Ca profesor n-am fost niciodată zgârcit la note. Decenii în șir începean anul școlar ori semestrul cu câte o duzină de note maxime, la fiecare clasă. De multă vreme nu mai am însă pe cine să notez. Într-o școală întreagă mai învață cinci-șase elevi. Sunt nevoit să contabilizez toate răspunsurile date de fiecare școlar, timp de o lună, ca să pot trage de păr un cinci, punând două-trei puncte de la mine. Dar sunt obligat să respect niște reguli. Dacă un elev nu învață nimic și nu-și face temele în mod repetat, îi pun un patru, în condițiile în care sunt în relații cordiale cu toți copiii. Nu pun doi din principiu, iar treiul apare rar, marcând o catastrofă.
Cu câteva zile în urmă aveam puțin timp la dispoziție și îmi venise o idee pentru a continua romanul la care lucrez, dar la ușa mea a apărut un necunoscut. Era un om în vârstă, dar cu o mână de oțel.
- Bună seara, mi-a spus, ar trebui să mă cunoașteți.
Și până să apuc să zic ceva, a continuat calm, cu o voce egală :
- Mi-ați pregătit fata în urmă cu douăzeci și cinci de ani și am fost foarte mulțumiți de dumneavoastră. Sunt X, din localitatea....
Mi-am amintit. Fata nu luase examenul din vară - prin 90 se dădea admitere - și venise la mine să o pregătesc. Copilul era un înger. Cuminte, serioasă, cu un scris atât de frumos, încât te lăsa cu gura căscată. Am făcut vrea nouă ședințe, a învățat tot ce i-am dat și a luat, la română, nota maximă. Toată familia a fost încântată, în frunte cu tatăl, actualul meu vizitator, un om dur, nemilos cu odraslele sale. Îi interzisese copilei sale să se uite la televizor etc, iar eu interveneam mereu și îl rugam să o lase mai moale cu exigența, fiindcă avea un copil deosebit, inteligent și harnic, și nu era nevoie să ia măsuri de forță.
- Uitați de ce am venit să vă deranjăm. Suntem cam supărați pe dumneavoastră.
- ...
- Avem și noi un nepot. Se numește Y. Noi l-am crescut. Și i-ați pus un patru.
- Da, da, mi-am amintit eu.
- Păi, ce faceți? Vreți să-l lăsați repetent?
- Cum să-l las repetent? Am văzut că e un copil sensibil, îl menajez foarte mult și încerc să-l fac să comunice mai mult cu mine și cu colegii săi. Dacă i-am pus patru înseamnă că n-a învățat și n-a scris temele o săptămână-două, la rând. Nu știe nimic, dar ați văzut ce medie are?
- Da, are media șase sau șapte. Dar lămuriți-mă și pe mine, domnule profesor, acum mai este voie să se pună note atât de mici? Și dumneavoastră mai aveți mult până la pensie? Copilul nostru s-a supărat după ce a primit nota, a plecat acasă mai devreme și a făcut temperatură. A răcit. Câteva zile a fost bolnav.
Atunci am înțeles situația. Gustav cel de Fier de altădată se schimbase fundamental într-un avocat înverșunat al nepotului. Nu mai era zbirul de odinioară și voia o școală în care să se dea numai note mari. Iar profesorii tineri, care intră acum în sistem, ar fi numai buni să-i pună în practică noile concepții. Mi-am amintit că un părinte i-a sugerat, în condiții similare, unui coleg să-i noteze cu șase-șapte pe cei care nu învață deloc.
I-am explicat că, din păcate, mai am mult până la pensie - deși eu aș dori să mă pensionez chiar de mâine! -, dar că, dacă ar fi după mine, le-aș pune copiilor numai zece. Regret că disciplina pe care o predau este obiectul unei probe de examen - prestigiul școlii stă și pe umerii mei și de aici trăiesc, de aproape patru decenii, un stres permanent -, iar copiii n-ar mai învăța nimic dacă le-aș pune note mari fără ca ei să deschidă cartea și caietul de notițe.
I-am mai spus că visez de mulți ani să lucrez într-o școală în care să nu se pună note. Știu că, dacă aș propune să se pună zece tuturor discipolilor, s-ar revolta aceiași părinți și ar spune că numai moștenitorii lor își merită nota, în timp ce alții sunt evaluați pe ochi frumoși sau, mai rău, pe bani. Dar o școală fără note n-ar supăra pe nimeni, n-ar obliga pe nimeni la nimic - nici măcar la prezență - și ne-am liniști toți. Aș fi fericit! Le-aș spune ce am de predat, făcând lecțiile cât mai distractive, apoi am discuta ce îi preocupă pe micuții care umblă după femei încă din clasa a VII-a. Poate aș mai învăța și eu ceva de la ei!
- Da, i-am spus omului, aș vrea o școală fără note. Să nu mai învețe decât cei care vor, iar eu să nu mai port în conștiință povara ignoranței celor mai mulți și ura cu care mă privesc semianalfabeții cu fumuri.
Și am închis ușa după vizitator.
N-am mai avut niciun chef de scris.
P.S. Un elev, care își terorizează profesoarele, dar care cu mine se comportă ca un mielușel, mi-a explicat, într-o pauză, că el nu trebuie să învețe nimic, fiindcă poate intra la liceu ori la școala profesională și cu media doi.
Mai nou, părinții și elevii au dreptul să conteste notele obținute pe lucrările scrise. E posibil ca, într-adevăr, unii dascăli să-și bată joc de actul de evaluare.
Le doresc succes tuturor!
4 comentarii:
Serban, ce rana ai deschis!In semestrul I am avut proasta inspiratie ca enervata de 3 elevi ai unei clase sa le dau nota 9 la purtare.Nici n-a inceput bine scoala ca parintii a doi dintre acesti copii, un baiat si o fata, ambii de clsa a Xa si fiind, lucru usor de observat, si iubiti, au venit la liceu sa-mi ceara socoteala ca de ce le-am dat noua si ca sa le modific nota daca dansii vor cere asta directiunii.Copiii lor cu adevarat m-au suparat iar directiunea nu a fost de acord cu schimbarea notei in conditiile in care acei copii aveau oricum 19 absente ceea ce obliga pe diriginte sa le dea 9 la purtare dar dirigintele, ca sa scape cu fata curata, a dat vina pe mine.Deci, iata in ce lume traim si profesam...Am fost avertizata ca va veni si parintele celei de-a treia eleve care a luat tot 9 si care tot anul nu a luat notite, nu a fost atenta ci ora de ora se machia in oglinda sau folosea telefonul mobil.Sa speram ca scap cu fata curata...In actualul invatamant, nu copiii se tem de profesori ci profesorii de parinti.Care detin toata puterea.
Maria,
Școala e distrusă sistematic de toate găștile ajunse la putere. Dar s-a degradat și calitatea părinților. Știam asta, fiindcă tot eu i-am învățat și pe aceștia. Ceea ce mă surprinde e că și bunicii au luat-o pe arătură. Am sentimentul că nu voi mai ajunge să termin cu toate problemele astea. Cum poți intra la liceu cu media 2? Ce să facă ăia de acolo cu analfabeții?
li s-a dat prea mult nas acestor parinti. daca li se spune "parteneri in actul educational" sau "beneficiari" sau mai stiu eu cum, ei inteleg ca au dreptul in a ne dicta cum trebuie sa predam si sa evaluam. s-au invatat ca pentru orice nota scazuta (conform regulamentelor, pe care ei nu se obosesc sa le citeasca) sa vina la scoala cu jalba'n protap si sa faca reclamatii sau sa depuna contestatii. (noi le spunem cum sa-si faca treaba?) pana si unii colegi de-ai nostri, pusi in fata unei situatii de gen, uita ca sunt cadre didactice si devin doar parinti, comportandu-se la fel. mi s-a intamplat sa inchei media 9 la disciplina fiicei unei colege (care ar fi meritat 7) si de-a doua zi colega mea de sport nu m-a mai salutat (desi ar fi trebuit s-o faca, macar din respect pentru functie) nu stiu incotro alunecam, dar bine nu e. vin elevi din generatiile anterioare sa ne mai viziteze - pentru ca ne-au iubit si respectat - si ne spun: "ce generatii vin dupa noi, cum de-i suportati?!" nici noi nu stim cum, visam doar sa ajungem sanatosi la pensie... anul trecut eram intr-o comisie de bacalaureat si o colega de la un colegiu tehnic mi se plangea cat de greu este sa lucrezi cu elevi care au intrat cu 2 sau 3, daramite sa mai ia si un examen national (dar daca nu erau acceptati acesti elevi, planul de scolarizare nu era completat si ramaneau fara locuri de munca) si uite-asa, profesia noastra din nobila ajunge sa fie tot mai grea si contestata an de an. obosita uneori de tot acest vacarm, parca m-apuca dorul de anii aia cand eram eleva de liceu si ridicam privirea doar cand sa raspund la ora sau sa salut profesorul, cand in linistea din clasa auzeai musca, cand in pauza toata lumea era in curtea scolii, cand aveam uniforme, cand parintii veneau doar cand erau chemati...
La Rose Jaune,
Aveți dreptate. Sunt convins că și profesorii mai greșesc, dar sunt părinți care terorizează, de pildă, școlile din București. Unii sunt și sponsori, dar rar găsești, printre nemulțumiți, părinți ai elevilor foarte buni. Școala este diriguită acum oarecum din exterior, la sugestia vărului Băsescu, care a introdus atâtea ”inovații” și ”reforme” ( preluate cu entuziasm de... adversarii săi), încât ne doare capul.
Trimiteți un comentariu