Ursuleții atacă băncile de brânză și paranoicii n-au șanse să facă depresie

* "Caragiale n-a existat. A existat numai o ţară frumoasă şi tristă în care mai toţi oamenii erau condamnaţi la crâşmă pe viaţă. Cu halbe de bere legate la-ncheietura mâinii în lanţuri. ... ” Așa scria regretatul poet Cristian Popescu.  Acum, de mâna cealaltă, românii au legat o pușcă. Miticii, Piscupeștii, Protopopeștii și Georgeștii joviali și inconștienți ai lui Caragiale au devenit niște criminali veninoși. Și-au luat puști și au omorât cele mai multe viețuitoare care rabdă de foame și de sete pe câmpuri și prin păduri, în viscole, sub ploi reci și în arșița verii. Oameni inteligenți și toleranți cum suntem, acceptăm tot ce ni se bagă pe gât, inclusiv nobelizarea unei variante a lui Ștefan Hrușcă, dar, lucru stupefiant,  încercăm chiar să justificăm porcăriile pe care le înghițim. Mai puțin crimele comise cu sânge rece, pe bani buni. Un ursuleț a fost adus în centru Sibiului și împușcat fără milă, ca un spărgător de bănci de pe vremuri.  Sunt, vezi Doamne, prea mulți urși și ar trebui să mai omorâm din ei. Pe niște euro, firește. Structura genetică a românului s-a schimbat, arăta Neagu Djuvara. Acum e mâncău și puhav. Nicio problemă, nu e un defect, aș zice eu. Nenorocirea e că personajul caragialian a devenit rău, răzbunător și are apucături criminale. Cum să omori niște ființe create de Dumnezeu, doar pentru a băga niște gologani în buzunar? Să fiu iertat, dar mi-e rușine cu asemenea compatrioți, ca și cu cei care îi aleg în fruntea țării. Parlamentarii nu sunt prea mulți? N-am putea să atârnăm în juvăț măcar jumătate dintre ei? Poate că așa am fost mereu. Nu mâncau și nu beau boierii români fără măsură? Nu-i duceau slugile de subsuori, fiindcă nu puteau merge pe propriile picioare? Nu era în aceeași situație Mateiu Caragiale, după ce s-a boierit? Nu l-a tăiat un neisprăvit în bucăți pe Vladimirescu, pentru o jumătate de țuică? ( Tudor era, evident, legat.) În multe țări au funcționat regimuri comuniste, dar orori ca în închisorile politice românești doar în China lui Mao s-au mai petrecut.
* Nu sunt la curent dacă s-a scris o istorie a brânzei, mi-a spus un filosof popular, vechi amic al meu, originar din Făgăraș. Acest aliment falsificat la greu pe piață a avut un mare rol de-a lungul secolelor. Se conservă ușor, e sănătos și armate întregi și-au tras energia din cunoscutul produs lactat, pentru a-și putea apoi nimici adversarii. Răzeșii lui Ștefan cel Mare nu cred că mâncau ceva mai bun. Poate mai adăugau ceva ceapă, că slănină n-aveau, precum ardelenii. Colegii de școală  care aveau acasă butoaie cu brânză erau mai solizi decât ceilalți, mai rumeni la față, aveau mai multă forță fizică și altă trecere în fața profesorilor. Mulți și-au făcut studiile până în pânzele albe și au devenit domni, grație zecilor de putini cu brânză pe care le-au distribuit în dreapta și-n stânga. Înainte de 1989, brânza era dolarul nostru, veritabilă valută națională. Cei crescuți cu caș și având cariere făcute pe brânză se deosebesc de restul cetățenilor , a mai glăsuit prietenul meu.  Sunt mai sănătoși, mai siguri pe ei, căpoși cât încape, oportuniști și nesimțiți. Cum ar suna un eseu intitulat Influența brânzeturilor asupra vieții sociale din România?
*Același gânditor, care-și bate capul din greu cu problemele vieții, mi-a încredințat ultimele sale reflecții. Iată-le : ” Pisicile cu nasul galben sunt cele mai afectuoase. Felinele negre nu știu să-și folosească ghearele și te înțeapă una-două. Nu munci pe degeaba, orice ar fi : recunoștința s-a transformat în invidie și prilej de dușmănie. Cu alte vorbe, trudești ca să-ți câștigi dușmani. Las la o parte că te vor urî și cei cărora nu le prestezi munci gratis. De ce să îi avantajezi numai pe unii? ” În materie de conflicte, de recunoștință și de invidie, nu mă pot pronunța. Cât despre muncă, sunt gesturi care te răsplătesc infinit mai mult decât orice sumă de bani. Iar pisicile sunt afectuoase fără excepție, numai că își manifestă în mod diferit iubirea față de stăpâni.
* Ceea ce nu știu medicii este că depresia este provocată unui bolnav nu de factorii identificați până acum, ci de paranoicii și scandalagiii care îl înconjoară pe nefericit. Asta se întâmplă în proporție de 99, 999999%. Unde vedeți un depresiv, căutați-i  și pe paranoicii care l-au îmbolnăvit. Paranoicul, un tip literar insuficient cunoscut! Dar ce se întâmplă când un paranoic devine el însuși depresiv? Face prăpăd, mai ceva decât uraganul Matthew, care a băgat groaza în Haiti! E o temă de roman și ar trebui să găsim o nouă denumire pentru boala cu pricina. Zilele trecute, un farmacist mi-a mărturisit că un cunoscut al nostru își ia medicamentele, pe rețete compensate, de la o farmacie din altă localitate. De ce oare? m-a întrebat omul, nedumerit. Să nu-l ia proștii de nebun, i-am răspuns. N-ai văzut ce spune câte un gospodar despre depresivi? După ce mi-a explicat că un procent ridicat din populația globului suferă de afecțiunea menționată, farmacistul mi-a dat această replică memorabilă :
- Auzi? Până la coadă, unde ai văzut tu vreun retardat care a făcut depresie? Numai oamenii deștepți fac așa ceva!

P.S. Sunt absolut emoționante imaginile cu ursul rănit care mergea în două labe, căutându-și hrana în New Jersey. Părea un om necăjit. Firește că s-a găsit un troglodit care i-a luat zilele. Criminalul l-a urmărit doi ani - doi ani, doamnelor și domnilor! - și, deși a văzut că animalul e pașnic, l-a ucis cu niște săgeți. Dumnezeule, cum poți permite așa ceva?