De ce se imită oamenii unii pe alţii ?

Într-un fel, existenţa noastră se desfăşoară între două principii esenţiale : a fi original şi a imita pe alţii. Cei mai mulţi oameni se iau unii după alţii. respectă legile, se îmbracă într-un anumit fel - cuviincios sau scandalos, depinde pe cine imită -, încearcă să pară oameni normali sau cool. Pentru o mentalitate de tip totalitar, aparţinând acelor inşi formaţi sub dictatură - oameni care cred că-i pot controla şi dirija pe alţii ca pe nişte marionete -, acest aspect este definitoriu pentru om. Ce ne facem cu cei care nu vor să semene cu nimeni, fluieră în templu, scuipă pe idoli, ies din rând, sunt nonconformişti, nu vor să accepte comanda nimănui ? Pentru mine, aceştia sunt adevăraţii oameni. Ei au contribuit la evoluţia umanităţii şi la dobândirea tuturor libertăţilor cetăţeneşti. Au făcut revoluţii, au murit pe baricade - de multe ori pentru cauza altora -, au înnoit arta universală ( Monet, Rimbaud, Poe, Brâncuşi, Picasso, Dali, Van Gogh, Modigliani, Joyce, Proust, Kafka, etc), ştiinţa ( Einstein ), gândirea ( Socrate, Platon, Aristotel, Hegel, Kant) şi au ridicat ideea de om la rangul de zeu. De ce foarte mulţi dintre ei au fost blamaţi de contemporanii lor ? E drept că apoi urmaşii i-au imitat. Ce era nebunie a devenit normalitate. Nu înseamnă că tocmai oamenii aparent responsabili şi la locul lor sunt, în fond, inconştienţi ? Oamenii se imită unii pe alţii din spirit de turmă, din prostie şi din laşitate. Marii inovatori au fost dezaprobaţi pentru că au avut curajul de a rupe lanţurile unei vieţi banale, în timp ce laşii acceptau robia de a-i asculta pe ceilalţi. Una peste alta, cei revoltaţi au demonstrat că a fi tu însuţi, a sparge tiparele consacrate, a ieşi din monotonia unei existenţe normale înseamnă un pas pe scara evoluţiei ( dacă există aşa ceva ). Când eram elev, aveam un profesor care avea pretenţia să reproduci, cuvânt cu cuvânt, tot ce-ţi dicta el. Cine schimba măcar o virgulă era bătut crunt. Luam numai note de zece, fiindcă eram un papagal perfect. Abia acum îmi dau seama că eram un prost. Aveam un coleg care insista, în ciuda bătăilor încasate, să-şi spună şi el părerea. Şi era căsăpit în continuare şi primea note mici. Astăzi înţeleg că acel copil era mai inteligent decât noi, premianţii, dar a fost atât de mult discreditat de profesorul respectiv - care ne era şi diriginte - încât n-a reuşit să facă o carieră de intelectual. Deşi este instalator, fostul meu coleg pricepe o carte mai bine decât oricare cunoscut de-al meu şi este un adevărat intelectual. Revenind la inşii rebeli, putem spune că ei sunt nişte oameni liberi, liberi, liberi... Au înţeles sensul existenţei, intuiesc adevărata frumuseţe a lumii şi aidoma lui Ghilgameş, eroul sumerian, bat la poarta zeilor, pentru a afla secretul nemuririi. Ca să poţi face asta, îţi trebuie însă talent, geniu...