Ce aş putea eu să fac mai frumos pentru cineva ? Să-i dedic un poem, un eseu sau un roman. Fiindcă bănuiesc că verbele active pronominale, interjecţiile predicative, raporturile autor-narator-personaj sau structura polifonică a romanului "Craii de Curtea-Veche" nu interesează pe nimeni. Nefiind însă îndrăgostit, nici măcar de maşina mea Peugeot, pot face doar gesturi care să semnifice admiraţia. ( Ar fi de discutat dacă admiraţia nu este şi ea o formă subtilă de iubire.) Am scris despre câţiva autori. Intenţionez să mai scriu despre marele critic literar, dispărut prematur, Valeriu Cristea, despre poeta Simona Popescu, romanciera Florina Ilis, prozatorul Ştefan Agopian şi mulţi alţii. Am însuşirea, cu care mă mândresc, de a admira destui oameni şi foarte mulţi scriitori cu stiluri variate, însă total diferiţi de mine ! Din punctul de vedere al aprecierii unor gesturi sau persoane, o temă interesantă ar fi femeile publice din România de azi. Dacă Elena Băsescu mi se pare o fată drăguţă, Elena Udrea nu-mi spune nimic, în ciuda vioiciunii sale de gândire. Nu m-aş putea îndrăgosti nicicând de niciuna dintre ele, chiar dacă aş avea 20 de ani. În schimb, de Simona Popescu sau de Adriana Săftoiu, da. Am simţit o adevărată lovitură, ca şi cum aş fi fost iubitul ei, când am văzut că Săftoiu a avut o aventură cu un ghiolban viguros, prosper om de afaceri.
Ideea la care voiam să ajung este că uneori cei pentru care jucăm pe scena vieţii ne deturnează tot cursul existenţei. Dacă nu, ne pervertesc sau ne transformă în nişte cârpe. Imaginaţi-vă că sunteţi violonist şi v-aţi angajat la opera condusă de Copos sau de Gigi Becali. Trebuie să admiteţi că, nu după mult timp, veţi ajunge mai jos chiar decât cel mai umil manelist. De fapt, acelaşi lucru se întâmplă cu fotbaliştii şi antrenorii care lucrează pentru aceşti... indivizi. Astăzi patronul spune că Peseiro este cel mai bun antrenor din Liga I, mâine va zice că este cea mai mare greşeală angajarea portughezului la echipă ! Câştigă echipa într-o etapă, jucătorii sunt geniali şi vor lua campionatul. Pierde etapa viitoare, sunt toţi nişte gloabe şi trebuie să fie aruncaţi la gunoi. Trebuie să fii idiot ca, în calitate de jucător sau antrenor, să te pui în slujba acestor instabili mintal, care habar n-au nici de fotbal, nici de omenie, nici de strategie, nici de corectitudine. Caută doar să te folosească, fără să te plătească. Pe urmă, îţi dau cu piciorul. E imposibil să faci şi lucruri de mare valoare şi să laşi şi impresie bună cretinilor din toată lumea. În fond, pe neamul prost nu-l vei mulţumi niciodată. În aceeaşi ordine de idei, nu le înţeleg pe femeile care cedează, în văzul tuturor, unor terchea-berchea, din interese mărunte, cu toate că ştiu că vor intra în cea mai urât mirositoare hazna, din care nu vor mai ieşi, poate, niciodată. În cazul femeilor este extrem de important nu numai ce fac, ci şi cu cine fac anumite lucruri... Există o fabulă în care un câine se plânge unui măgar de mizeriile pe care i le face stăpânul său. Generos, măgarul îi oferă el o slujbă câinelui. Acesta din urmă îi dă un răspuns memorabil :" E trist să fii în slujbă la orişice stăpân, / Dar slugă la măgar / E încă mai amar / Şi mai umilitor..." Sigur că sunt destule femei care preferă măgarul unui... nobil armăsar. E alegerea lor, pe care însă publicul n-o respectă. Şi nici destinul. Sunt femei care nu au clasă : "doamne" care îşi înşeală bărbatul cu grăjdarul sau cu lăptarul, pentru a obţine gratis produse sau servicii. Uneori nici pentru atât. Ulterior, ele devin un fel de proprietate a grăjdarului respectiv, pe care îl susţin în toate conflictele în care acesta este implicat. Pasiune arzătoare, ce să mai vorbim.
Într-o povestire de Nicolae Velea, doi bărbaţi joacă table, asistaţi de o babă care are impresia că omul care pierde câştigă, deoarece rămâne cu cu obiectele pe tablă, în timp ce adversarul său pierde, fiindcă e nevoit să elibereze terenul. Ca să-i facă impresie bună bătrânei, adevăratul câştigător se sileşte din răsputeri să... piardă, dar nu reuşeşte deloc, spre marea bucurie a celuilalt care pierdea, dar îi lăsa impresia babei că este învingător. Cum spuneam, într-o confruntare, al treilea element, cel pentru care joci piesa ( fie ea comedie sau dramă ), publicul, este esenţial. El decide cine câştigă şi cine pierde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu