, 22 ianuarie 2017

Două poeme de Charles Bukowski

Carson McCullers

a murit de alcoolism
înfăşurată cu o pătură
într-un scaun de pe puntea
unei nave
care traversa oceanul.
cărţile ei despre
înspăimântătoarea singurătate
cărţile ei despre
cruzimea
iubirii lipsite de iubire
au fost tot ce a rămas
din ea
după ce un turist care se plimba
i-a descoperit trupul
şi a informat căpitanul;
a fost imediat depozitată
într-o alta zonă
a vaporului
în timp ce toate din jur
continuau exact
aşa cum
scrisese ea.
( traducere de Petru Dimofte)


Tragi de-o sfoară, mişti păpuşa

oricine trebuie să-nţeleagă
că totul îi poate dispărea într-o
clipă:
pisica, femeia, slujba,
o roată din faţă,
patul, pereţii, camera,
tot ce-a clădit în jurul lui
e clădit pe nisip-
şi orice cauză,
indiferent cât de îndepărtată:
moartea unui copil în Hong Kong
sau un viscol în Omaha...
te poate distruge.
toate porţelanurile tale
zob pe podea în bucătărie,
şi femeia intră şi te găseşte
beat în mijlocul dezastrului:
o, Doamne, ce-i cu tine?
şi-i răspunzi: nu ştiu,
nu ştiu...

              ( traducere de Dan Sociu )

2 comentarii:

Irina Alexandra spunea...

„nu e plăcut să mori pe cruce
e mult mai plăcut să-ţi auzi numele
şoptit în întuneric”

Bukowski face din tragic normal și noi îl acceptăm așa cum e.

Şerban Tomşa spunea...

Irina Alexandru,
Pe vremea când mă uitam frumos la sticlă, aș fi vrut ca Bukowski să fie prietenul meu.