Proaspete, frumoase, încărcate cu umanitate inconfundabilă sunt povestirile lui Nicolae Velea. Am recitit, cu o bucuroasă neliniște - cum ar fi zis autorul - Paznic la armonii, Editura Tineretului, 1965.
La debut, Velea a entuziasmat. Apoi steaua lui s-a stins încet, dar sigur, pe fondul unei boeme criminal întreținute de anturajul său. ”Dacă îl lăsăm să se trezească, spunea Fănuș Neagu, ăsta o să scrie un roman prin cu care ne anulează pe toți.” Ultima zvâcnire a talentului său uriaș a fost volumul Vorbă-n colțuri și rotundă, în care creează scurte și savuroase narațiuni, pe marginea unor proverbe românești. Romanul În război un pogon cu flori este dezamăgitor.
Mișcările sufletești ale personajelor lui Velea sunt uimitoare și prozatorul le surprinde în toată inefabila lor fragilitate. S-a spus, pe bună dreptate, că Velea e părintele unor tipuri sucite, în sens moromețian. Criticii din generația sa au remarcat comicul - comedia vorbei, Eugen Simion- din textele lui Nicolae Velea. De fapt, lumea închipuită de Velea respiră în tonuri aproape rusești și este ingenuă, de o mare puritate morală, complicându-și inutil existența.( Ilie Moromete însuși, marea creație a lui Preda, are un prototip în bogatâr-ul Ilia Muromeț, erou din folclorul rușilor kieveni! E un tip care, printre altele, stă la poartă și râde de cei care trec pe drum.) Tinerii din prozele lui Velea au un comportament atipic, straniu, dar plauzibil, în logica felului lor de a fi. Spirică și Tele, din Noapte, sunt, încă din copilărie, pasinați de mașini. Ei se reped în ”dâra de praf și de benzină” rămasă în urma camioanelor, se învârtesc până ce mirosul îi amețește, iar ei se prăbușesc. Apoi așteaptă altă mașină. Mai târziu, Tele ăși face o pelerină din plastic, transparentă, pe care o luminează noaptea cu o baterie și niște beculețe, umblând ”coloană” prin sat . Când se îndrăgostește de Noana, își pune căștile la urechi și nu mai vorbește cu tovarășul său. Adevărul este bucățile lui Velea își pierd farmecul dacă sunt povestite. În În treacăt, Duminică și Șoalcă joacă table lângă butoiul cu țuică, asistați de o babă iubitoare de licori distilate. Cum Șoalcă pierde constant, începe să-i explice bătrânei că, de fapt, el câștigă, fiindcă îl ”dă afară” pe celălalt. Cum baba pare convinsă de spusele șmecherului, Duminică încearcă din răsputeri să piardă, pentru a apărea ca învingător în ochii femeii, dar nu reușește. Vilă Vârșan, Milică și Fica trăiesc, în Întâlnire târzie, o poveste de dragoste rural-dostoievskiană. Memorabile sunt personajele din La groapa de fumat. Șomeru este, de pildă, deopotrivă tragic și burlesc. Pline de umor sunt pățaniile învățătorului Dandu Panțurescu, în Transferul.
Oamenii ”pe hârtie” însuflețiți de Velea sunt niște copii mari, stângaci și naivi precum eroii rusului Vasili Șukșin.
P.S. Simona Halep este în finală la Roland Garros! Să ne bucurăm pentru ea. Ținând însă cont de faptul că Simona și Sharapova sunt jucătoare de forță, iar compatrioata noastră n-are ( încă) nivelul de joc și forța rusoaicei, trebuie să avem simțul măsurii și să nu ne hazardăm în previziuni entuziaste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu