Omul-perete
M-am întâlnit cu un fost coleg de liceu. Nu-l mai văzusem de foarte mulți ani. Am observat că arăta foarte rău. „Sunt bolnav, mi s-a plâns prietenul de odinioară. Am o boală pe care medicii n-o deslușesc. Mă mănâncă tot timpul pielea capului. Dar știi cum? E o nebunie. Parcă miliarde de căpușe m-ar curenta cu gurile lor însetate. Tot scărpinându-mă, mi-am jupuit pielea și mi-am smuls bruma de păr care îmi mai rămăsese pe cap. Sau poate că și căderea părului vine de la boală.” Omul vorbea și se tot scărpina în cap. Am scurtat întâlnirea, pretextând o treabă care nu suferea amânare, ne-am strâns mâinile, am făcut patru-cinci pași și a început să mă mănânce și pe mine pielea de pe cap.
Întâmplarea mi-a
amintit de un instructor „de practică” pe care îl avusesem în al doilea an de
liceu. Era un maistru scos special din producție și nu-mi dădeam seama ce căuta
el în şcoala noastră. Ne-a șocat de cum a deschis gura. La sfârșitul cuvintelor
terminate în anumite vocale, adăuga consoana „t”. Era foarte consecvent cu această
regulă și nu era dispus să facă nicio concesie pronunțării corecte.
─ Bă't, pe mine't
mă't cheamă't Crăciunescu't Nicolae't. Sunt maistru't de practică't... Eu sunt
șefu't!
Ne urmărea tot
timpul şi era foarte atent la ce discutam în pauze și intervenea,
întrerupându-ne.
─ Despre't ce't
vorbiţi voi acolo't?
─ Despre fotbal.
Ziceam de Dobrin.
─ Ehe't, și eu am
făcut fotbal. Când am jucat prima't dată't...
Și dă-i și dă-i cu
isprăvile lui.
─ Despre't ce't
vorbiți?
─ Despre tenis.
─ Am jucat și eu
tenis.
─ Vorbeam despre
Ștefan Cel Mare...
─ Păi stați să't
vă't zic eu, că't sunt documentat. Ăla't era't un bețiv. Avea't și diabet.
─ Eminescu.
─ Eminescu't
avea't vreo treizeci de't bube't pe't picioare't. Și l-au tratat cu mercur. Hi,
hi, hi, hi, hi!
─ Despre femei.
─ Pe't femei nu't
le-am iertat niciodată't. Am tras bine't de’t tot pe't ele't. Și acum toate't
întorc capu't după't mine't pe't stradă't. Chiar și când eram la't spitalu't,
stăteam toată't noaptea't c-o't doctoriță't. Hi, hi, hi, hi! Efectuam găurirea't!
Probabil că nu numai
femeile întorceau trăsnite capul după el, șocate că o asemenea față există. Era
foarte dur cu elevii mai mici de statură. Îi pălmuia de le săreau scântei din
capete. De găligani și de cei de statură medie, printre care mă număram, nu se
atingea. În fiecare zi îl chema la el pe un vlăjgan și îi spunea:
─ Du-te't, bă't,
și ia-mi un kil de't lapte't. Că't eu am ulceru't și trebuie't să beau lapte't.
Elevul venea cu
„laptele't”, iar „șefu't” își turna lichidul alb într-un pahar mare, gusta din
el și o lua, potrivindu-şi ochelarii şi dibuind ca orbul, printre bancurile din
atelier, unde noi pileam, în prostie, diverse bucăți de metal. Prinsesem pică
pe el, pentru că îmi lovea colegii. Unul dintre persecutați scria el însuși
versuri și acest băiat îmi spunea mereu, ironic, „Autorul”: „Autorule în sus,
Autorule în jos”. În momentul în care pășea printre noi, profitam de starea de
confuzie care se isca și de faptul că maistrul avea cam vreo două sute de
dioptrii la ochelari și mă strecuram către catedra pe care așezase paharul cu
lapte şi îi puneam în el pilitură de fier. Câte o mână bună, să-i ajungă. Sunt
sigur că n-ajungea să bea firimiturile minuscule de metal, dar mizeria aceea îi
făcea rău. A doua zi venea la liceu galben la față și obosit.
─ De't unde't,
draculu't, ai luat laptele't ăla't, bă’t? îl apostrofă el pe colegul mai înalt.
Ăla't n-a't fost lapte't, a fost focu't! Era't să mor azi-noapte't! Du-te't și
ia't alt lapte't, dar fii atent! Nu mai lua't de't acolo't, ia't din altă't
parte't!
Ca oameni, suntem
făcuți să interacționăm. Să ne învățăm, unii pe alții, mersul pe ape. Dar sunt
unii care se comportă ca niște pereți de care, eventual, ne putem da
cu capul.
─ Despre't ce't
trăncăniți?
─ Despre volei.
─ Și’t eu am făcut
volei't.
Atunci nu m-am
putut abține și l-am întrebat cu candoare:
─ Dar parașutism
ați făcut?
M-a scrutat atent
prin lentilele ochelarilor să vadă dacă nu-mi bat joc de el, dar inocența mea
l-a dezarmat.
─ Nu't, parașutism
n-am făcut, a recunoscut el într-un târziu și toți am răsuflat ușurați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu