Ieri a fost ziua în care s-a născut Marin Preda, autorul Moromeților.
În noaptea trecută am avut un vis ciudat, cu nepoții cunoscutului prozator. Se făcea că eu și Sorin eram în vizită la Marinică. Acesta începuse din nou facultatea, era în anul întâi și îi citea fratelui său, cu evlavie, începutul unei proze. Era slab, galben, tras la față. Lui Sorin tocmai îi apăruse un roman, Barabas. Avea fața plină și arăta prosper. Îl încuraja pe fratele său, bătându-l pe umăr, însă părea îngrijorat în legătură cu cronicile care încă nu apăruseră la Barabas. La rândul meu, încercam să-i ridic moralul, spunându-i că volumul său se va bucura de mare succes. Camera lui Marinică era o odaie mizeră, într-o cocioabă, cu pământ pe jos și cu pereții burdușiți. Două paturi țărănești, străvechi, erau așezate de-a lungul pereților. Lângă peretele opus ușii se afla o masă murdară, unde erau așezate filele încercării sale literare. Cineva vărsase apă pe jos, în colțul de după ușă. Atunci a intrat un rom negru la față ca un african. Sosise cu căruța și avea un bici în mână. Aștepta să mai apară cineva și s-a culcat direct pe jos, în balta de la picioarele noastre, având sub cap niște coli mototolite. Jenat, m-am ridicat de pe pat și l-am invitat să se întindă. N-a vrut și a insistat să rămână pe pământul gol, spoit în maro. Sorin s-a apropiat de mine și mi-a propus să scriem împreună un roman. Am acceptat, ne-am privit cu încredere unul pe altul, deși îmi spuneam în gând că acest lucru va fi imposibil. Aici visul s-a sfârșit brusc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu