Inamicul public nr. 1

         Student fiind, eram urmărit de mașinile negre ale Securității. Oh, nu pentru disidență, ci pentru că eram prea prietenos cu străinii : nemți, cubanezi, unguri, sârbi, africani de mai multe etnii, arabi din toate deșerturile. Ba chiar și cu un incaș din Peru, căruia îi cășunase să-mi citească un roman scris de el. Jucam fotbal cu ei, ne uitam la meciuri și mai gustam câte ceva cu maghiarii - erau bine aproviziționați! -, petrecăreți aprigi. Când mă prindea noaptea în oraș, mă urmau, rulând ușor în spatele meu, niște automobile întunecate și mi se întâmplau lucruri stranii. După ce adormeam, îl visam pe Ceaușescu că descinde dintr-un ARO chiar la poarta părinților mei, însoțit de niște indivizi bine făcuți. Mă încolțeau într-o odaie și mă luau la întrebări. :
- De nu vrei, mă, să te faci membru de partid?
- Păi, n-are cine să mă recomande, mințeam eu.
- Ia ascultă, bă, trădătorule, de ce vrei să ne duci cu preșul? Păi, chiar cutare și cutare ( profesori la Litere) ne-au zis că îți dau recomandare. Numai să-i rogi.
Mă trezeam scăldat în sudori.
Pe urmă m-am îmbolnăvit de ceva greu de definit și câțiva ani n-am mai fost bun de nimic. Atunci am renunțat să mai scriu.
Ajuns profesor, constatam că mi se citeau scrisorile. Plicurile nici nu mai erau lipite. Cum mi se umbla și la corespondența amoroasă, bănuiam că o poștăriță curioasă și cu mâncărimi mă spionează. Peste ani, un amic mi-a deschis însă capul:
- Bă, aia era pusă de cineva să-ți cotrobăie prin corespondență.
Nici acum nu fac parte din vreun partid politic. Când observ că sunt pândit, mă suspectez că sunt obosit, că am vedenii și îmi văd de treabă. Iată însă că de ziua mea mi-am comandat niște cărți : Bunin, Și Nai-An, Pu Sung-Ling, Elio Vittorini, Borges, Miguel de Unamuno, Mateo Aleman. Primesc coletul cu ambalajul rupt în așa fel încât să se vadă toate cărțile. Cer explicații.
- Nouă ne-a ieșit la gramaj atât cât scrie în documente, îmi zice diriginta. Înseamnă că nu lipsește nimic.
- Păi, asta e problema?
( Nu demult am uitat o fereastră deschisă, iar un hoț mi-a pătruns pe fereastră, profitând și de alte oportunități. A căutat bani, dar n-a găsit decât cărți. A răsfirat așternuturile și a risipit niște volume prin cameră, pentru a da impresia că înăuntru a intrat o pisică. Dar era un ciorditor prost. Ar fi trebuit să fie un cotoi halterofil ca să poată arunca  opurile atât de departe de rafturi. Dar era clar că infractorul știa că nu dorm acolo. Cum am fumuri de detectiv, l-am abordat direct pe unul pe care îl suspectam și i-am zis :
- Cineva mi-a pătruns pe fereastra aia. Ce părere ai ?
- Vă lipsește ceva? V-a furat ceva? a întrebat el repede.
Nu-mi lipsea nimic, nu mi se furase nimic.
- Nu, dar era toată camera răvășită, am zis.
- Dar dacă a fost o pisică ? m-a întrebat el, cu spaimă în ochi.
Deci ăsta era! )
-. Da, i-am spus doamnei. Nu-mi lipsește nimic, nu mi s-a furat nimic.
- Au fost mai multe colete în sac și s-au frecat unele de altele.
Exclus, m-am gândit. Pachetul avea ambalajul distrus de o mână experimentată.
Cine să fi făcut asta? Și de cine a fost pus? ( Mai înainte primisem niște cărți de la câțiva scriitori din Chișinău.)
Ce voiau să afle? Toxicoman nu sunt, deci nu putea fi iarbă. Nu mai gust nici băutura, ca să zicem că mi-ar fi expediat cineva niscai lichide amețitoare. Prin poștă nu se poate trimite așa ceva. ( Aflând că n-am nimic de băut pentru sărbători, un poet mi-a propus, în urmă cu câțiva ani, să-mi trimită, la colet, niște țuică de Văleni! M-am documentat și am aflat că băutura nu circulă pe rutele poștale.) Terorist n-am de gând să devin, ca să primesc componente pentru bombe. Politică nu fac, ca să am nevoie de afișe electorale.
Măi, să fie! Cine mă supraveghează? Mare mister.
Încep să-l înțeleg pe Horia Gârbea, care-mi spunea că numele localității mele îi dă fiori reci și îi evocă un fel de pușcărie.