Am citit cu încântare Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafón. Mai cumpărasem Jocul îngerului și Prizonierul cerului de același autor, romane publicate la Polirom. Aveam de gând să le parcurg pe toate și după aceea să încerc a defini formula narativă a catalanului. La prima lectură am fost impresionat : livrescul era înviat miraculos, personajele erau veridice, acțiunea era condusă cu mână de maestru, suspansul nu lipsea de pe fiecare pagină și o atmosferă inconfundabilă bântuia textul. ( Sigur, ca în majoritatea cărților, mi-au displăcut scenele de dragoste, leșinate, siropoase.) Iată, mi-am zis, un prozator care scrie romane așa cum Borges scria povestiri. ( Aceasta este una dintre aspirațiile mele de scriitor.) Următorul volum, Jocul îngerului, m-a dezumflat de tot și m-a condus la o concluzie stranie : Zafón își scrie cărțile după rețete, ca orice autor de duzină. Totul este dat în reluare, plictisitor, neinteresant, ca o copie la indigo mult ștearsă, aproape ilizibilă. Văd acum, cu claritate, și multele defecte ale Umbrei vântului. Sentimentalismul și intriga misterioasă în jurul unor mize mici sunt acum vizibile de la o poștă.
Prin forța împrejurărilor - inspecții la serviciu etc -, nu prea mai am timp de lectură. Dar chiar dacă aș fi în vacanță, nu m-aș apuca deocamdată să citesc Prizonierul cerului.
P.S. Totuși, am rămas cu ceva din cele două cărți ale scriitorului iberic : imaginea unei Barcelone tenebroase, morbide, aflate într-o perpetuă descompunere.
10 comentarii:
In sfarsit Serban, am inteles si eu rostul "criticului..."!!! :)
Sunteti "obligati" sa cititi si bune si rele.... mai ales rele! :)))
Există și astfel de dezamăgiri. La mine funcționează un instinct în alegerea cărților, coroborat cu un mic studiu de piață. :)
Ella,
Eu nu sunt critic. :) (Cândva îți voi trimite o listă de critici autentici, din care nu va lipsi Marius Miheț.) Sunt romancier și...cititor pasionat. Aici notez doar niște impresii de lectură.
Andreea,
Se pare că ai, într-adevăr, un instinct extraordinar. Nu m-ai prevenit tu în legătură cu lipsa de valoare a lui Zafon, când eu eram încântat de Umbra vântului?
Ba da, dar nu credeam că se potrivesc percepțiile mele și în cazul altora. Probabil avem gusturi comune, nu neapărat în cazul acesta, ci o spun având în vedere alte cărți pe care le-am găsit încântătoare și îmi culesesem recomandările de la tine. :)
Adevarat, Jocul ingerului e mult mai slaba decit Umbra vintului si-ti taie orice chef de-a mai continua seria. Dar Prizonierul cerului e cu adevarat buna, comparabila cu primul volum, nu atit de buna, dar infinit altceva decit Jocul. Chiar daca urmează retete de succes, cartile pot fi sau nu captivante, dovada ca Umbra vintului e, iar Jocul nu. Din fericire pentru mine, eu le-am citit cu ani distanta intre ele, pe masura ce au aparut in Romania, asa ca n-am mai fost atit de aspra cu autorul. Ba chiar am mai citit un volum care mi-a placut, Marina, considerat YA, dar care surprinde foarte bine, cum ai si observat (ne permitem tutuiala pe net, da? :)) partea gotică și misterioasă a Barcelonei.
Andreea,
Avem gusturi asemănătoare. Suntem...congruenți, cum spunea un personaj dintr-un film celebru. :)
roșu vertical,
Da, am fost cam aspru cu Zafon, dar asta se datorează excelentei impresii pe care mi-a făcut-o ”Umbra vântului”. ”Jocul îngerului” începe la fel de frumos, dar, la un moment dat, îți dai seama că e un fâs. A fost o dezamăgire cruntă. În fine, îți voi urma sfatul și, după ce voi scăpa de inspecții, voi citi ”Prizonierul cerului”. În definitiv, un scriitor bun n-ar fi putut imagina ”Umbra vântului”. Deocamdată am recitit, în fugă, ceva din Saul Bellow și Erskine Caldwell.
Ai dreptate și în ceea ce privește rețetele : unele pot da capodopere, dar numai în cazul autorilor foarte talentați.
P. S. E foarte interesant pseudonimul tău. Bănuiesc că ești un admirator al lui Nichita sau... un scriitor din generația mea. :)
Nichita, Nichita. :)
roșu vertical,
Să fie Nichita! :)
Trimiteți un comentariu