Prin antrenamente inumane, pastile dătătoare de energie, strategii computerizate și aranjamente urât mirositoare, talentul sportiv e alungat definitiv din competiții și, în locul artiștilor de odinioară, apar roboții. Dacă ar fi jucat astăzi, Ilie Năstase n-ar mai fi putut ține mingea în joc. El chiar s-a lovit de primul produs de serie din lumea tenisului, Bjorn Borg. Acum, în majoritatea sporturilor, jucătorii-mașină câștigă toți banii.
În fotbal vedem unul dintre ultimele miracole : Lionel Messi. Spuneam mai demult că atunci când Mourinho va ajunge antrenor la Munchen, vom asista la sfârșitul fotbalului ca artă. Din fericire, evenimentul nu s-a produs. Încă există jucători iubiți de Divinitate, precum Messi și Neymar. Argentinianul e mic de statură, fragil și fără multă forță, dar poate trece prin păduri de adversari și decide aproape de unul singur soarta unor meciuri de cel mai înalt nivel. Avea dreptate Pițurcă să spună că ”nici n-a existat jucător care să se compare cu Messi.” E rapid cât trebuie, are inteligență cu vagonul - picoarele lui gândesc, pur și simplu! -, pasează, driblează, șutează, înscrie. Sincer vorbind, sunt convins că și tacticile abordate de jucătorii Barcelonei sunt tot ale lui. Din păcate, echipa nu-l prea ajută. Cu excepția lui Neymar - care reprezintă viitorul în fotbalul-spectacol - și a lui Suarez, catalanii defilează cu o echipă îmbătrânită și obosită. Îi pot încurca pe madrileni, dar nu au nici pe departe valorile acelora, adevărată colecție de pantere, în frunte cu Ronaldo, fotbalist mai rapid, mai puternic, dar și mai imprecis decât o mașină Ferrari, de serie limitată. Să nu uităm totuși că, dacă prinde o zi de grație, lui Messi îi este la îndemână să ridiculizeze orice sistem defensiv.
Mă întreb însă ce s-ar întâmpla dacă Jugen Klopp s-ar duce antrenor la Barcelona. Și chiar Johan Cruyff, deși e bătrân, ar realiza lucruri mărețe acolo. E e cel care a făcut din Barcelona o echipă mare.
4 comentarii:
Si Luis Enrique pare antrenor. Sa nu uitam ce a facut la Celta Vigo, o echipa nou promovata, daca nu ma insel, care juca spectaculos si eficient. :)
Constantin Piștea,
Încă nu-mi dau seama, fiindcă nu l-am urmărit ca antrenor. Ar fi bine să aveți dreptate, fiindcă sunt fan al Barcelonei. :)
E adevarat, Messi e inegalabil. Am ajuns sa ma uit la meciuri doar pentru el. Nu stiu daca vom mai vedea vreodata in vietile noastre scurte un asemenea jucator. Probabil, el e de ajuns ca Barca sa castige anul asta tot. Cred ca Jurgen Klopp ar fi un antrenor excelent pentru Barcelona, dar cu un mijloc mult intinerit.
Dan,
Exact la asta mă gândeam și eu : un mijloc întinerit.
Nu, nu vom mai avea timp să vedem jucători ca Messi. Lângă el i-aș mai așeza, din ce am văzut, pe Maradona, Cruyff și Ronaldinho, fotbaliști fără termeni de comparație. Klopp e un mare antrenor căruia nu i se dă șansa de a antrena o echipă mare. E ceea ce se întâmplă și cu Mircea Lucescu.
Trimiteți un comentariu