Un înger lovit pe trecerea de pietoni

            Pentru Niculina Marian

        Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni. Bărbatul este proprietarul mai multor supermaşini, dar acum conduce un Mercedes-Benz negru. Braconează prin pădurile din jurul capitalei şi are acasă mai multe congelatoare pline cu iepuri, căprioare şi mistreţi. Tapiţeria tuturor maşinilor sale este din piele asortată la culoarea caroseriei. Văzu îngerul îndreptându-se către trecerea de pietoni şi se gândi la pielea albă, diafană, a acestuia. Da, aşa ceva era un adevărat vis. Mascul hotărât, care a făcut tot ce şi-a dorit, fără să dea socoteală nimănui, şoferul supraponderal şi transpirat pândi momentul în care îngerul făcu al doilea pas pe zebră şi ţâşni cu limuzina, doborându-l. O aripă se desprinse de pe spatele făpturii cereşti, fâlfăi de câteva ori şi se opri la picioarele unui cerşetor. De sub arhanghel izvora un sânge evanescent care se volatiliza, umplând aerul cu toate culorile curcubeului şi cu un inconfundabil miros de trandafiri. Criminalul vru să coboare şi să-şi arunce prada în portbagaj, dar lumea se strânsese ca la urs şi el fu nevoit să demareze, strângând pumnii şi blestemând curiozitatea proştilor, fiindcă era sigur că de solidaritate nici nu putea fi vorba. Mesagerul ceresc avea picioarele fracturate, dar se ridică zâmbind, îşi potrivi oasele zobite la loc şi acestea se vindecară instantaneu. Dădu să plece, nu şchiopăta deloc, însă aripa lipsă îi dădea un aer caraghios.

─ Stai să-ţi dau aripa, strigă cerşetorul, fugind după el.

─ Nu mai am nevoie de ea, zise îngerul surâzând. Acum e a ta.

─ Cum să fie a mea? Te rog să o iei, că nu te mai primeşte acolo, sus, spuse rugător cerşetorul şi făcu un gest semnificativ în sus.

─ Te înşeli, îngerii n-au nevoie de aripi. Le poartă uneori doar că să fie recunoscuţi de păcătoși. Puneţi-o pe spate, mai zise îngerul şi se îndepărtă uşor, ca în vis, către poarta spitalului.

─ Eşti nebun, mai apucă să spună boschetarul.

Dar nu apucă să termine, că aripa de înger îi sări din mână şi i se aşeză pe spate. O simţi şi pe a doua care îi ieşise prin zdrenţe şi fâlfâia nerăbdătoare, desprinzându-l încet de trotuar şi ridicându-l deasupra oraşului.

 ( Din vol. Supraveghetorul și alte povestiri )