duminică, 22 noiembrie 2015

Protocolul oamenilor din epoca de piatră

Vi se întâmplă des să vorbiți cu cineva, iar altcineva, fără să te asculte, începe să-și strige părerile, întrerupându-te?
Ați văzut oameni mai tineri care se bulucesc să treacă pe ușă înaintea celor mai bătrâni?
Ați observat că, atunci când se întâlnesc doi cetățeni, de regulă salută cel mai în vârstă?
Recent a fost dată publicității o fotografie a Guvernului României. Cei mai înalți și mai umflați sunt așezați - dar nu așa, la întâmplare, ci după un protocol! - în față, în timp ce doamnele și piticii sunt aruncați pe fundal?
Așa,  să se vadă că încă suntem în epoca de piatră, când cel care avea măciuca mai grea era șeful tribului și lua prim-planul, evidențiindu-și importanța.

3 comentarii:

Alina spunea...

Da, suntem inca in epoca de piatra din punctul asta de vedere. Ideea insasi de "om puternic" promovata dintotdeauna in societatile omenesti este profund viciata, urata, primitiva. Sunt considerati puternici oamenii violenti, ambitiosi, nedelicati, care se ghideaza dupa principiul "ochi pentru ochi, dintre pentru dinte" si care nici macar nu sunt constienti de relativitatea propriei perspective. Cum sa ne mai miram atunci de cantitatea uriasa de agresivitate si lipsa de intelegere care ne insoteste pretutindeni?

Cat despre politete, in forma ei autentica, aceasta nu este altceva decat o forma de recunoastere a existentei celuilalt si de anulare a ideii propriei intaietati... deci un act profund neegoist. Deci nu foarte usor de aplicat. Intalnim in locul ei simulacre functionale de politete: cuvinte si gesturi automatizate, fara prea mult continut real. Politetea vie, spontana e rara.

Alina spunea...

P.S. Si inca un scurt comentariu, care nu este nevoie sa fie publicat. Am mai comentat in trecut pe site-ul dumneavoastra sub numele de mrpye1. Aveam un blog anonim pe atunci, dar sincera sa fiu nu m-am simtit niciodata complet in largul meu folosind nume false. Intre timp, mi-am schimbat adresa de blog (http://alinacherata.blogspot.ro/) si, dintr-un fel de curtoazie intarziata, simteam nevoia sa ma prezint si sub numele meu adevarat.

Şerban Tomşa spunea...

Alina,
Trebuie să ne vorbim la singular. Punctele tale de vedere sunt foarte interesante și excelent argumentate. Mă bucur de câte ori mă vizitezi. :)