L-am evocat pe profesorul meu de matematică din liceu în mai multe articole, printre care De ce nu am învățat matematică și Cu tristețe, despre mandalaci. Dumnezeu a fost bun cu torționarul ăla care a trăit aproape suta de ani, sănătos și mulțumit de sine. N-am fost în generația care a prins teoria laptelui de pasăre ( sunt oameni mai în vârstă decât mine cu un deceniu ), nici în aceea care și-a însușit memorabila expresie ”Vax albina!” ( cei din care face parte actuala directoare a liceului din Bolintin-Vale, Mihaela Enache). În ce consta sistemul filosofic al laptelui de pasăre? Simplu : în a oferi cuiva tot ce e posibil, tot ce se poate visa. ”Măi, to'a'și (tovarăși - n. m)! Eu vă pot preda vouă orice! Sunt cel mai bun profesor de matematică! Dacă vreți, vă dau și lapte de pasăre!”
Unde voiam să ajung? Că, astăzi, cetățenii care au acces la laptele de pasăre sunt la nivelul intelectual al Elenei Ceaușescu. Sunt oameni cu mai multe doctorate care nu stăpânesc noțiuni de gimnaziu. Cum zicea Tovarășa? ”Trece codoiul ăla acolo!” Sunt unul dintre admiratorii jocului lui Ilie Năstase. A fost, toată cariera sa, numai inspirație. Un vis. Dar omul n-are nimic în cap și, vorba lui Țiriac, n-a muncit o zi într-o viață de om. E un fel de țață cu două clase, care se/ne pune în situații jenante. Una dintre păsăricile sale este să apară în uniformă de general. El, care n-a făcut nici armata! Comuniștii aveau simțul măsurii și îl făcuseră locotenent, pentru a-l putea plăti corespunzător. Acum e general! Și câți generali de felul ăsta n-avem! Ilie apărut la Wimbledon echipat în felul ăsta și a stârnit râsul unei lumi întregi. Dacă, Doamne ferește, am intra în război și i-am trimite pe acești generali pe prima linie a frontului? Ce s-ar întâmpla? Ar renunța toți la gradele cu pricina și ar lua-o la goană? ( Și fiindcă veni vorba, știați că dintre toți corifeii armatei române, Antonescu a fost cel mai slab pregătit? A luat cu opinteli sau cu pile până și gradul de maior. În 1907 a împușcat cu mâna lui zeci de țărani amărâți. Dar a ajuns mareșal!) Uniforma de general a devenit semnul cel mai clar al bătăii de joc care e promovarea pe scara socială românească. Nulitățile sunt mari demnitari în vreme ce poetul Emil Brumaru risca să mănânce bătaie de la portarul spitalului în care era internat ( ca în Salonul nr.6 de Cehov! ), când se ducea să-și cumpere eugenii de la un chioșc aflat în apropiere. ( Sigur, Năstase a mai făcut gafe, dar sunt omenești, scuzabile, izvorâte dintr-o insuficientă educație. A îngenuncheat în fața lui Federer, Nadal și Djokovic, însă scena s-a desfășurat într-un cerc civilizat și relaxat, printre oameni trecuți prin lume și momentul n-a avut răsunetul ridicol la care ne așteptam.)
Uniforma are mai multe funcții.
Cea de polițist indică o autoritate publică, pusă în slujba legii și a cetățeanului.
Reverenda subliniază misiunea preotului, care e aceea de a promova bunătatea, iertarea, toleranța și credința în Dumnezeu.
Uniformele elevilor și ale soldaților arată, ca și altele, că persoanele respective fac parte din instituții ale căror reguli trebuie să le respecte.
Pușcăriașii poartă uniforme care le anulează personalitatea și sugerează lipsa libertății.
Propun ca parlamentarii și membrii guvernului să poarte și ei, în mod obligatoriu, uniforme și să meargă pe jos, încolonați, către locul unde muncesc. O uniformă de împărat, dacă există așa ceva, ar trebui să poarte Gigi Becali. Însemnele regale sunt potrivite pentru Hagi, Guță și Adi Minune. Uniforme de scandalagii ar trebui să aibă Reghecampf, Mihai Stoica și alții.
Iar noi să purtăm uniforme de adormiți, inscripționate vizibil, să se vadă că suntem o națiune de neisprăviți care cască gura la nulitățile care se joacă, pe bani mulți, de-a shogunii și idioții.
P.S. Pe vremuri, Traian T. Coșovei făcea furori când venea la Cenaclul de Luni îmbrăcat într-o uniformă de general interbelic. Era un gest excentric, cu toate că Traian era un General al Poeziei, dar el nu era plătit ca general al armatei române, ci era urmărit, ca noi toți, de agie.
7 comentarii:
Stii la ce ma gandeam? La ce bun ca ai dreptate, Serbane? La ce bun ca vorbesti despre asta si te citeste atata lume? La ce bun ca nu taci? Ce ne lipseste, ca neam, sa corectam faptic toate aceste aberatii?
Cristina,
Chiar, la ce bun? Până să mă aăuc să scriu, aveam mulți prieteni în jur.
N-am nimic cu nicio categorie socială. Îi respect pe toți oamenii. Dar cum să te dai chirurg, PE BANII MEI, dacă tu ești sculer-matrițer? Cum să îmbraci o haină destinată comandanților armatei în care tu nu te-ai instruit nici măcar o zi? A, da. Am uitat că trăim într-un film, cu protagoniști și figuranți. Ăștia cred însă că pelicula nu se va termina și nimeni nu va plăti. Eroare! O vom face toți, mai devreme sau mai târziu.
Ne lipseste ratiunea... Asta ne lipseste sigur!
Ignoranța este letală.
Laura,
Ne lipsește omenia, ne lipsește totul. De aceea suntem la cheremul tuturor nesătuilor. Ne-am vinde fratele, colegul și vecinul pentru avantaje materiale.
Elena Ceaușescu era făcută academician, iar azi cohorte de tâmpiți sunt făcuți doctori, generali, colonei, președinți etc.
Un general la Wimbledon...cred că doar îmbrăcat așa mai poate atrage privirile, după ce a îngenucheat în fața celor trei corifei. Ideea cu uniformele este genială. Totuși, aceste categorii poartă uniforme fiind ușor de categorisit. La fel ca, curvele. Este de ajuns să îi privești ca să le observi uniforma. Peste tot văd uniforme de șmenari, cocalari, politruci. doctoranzi, etc.
Gabi,
Goe s-a îmbrăcat în uniformă de mariner. O clasă socială descreierată se joacă de-a adulții. Până se mai limpezesc lucrurile, ar trebui ca uniformele să fie obligatorii și să se știe că, de pildă, cocalarul care ți-a spart capul este...vei avea tot felul de surprize.
Trimiteți un comentariu