Despre mandalaci, cu tristețe

Am avut un prieten care nu suporta mandalacii. Am aflat târziu că, în zonă, cuvântul mandalaci denumește mâncarea de cartofi.

    Acțiunea se petrece prin anii '60 ai secolului trecut. Amicul meu era elev și stătea la căminul liceului din Bolintin-Vale.  Acolo lua și trei mese pe zi. Asta, firește, dacă n-apuca vreun ghiolban să-i scuipe în farfurie și să-l lase fără porție. Noaptea, patruzeci de interni dormeau de-a valma, în singurul dormitor disponibil. (Un deceniu mai târziu, în clasa a IX-a, am încercat și eu experiența asta doar două săptămâni și m-am îmbolnăvit.) În baraca aia se petreceau lucruri incredibile, demne de pușcăriile din vremurile noastre. Voi spune doar că erau discipoli care fumau și se masturbau toată noaptea. În răstimpuri le puneau”poște” celor mai mici,  care adormeau devreme. ”Poștele” erau șomoioage de hârtie, aprinse, introduse între degetele picioarelor. La cantină rămăsesem înscris și eu, era obligatoriu pentru a putea primi bursa de merit, dar nu mai  treceam pe acolo decât pentru a vedea meciurile televizate. Preferam să rabd de foame. Directorul  instituției era un profesor de matematică, fost teolog îmbătrânit în rele, neavând nicio treabă cu disciplina pe care o preda și, desigur, nici cu teologia.  Era slab, pleșuv, vânăt la față, cu o gură de sadic și foarte vioi pentru vârsta sa. Ca să aveți idee de înfățișarea sa, gândiți-vă la Dan Voiculescu. Directorul trecea din când în când pe la internat, să vadă cum stau lucrurile. Cu resturile rămase de la masa copiilor hrănea o turmă de porci, dar nimeni nu gustase șoriciul sau friptura. Îi alinia pe căminiști în careu și întreba :

— Ia spuneți, bă, ce nu vă convine?

— Glăsuiți, tovarăși elevi!

Nu prea îndrăzneau să zică nimic, fiindcă după aia erau batjocoriți o oră întreagă. Dascălul avea o ironie groasă, urâtă, mocirloasă.

Într-o zi, studioșii văzură că directorul era bine dispus. Își îmbunătățise și stilul cu care se adresa turmei. De obicei vorbea ca un filosof popular, din topor. Era o traistă cu pilde de doi bani și cu proverbe inventate chiar de el. ( ”Cine se spală cu apă rece e mereu sănătos.”” Dacă vrei să știi cine este un om, uită-te la el cum se scoală dimineața!” etc. ) De data asta era binevoitor.

— Ia spuneți, băiețași, ce nu vă convine vouă aici?

Ei se codeau.

— Spuneți, spuneți, că d-aia vin mereu p-aci, să vă rezolv vouă problemele! Sunteți ca și copiii mei și e datoria mea să vă apăr!

Atunci S., viitorul meu coleg și amic, a prins curaj :

— Dom' director, nu vrem să ni se mai dea mandalaci!

— Așa, așa, foarte bine! Scria tovarășe Z. : ”Să nu se mai dea mandalaci elevilor!”

Tovarășul Z. era pedagogul căminului, un tânăr care se aținea înaintea profesorilor cu carnețelul și cu pixul în mână, gata în orice clipă să noteze ordinele aruncate de superiori.

— Și ce-ați vrea voi să vi se dea, copilași? a întrebat mai-marele.

Adunarea s-a însuflețit.

— Vrem friptură de porc!

— Și șorici!

— Așa, așa, foarte bine! Scrie tovarășe Z. : ”Să li se dea elevilor șorici și friptură de porc!” Ce mai vreți?

— Cârnați!

— Sos de roșii!

— Pastramă!

— Sarmale cu mămăligă!

— Scrie, tovarășe Z.!

— Piftie!

— Tobă!

— Costițe prăjite!

— Plăcintă de mere!

— Dulceață de căpșuni!

— Prăjituri!

— Scrie, tovarășe Z.!

După ce au pomenit toate bunătățile pământului, iar Z. a folosit mai mult de jumătate din agenda sa, tartorul a spus :

— Ați văzut că vă satisfac toate doleanțili? Credeați că eu sunt dușmanul vostru? Noooo! Sunt părintele vostru cel bun, tovarăși elevi!

A făcut stânga-mprejur, militărește, și s-a îndepărtat sprinten, cu pas elastic.

Băieții n-au dormit toată noaptea, gândindu-se la răsfățul culinar care va urma. Cu ce se va începe? se frământau ei. Ce surpriză ne va face dom' director?

A doua zi au fugit cu noaptea în cap la cantină. La ghișeu, o bucătăreasă ursuză le-a trântit în farfurie câte un polonic de terci galben.

— Ce e ăsta? a întrebat un flămând, uluit.

— Nu vezi? Ești orb? Mandalaci!

— Mandalaci de dimineață? Vorbisem cu dom'...

— Hai, mută măgaru'! Următoru'!

Să fi uitat directorul să-i anunțe pe cei de la cantină? Își frământau băieții mintea. S-o fi gândit să facă mai întâi provizii de alimente bune?

La prânz au primit un singur fel : mandalaci. Seara, tot mandalaci. Atunci au înțeles. Au mâncat mandalaci o lună încheiată. Când li s-a dat fasole bătută, au crezut că sunt în rai.