joi, 1 noiembrie 2012

O lansare de pomină

Făcându-mi probleme în legătură cu lansarea unui roman care va apărea curând, am scris unor amici cu mai multă experienţă în domeniu, pentru a le cere sfatul. Nu te agita prea mult, mi-a zis un poet, că dacă o faci, iese mai rău şi îţi faci nervi. Iată o parte din textul său :
"Sunt convins că succesul trebuie să fie unul de lectură, altminteri e greu să ieșim din sărăcie. Cum nu frecventez cercurile mondene bucureștene, mi-e tare greu să-ți spun ce trebuie să faci. Eu am o experiență uluitoare. Prin nouăzeci și ceva, la o lansare de carte cu X şi Y ( mari critici, din generaţii diferite - n. m. ) , la Uniune, cu lume subțire, a mers treaba bine cu articolele critice. În rest...
Am adus cu mine un microbuz de sandvișuri, prăjituri, cafele, băuturi, ape fine și rare. Era în sala oglinzilor o lume de pe Titanic : scriitori obscuri și neveste de scriitori împăiate și totuși vii, de generali și diplomați, de universitari în ramă cu praful gros pe tablourile făcute cu blitzuri cu magneziu, mulți fugiți de la Bellu cu dantele roase și iz de naftalină. Habar nu aveam cine dracu i-a adus și mă credeam cel mai mare poet din univers. După vorbirile academice, în 3-4 minute nu mai era nimic din grandiosul bufet suedez care se risipise în pungile lor, bieți muritori de foame din lumea de ieri, care încă își mai făcea veacul pe la Uniune. Nimeni din aceștia nu mi-a cerut o carte. A trebuit să mă duc la o cârciumă din apropiere cu cei 10-12 amici și să o iau de la capăt . P. R., de la Radio, mi-a luat atunci un interviu de zece minute, difuzat la miezul nopții. Avea o emisiune culturală pe programul unu, Nopți albastre parcă. După vreo trei zile, la un cerc metodic, o doamnă selectă, profesoară, mi-a spus că m-a auzit la radio şi că i-a plăcut ce debitasem. Fusese foarte deranjată la stomac și ca să nu se plictisească, între două crampe, a deschis tranzistorul. Am înțeles atunci cât datorează gloria mea căcatului în care ne zbatem... Astea sunt întâmplări care nu au legătură cu tine, deci revenind în registrul grav, îți înțeleg anxietatea."

2 comentarii:

Scorchfield spunea...

„Împinse cu piciorul uşa şleampătă a privatei. Să am grijă să nu-mi murdăresc pantalonii ăştia pentru înmormîntare. Intră, plecîndu-şi capul sub uşorul scund. Lăsînd uşa întredeschisă, în duhoarea de var nestins şi pînze de păianjen stătute îşi desfăcu bretelele.
Înainte de a se aşeza, privi printr-o crăpătură la fereastra casei de alături. Regele era în cămara visteriei. Nimeni.

Aşezat pe scaunul găurit îşi desfăcu ziarul întorcînd foile peste genunchii dezgoliţi. Ceva nou, şi mai uşor. Nici o grabă. Să mai ţin niţel. Povestirea noastră cu premiu. Lovitura de teatru a lui Matcham. Scrisă de domnul Philip Beaufoy, clubul Playgoer, Londra. Onorariul de o guinee pe coloană a fost achitat autorului. Trei şi jumătate. Trei lire şi o treime. Trei lire treisprezece şilingi şi şase pence.

Citea liniştit, mai ţinîndu-se încă, întîi prima coloană, apoi începînd să-şi dea drumul, o începu pe a doua. Cam pe la jumătate, simţind cum îi cedează ultima rezistenţă, îşi lăsă intestinul să i se deşerte uşor, citind mai departe, citind încă, răbdător, constipaţia aceea uşoară de ieri mi-a trecut de tot. Sper că nu-i prea mare să-mi deschidă hemoroizii iar. Nu, tocmai cît trebuie. Aşa. Ah ! Stipat o tabletă de cascara sagrada. Viaţa ar putea fi aşa de. Nu că l-ar fi emoţionat cine ştie ce dar era curăţică şi proaspătă. Ăştia tipăresc chiar orice acum. Un anotimp mort. Citea mai departe, aşezat calm în mirosul care se ridica din el însuşi. Curată, sigur. Matcham se mai gîndeşte deseori la lovitura de maestru prin care a cîştigat-o pe vrăjitoarea cu rîsul frumos care acum. Începe şi se sfîrşeşte moral. Mînă în mînă. Şmecher. îşi aruncă privirile îndărăt peste cele citite şi, simţind cum îi curge liniştit apa, îl invidie cu bunăvoinţă pe domnul Beaufoy care-o scrisese şi primise onorariul de trei lire treisprezece şilingi şi şase pence.”


James Joyce, Ulise, ed.Univers, 1984, pag.80, sus.

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfield,
:))
Ehe, Joyce e Joyce ! Dar ce papară ar fi mâncat irlandezul dacă ar fi fost citit de unii colegi de-ai mei ! Ce critici nimicitoare şi ce înjurături ar fi fost nevoit să suporte ! Păi, unii dintre ei ar fi în stare oricând să scrie mai bine decât autorul nostru ! Ce, porcăria asta e literatură ? :)