Oamenii unei singure legi

      Dacă ies cu mașina și conduc treizeci de kilometri, de fiecare dată văd câțiva inși care nu respectă regulile de circulație. Chiar alaltăieri mă zoreau vreo doi să trec peste limita de viteză impusă.  Fiecare dintre ei m-a depășit spectaculos, având suta de kilometri la oră - prin localitate! - și fiind pe punctul de a se ciocni, pe contrasens, cu mașini care circulau regulamentar. Pe un câmp, o mașină mare m-a învăluit vijelios, prin stânga, comițând o triplare, în timp ce depășeam, la rândul meu, o altă mașină,  după ce mă asigurasem și semnalizasem din timp schimbarea benzii. Dementul m-a așteptat apoi, cu un levier, să ne batem la marginea drumului. Un altul a semnalizat la dreapta și a virat la stânga, chiar când încercam să trec pe lângă el. Am ajuns să mă mir când văd, prin V., câte un șofer - unul la jumătate de an : de regulă e o femeie! - care respectă normele de circulație impuse prin lege. La orice ieșire pe drumurile țării, ești în mare pericol să te omoare proștii. Ăștia sunt inconștienții României, cei care nu respectă nicio regulă, nicio lege. Și, în raport cu oamenii normali, ei sunt într-o proporție covârșitoare.
      Mai exact, tipul uman despre care vorbesc se orientează după un singur principiu : legea bunului-plac. Când au chef, se aruncă în prima groapă cu noroi, murdărindu-i bine și pe concetățenii lor. E un aspect care îi coboară pe contemporani cu mult sub limita sălbăticiei străvechi, care le impunea umanoizilor legea supraviețuirii.  Descoperind că poate face rău fără să pățească nimic, sălbaticul de tip nou își îndreaptă decis energiile în această direcție. Găsește repede o idee după care să-și ordoneze inițiativele : politică, morală, religioasă, pseudofilosofică etc. Dacă respectivul trăiește într-o țară aflată în derivă și are un caracter deformat - e animat de ură, intoleranță, egoism, tendința de a trăi fraudulos sau parazitar -, principiul dobândit printr-o sumară instrucție devine lege imuabilă, omul consideră că și-a găsit țelul în viață și se transformă într-un criminal. De aceea sunt periculoși oamenii unei singure idei, ai unei singure cărți, ai unei singure legi. E tragic, dar cei care conduc lumea, Marii Păpușari, au și ei o singură lege : înmulțirea banilor.
Cauzele răului? Educația din familie, tradiția acumulării de bunuri, mentalitățile limitate. (În România, școala nu poate face nimic - și nici nu are pârghiile necesare - în asemenea situații. Profesorii încearcă să scape cu viață din grelele încercări la care sunt supuși. Dacă un dascăl mănâncă bătaie de la elevi, tot el e de vină, fiindcă...n-a știut să-i educe. Repet un lucru care nu e deloc clar în mințile semianalfabete și dependente politic ale unor ziariști : educația se face în familie, fraților, iar la școală se face instrucție în diferite domenii și se cizelează convingerile pe care le capătă copiii acasă, văzând ce fac părinții lor. Din cele douăzeci și patru de ore ale unui ciclu zi-noapte, copilul petrece la școală doar șase. De cele mai multe ori, găștile de cartier sunt responsabile de inițierea celor mici în mai toate mecanismele vieții. Oricum, de la o anumită vârstă, omul este un animal needucabil.)
În mod sigur, principiile vieții de tip european sunt cele mai evoluate din lume, dar nu pot fi aplicate automat unor ființe care trăiesc în sclavagism sau în epoca de piatră. Sălbaticul nu știe ce sunt respectul pentru ceilalți și datoria de a trăi după legi care te împiedică să faci rău altora. Cuvintele cheie sunt, cazul său, frica, bâta, omorul, sabia, cuțitul, armele de foc. Ciomagul și teama nu se armonizează cu ideea de solidaritate și cu un mod de viață civilizat.
Cum se poate apăra totuși toleranța în fața intoleranței?
Simplu de spus, greu de pus în aplicare : prin echivalarea intoleranței cu crima și punerea la adăpost, după gratii groase, a reprezentanților acestei inumane devieri de gândire.
Să ne privim în oglindă și să ne întrebăm câtă toleranță intră în acțiunile noastre de zi cu zi.
Despre solidaritate nu mai pomenesc.

P.S. Vrusesem să scriu, în treacăt, despre mentalitatea mea de odinioară, de premiant, dar după tragedia de la Paris, nimic nu pare a mai avea sens.