* Un eseu despre aroganță ar aduce multe revelații. Îmi plăcea un tânăr promițător, chiar dacă nu eram de acord cu opțiunile sale artistice. La un moment dat mi-am dat seama, fără dubiu, că omul e un amator în ale literaturii. Habar n-avea de una sau de alta. Ulterior, conformist și realist fiind, și-a schimbat din mers domeniul de activitate. Dar tot comentează cărți. E o treabă să-ți dai cu părerea, țanțoș, despre lucruri care îți vor rămâne pe veci străine.
Aroganța duce la promovarea incompetenței și chiar la fraudă. Dacă ți se cuvine totul, poți face/scrie orice, nu-i așa? Ce mai contează ceilalți, etica și alte mofturi? Uneori însă îngâmfarea este expresia prostiei pure. Am avut un oarecare talent literar-actoricesc ( puțin a trecut și în paginile cărților mele!) și am influențat modul de a gândi al multor prieteni. Ei s-au prins în jocul meu și au acceptat să joace diferite roluri, purtând cu plăcere nume care nu erau ale lor. ( Cândva voi povesti mai multe pe această temă.) Unul dintre ei, sportiv de performanță, ajunsese să-l citeze pe Nichita Stănescu când luau o pauză de antrenament și își mai trăgeau sufletul.
- Dă unde știi tu, mă? a auzit el, la un moment dat, replica unui prostovan cu mustăți.
Intonația era, ca și șoproanele, inconfundabilă.
- Am citit și eu niște cărți, a răspuns amicul meu, peste măsură de surprins.
- Ai citit... Astea e prostii dă... te doare capul
- Noroc că pe tine n-are ce să te doară.
P.S. Există și filme românești bune, sper că nu s-a înțeles că aș susține contrariul.
P.S. Există și filme românești bune, sper că nu s-a înțeles că aș susține contrariul.
6 comentarii:
Într-adevăr, există şi filme româneşti proaste!
P.S. - Am revăzut cu mare plăcere şi dulci aduceri aminte, chiar serile trecute, la TVR 2, comedia romantică "Dragoste la zero grade". Un film românesc absolut fermecător, în regia lui Geo Saizescu, muzica George Grigoriu (vă mai amintiţi de "Trio Grigoriu"?) şi în interpretarea unor actori inegalabili, aflaţi, cei mai mulţi dintre ei, la începuturile carierei lor - Dem Rădulescu, Iurie Darie, Coca Andronescu, Dumitru Rucăreanu, Sebastian Papaiani, Florentina Mosora, dar şi Nae Roman, Nucu Păunescu şi alţii. Un film realizat în anul 1964. O, tempora! O, mores!
Nicu,
Există multe filme românești care mă încântă. Dar toate filmele autohtone sunt făcute cu un buget ridicol. Nu există bani pentru film, literatură, teatru etc. Cei care ne conduc destinele nu sunt capabili să înțeleagă că numai prin artă și prin știință am putea intra în istorie și în eternitate. Totul merge către buzunarele clintelei politice. Mâncat și defectat.
În România (de azi!) nu mai există bani pentru nimic, Şerban. Chiar în seara asta am văzut la ştiri că la Calafat locatarii blocurilor din oraş se încălzesc cu lemne, la sobe construite de ei în apartamente, evident cu sisteme de evacuare improvizate, montate care, cum şi pe unde a putut şi s-a priceput. Cu toate riscurile de securitate şi de altă natură incluse, evident. Situaţia de la Calafat nu e deloc singulară. Încă din anii 90 în alte multe oraşe au dispărut încălzirea centrală, alimentarea cu gaze şi chiar apa curentă la robinet. Sînt blocuri şi în Bucureşti în asemenea situaţii. În unele cazuri, din cauza sărăciei, locatarii înşişi renunţă la aceste utilităţi. Cunosc personal cazuri în care bieţii oameni şi-au dezafectat robineţii, au înfundat ţevile cu dopuri de lemn şi se alimentează cu apă menajeră de prin vecinăţi. A trage apa la wc a devenit, pentru ei, un lux pe care nu şi-l mai pot permite! Borcanul sau găletuşa jucărie sînt funcţionale şi foarte economice...
În reportajul de la Calafat, primarul sau cine era el, că nu am reţinut, spunea că instalaţiile şi conductele subterane pentru alimentarea cu energie termică sînt vechi, uzate şi neîntreţinute de zeci de ani şi că pur şi simplu nu există posibilităţi pentru repararea sau reabilitarea lor. De fapt, din cîte am înţeles, oraşul nici nu mai are centrală termică. Aşadar, condiţiile minimei civilizaţii urbane - a cărei lipsă în zilele noastre ar trebui să fie de neconceput pentru conducătorii ţării! - sînt prea costisitoare pentru statul român (sau pentru actualul regim politic instaurat în decembrie 1989?). De fapt, observînd ce se întîmplă de aproape 30 de ani!!) în toate domeniile vieţii economice şi sociale, inclusiv în cultură, educaţie, învăţămînt şi sport (domeniu deja aflat complet pe butuci!) şi ce s-a întîmplat în tot acest timp cu averile, proprietăţile şi unităţile productive, creatoare de avuţie naţională şi prosperitate socială ale statului român, estimez că, într-o sută de ani, acest stat român nu va mai exista. Pentru că, precum se vede, este prea costisitoare pentru noi, cei de azi, însăşi propria sa existenţă!
Au greşit costructorii României deceniilor postbelice pentru că ar fi supradimensionat dezvoltarea ei, aşa cum adesea spun denigratorii lor? Înseamnă că, urmînd firul acestei isprăvi logice, au greşit chiar întemeietorii statului român din secolul 19! Ei nu au fost capabili să anticipeze că, peste vreun veac şi jumătate, statul român va fi insuportabil de costisitor pentru administratorii săi? Uite unde am ajuns! Megalomania naţionalistă şi politica patriotardă a înaintaşilor noştri ne-au adus, pe noi, cei de acum, în sapă de lemn! Ruşine să le fie obrazului! Nu aveam nevoie de greaua moştenire statală pe care ne-au lăsat-o! O piatră de moară de gîtul aspiraţiilor contemporane, un non-sens pentru raţiunea existenţială a vieţuitorilor de azi!
Nicu,
E trist, dar adevărat.
Cum să mai existe statul român, dacă în România nu se mai produce nimic? Ăștia supraviețuiesc din impozitarea hârțogarilor. Statul român există doar cu numele.
Mie nu-mi plac astea noi, au un umor de proasta calitate, un umor ieftin, vulgar.
Aseara am urmarit Sfantul Mitica Blajinul (cu vechii actori). Mi-a placut mult.
Laura,
Sunt câteva foarte bune. Dar când artiștii n-au bani, ce să facă? Publicul se uită la serialele cu romi sau, mai ales, cu turci. :(
Trimiteți un comentariu