Dacă ies cu mașina și conduc treizeci de kilometri, de fiecare dată văd câțiva inși care nu respectă regulile de circulație. Chiar alaltăieri mă zoreau vreo doi să trec peste limita de viteză impusă. Fiecare dintre ei m-a depășit spectaculos, având suta de kilometri la oră - prin localitate! - și fiind pe punctul de a se ciocni, pe contrasens, cu mașini care circulau regulamentar. Pe un câmp, o mașină mare m-a învăluit vijelios, prin stânga, comițând o triplare, în timp ce depășeam, la rândul meu, o altă mașină, după ce mă asigurasem și semnalizasem din timp schimbarea benzii. Dementul m-a așteptat apoi, cu un levier, să ne batem la marginea drumului. Un altul a semnalizat la dreapta și a virat la stânga, chiar când încercam să trec pe lângă el. Am ajuns să mă mir când văd, prin V., câte un șofer - unul la jumătate de an : de regulă e o femeie! - care respectă normele de circulație impuse prin lege. La orice ieșire pe drumurile țării, ești în mare pericol să te omoare proștii. Ăștia sunt inconștienții României, cei care nu respectă nicio regulă, nicio lege. Și, în raport cu oamenii normali, ei sunt într-o proporție covârșitoare.
Mai exact, tipul uman despre care vorbesc se orientează după un singur principiu : legea bunului-plac. Când au chef, se aruncă în prima groapă cu noroi, murdărindu-i bine și pe concetățenii lor. E un aspect care îi coboară pe contemporani cu mult sub limita sălbăticiei străvechi, care le impunea umanoizilor legea supraviețuirii. Descoperind că poate face rău fără să pățească nimic, sălbaticul de tip nou își îndreaptă decis energiile în această direcție. Găsește repede o idee după care să-și ordoneze inițiativele : politică, morală, religioasă, pseudofilosofică etc. Dacă respectivul trăiește într-o țară aflată în derivă și are un caracter deformat - e animat de ură, intoleranță, egoism, tendința de a trăi fraudulos sau parazitar -, principiul dobândit printr-o sumară instrucție devine lege imuabilă, omul consideră că și-a găsit țelul în viață și se transformă într-un criminal. De aceea sunt periculoși oamenii unei singure idei, ai unei singure cărți, ai unei singure legi. E tragic, dar cei care conduc lumea, Marii Păpușari, au și ei o singură lege : înmulțirea banilor.
Cauzele răului? Educația din familie, tradiția acumulării de bunuri, mentalitățile limitate. (În România, școala nu poate face nimic - și nici nu are pârghiile necesare - în asemenea situații. Profesorii încearcă să scape cu viață din grelele încercări la care sunt supuși. Dacă un dascăl mănâncă bătaie de la elevi, tot el e de vină, fiindcă...n-a știut să-i educe. Repet un lucru care nu e deloc clar în mințile semianalfabete și dependente politic ale unor ziariști : educația se face în familie, fraților, iar la școală se face instrucție în diferite domenii și se cizelează convingerile pe care le capătă copiii acasă, văzând ce fac părinții lor. Din cele douăzeci și patru de ore ale unui ciclu zi-noapte, copilul petrece la școală doar șase. De cele mai multe ori, găștile de cartier sunt responsabile de inițierea celor mici în mai toate mecanismele vieții. Oricum, de la o anumită vârstă, omul este un animal needucabil.)
În mod sigur, principiile vieții de tip european sunt cele mai evoluate din lume, dar nu pot fi aplicate automat unor ființe care trăiesc în sclavagism sau în epoca de piatră. Sălbaticul nu știe ce sunt respectul pentru ceilalți și datoria de a trăi după legi care te împiedică să faci rău altora. Cuvintele cheie sunt, cazul său, frica, bâta, omorul, sabia, cuțitul, armele de foc. Ciomagul și teama nu se armonizează cu ideea de solidaritate și cu un mod de viață civilizat.
Cum se poate apăra totuși toleranța în fața intoleranței?
Simplu de spus, greu de pus în aplicare : prin echivalarea intoleranței cu crima și punerea la adăpost, după gratii groase, a reprezentanților acestei inumane devieri de gândire.
Să ne privim în oglindă și să ne întrebăm câtă toleranță intră în acțiunile noastre de zi cu zi.
Despre solidaritate nu mai pomenesc.
P.S. Vrusesem să scriu, în treacăt, despre mentalitatea mea de odinioară, de premiant, dar după tragedia de la Paris, nimic nu pare a mai avea sens.
6 comentarii:
Da, pai daca si la francezi se poate cu "lasa-ma sa te las" in materie de profesionalism si vigilenta, nu ma mai mir ca in lume raul isi face de cap fara opreliste. Cu toate astea, inca mai cred ca nici atentatele astea nu-s facute asa, de capul lui isis, ci cu o comanda de la "Centru" si in scopuri foarte precise, de dominatie a unora asupra altora care au ridicat prea mult capul.
Eu nu mai am speranta decat in bunul Dumnezeu. Pentru Romania nu mai sper decat intr-o trecere a timpului cat mai lina, pana cand ne va veni mintea la cap ca natie, ca deocamdata nu suntem decat o adunare de indivizi antagonici.
Cristina,
Cam așa e.
Totuși, demnitatea francezilor este impresionantă. Voi scrie un mic articol : Marseilleza, cel mai frumos imn din lume.
Eu nu ştiu unde începe şi unde încetează toleranţa. Şi nici nu sînt convins că toleranţa e una dintre virtuţi. Toleranţa e bună pînă la un punct. Un punct dincolo de care nu doar că nu mai e bună pur şi simplu, nu doar că îngăduie prin indolenţa raţiunii sale germinarea, încolţirea şi explozia intoleranţei, dar, din acel moment, devine ea însăşi intolerantă. Intolerantă cu valorile vieţii, cu viaţa însăşi chiar. Asta demonstrează că, nemăsurată prin înţelepciune şi nereglementată prin circumspecţie, toleranţa devine ucigaşă şi/sau sinucigaşă. Să ne amintim bine că toleranţa politico-militară emergentă a puterilor occidentale a creat premisele declanşării celui de-Al Doilea Război Mondial. Este numai un exemplu. Faptul că "la orice ieşire pe drumurile ţării, eşti în mare pericol să te omoare proştii", cum adevărat spuneţi, sau că "un dascăl mănîncă bătaie de la elevi", este cea mai indubitabilă dovadă că toleranţa apriorică şi, mai ales, instituţionalizată naşte intoleranţă. Altfel spus, toleranţa naşte monştri! Cum altfel, cîtă vreme o asemenea toleranţă este cel mai dulce somn al raţiunii?
Cum se poate apăra toleranţa în faţa intoleranţei? Convingerea mea este că prin intoleranţă pe potrivă. Prin intoleranţă faţă de aceasta şi faţă de sine însăşi. Abia atunci se va realiza echilibrul binefăcător! Dvs., stimate maestre, subliniaţi atît de corect că "oricum, de la o anumită vîrstă, omul este un animal needucabil". Fie, dar chiar şi-aşa, sau cu atît mai mult, mediul (cadrul) social în care omul trăieşte trebuie să se arate a fi - naturalmente sau administrativ - descurajant, restrictiv şi reprimant faţă de orice tendinţă a lui de exhibare a instinctelor primare, faţă de orice etalare a limitelor sale educaţionale, precum faţă de orice altă formă de agresiune. În caz contrar, "animalul needucabil" va deveni el însuşi descurajant, restrictiv şi reprimant pentru mediul în care trăieşte, şi-l va însuşi, îl va domina şi îl va stăpîni intolerant, fanatic şi absolut ca pe un fetiş personal şi îl va percepe ca pe "unica sa idee" existenţială.
De aceea, ideea toleranţei depline, proprii aşa-pretinsei societăţi deschise, este, ca şi ideea comunistă, o utopie desăvîrşită fără un nivel înalt de educaţie, instrucţie şi conştiinţă în toate straturile societăţii. Să observăm cu obiectivitate că nicăieri în lume un asemenea nivel de civilizaţie nu a fost atins încă! Şi oare, va fi atins vreodată?
1. Scuze. Ţin să reformulez prima frază din ultimul paragraf al postării mele anterioare, spre a elimina orice dubiu de înţelegere a ei: "Fără un nivel înalt de educaţie, instrucţie şi conştiinţă în toate straturile societăţii, ideea toleranţei depline, proprii aşa-pretinsei societăţi deschise, este, ca şi ideea comunistă, o utopie desăvîrşită".
2. În postarea anterioară poate las impresia că aş fi intolerant, radical. Nu sînt deloc aşa! Eu, vorba lui Adrian Păunescu, nu pot gîndi şi nu pot crede doar în alb şi negru. Nu pot răspunde întotdeauna doar prin "da" sau "nu". Există şi nuanţe, fără de care ne ducem în confuzie sau radicalism. Dar, adepţii lui "nu" ori adepţii lui "da" nu le sînt cu nimic inferiori adepţilor lui "mda..." sau celor lui "poate da, poate nu, să vedem întîi cum se aleg apele"! De aceea, eu cred că totul e de discutat. Inclusiv semantica unor termeni pe care îi folosim. Dacă sînt adeptul unei doctrine politice repartizate lîngă peretele aulei parlamentare, de ce sînt considerat şi definit "extremist", aşadar, intolerant? Adică, "cei care nu sînt în centru sau în semi-centru ca noi sînt oameni răi şi trebuie puşi la stîlpul infamiei"? Mahatma Ghandi spunea "eu pot muri pentru o idee, dar nu pot ucide pentru ea". Hm! Un idealist utopic şi el. După cum ştie o lume întreagă, într-adevăr, el n-a ucis pentru idee, ideea libertăţii patriei sale, dar a putut muri pentru ea. Ucis! Unde începe şi unde încetează toleranţa? Cine sînt toleranţii şi cine intoleranţii cu adevărat? Numai în ţara asta sînt milioane de oameni care de peste un sfert de secol supravieţuiesc intoleranţei politice oficiale sau mor din cauza ei, supuşi unei interminabile torturi politico-psihologice, consideraţi duşmanii societăţii, intoleranţi şi extremişti ori, în cel mai bun caz, "nostalgici", denigraţi şi culpabilizaţi în masă pentru "vina" de a avea (de a fi avut) o identitate politică şi naţională, aşadar pentru "infracţiunea de a fi" (...), oameni care îşi văd zilnic idealurile şi convingerile blasfemiate, ctitoriile muncii de-o viaţă năruite în ura, dispreţul şi satisfacţia răzbunării, inculpaţi şi lapidaţi istoric pentru toate nereuşitele şi păcatele lumii din ultimii... 70 de ani, dar, mai ales, pentru toate realizările şi virtuţile ei. Şi acestor oameni, şi lor?!, vaşnicii reprezentaţi şi propagandişti ai flagrant-intolerantului sistem în care le este dat să trăiască, să supravieţuiască şi să moară, le vorbesc despre toleranţă, despre virtuţile tocmai acestei "societăţii deschise" care îi tratează, dintotdeauna, ca pe duşmani ai ei(apud Karl Popper).
Eu cred că intoleranţa dintre noi a fost, şi pînă la atentatele de la Paris, o prostie. De-acum, va deveni o nesăbuinţă.
Cu preţuire şi respect pentru gazdă.
Nicolae Nicu,
Foarte frumoase idei! Felicitări!
Dacă aș avea, pe plan local, numai cititori ca tine, aș fi fericit.
Îți mulțumesc și eu pentru vizită.
Nicolae Nicu,
Ai dreptate în multe privințe. Dar sunt de acord cu toleranța în limitele legii. Dacă permiți cuiva să încalce regulile de bună conviețuire și legile țării, vei fi socotit un om slab și vor încerca toți nenorociții să te calce în picioare. Din păcate, cadrul social existent la noi - sistemul, de! - îi încurajează pe pitecantropi și îi umilește pe oamenii cu creier. Uită-te la parlamentari! Ce știu ăia să facă, ce meserie au ei? Nu se pricep la nimic și se sprijină pe alte nimicuri, ca să-și umple buzunarele. Ce poți face în asemenea situație?
De la un punct încolo, toleranța este, ca și creștinismul, o utopie. Dar toleranța față de de cei diferiți de noi a fost, până la atentatele de la Paris, o virtute. Acum, e drept, pare o prostie.
Trimiteți un comentariu