E Arsenal Londra.
Aș sta la nesfârșit și aș urmări pe Arsenal cum joacă fotbal cu Barcelona. Pasele curg, preluările sunt impecabile, șuturile au ceva din iluminările marilor mistici. Se joacă după o partitură. E o Fantezie de Bach, o tentativă a omului de a se apropia de ceruri, fără aripi și fără intermediari.
Arsenal joacă precum Barcelona, dar pierde totul : jucători, competiții interne și externe, suporteri. Rămâne numai antrenorul Wenger, blestemat să joace un fotbal celest, fără genii ca Messi sau Neymar. Sunt fascinat să-i urmăresc pe londonezi pierzând, în loc să mă uit la meciurile în care triumfă Atletico Madrid. Wenger și Simeone sunt din lumi diferite. Dar numai unul dintre ei consideră că fotbalul este o artă.
P.S. Tragerea la sorți în principala competiție europeană de fotbal m-a dezamăgit. Barcelona a căzut cu Atletico. Firesc ar fi fost ca Barcelona să joace cu Manchester City sau cu Paris Saint-Germain. Normal ar fi fost un meci Real-Atletico. Ultimele două echipe fac parte din familia care îl revendică și pe Mourinho. Dar s-ar părea că, în această ediție, zeii i-au pus mâna pe cap lui Ronaldo. Și, fiindcă veni vorba, nu-mi explic un fenomen legat de portughez : pe teren propriu înscrie câte trei-patru goluri - are patru perechi de aripi la fiecare picior -, dar în deplasare nu poate, de cele mai multe ori, să facă nici măcar o preluare corectă a mingii. Să aibă el, la Madrid, un vestiar... descântat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu