Moartea unui artist

    * Ioan Gyuri Pascu a murit cu zile. Cu două ore înainte de a-și da sufletul, el a chemat o ambulanță, dar i s-a pus un diagnostic greșit, i s-a făcut o injecție cu diazepam și a fost lăsat în plata Domnului. Așa sunt tratați toți cetățenii României care pompează la greu bani în buzunarul sistemului medical : ca niște boschetari. Artiști, scriitori, oameni de știință, muncitori, țărani, adică ființe care au făcut ceva pe pământul pe care au călcat nu sunt băgați în seamă de medici, dacă nu flutură teancul cu bani pe sub nasul acestora,  înfometați pe bune sau dornici de a-și schimba limuzinele și de a-și înmulți vilele. Ia să fi fost Gyuri un politician cunoscut, un mâncător de rahat emerit, să vedeți cum s-ar fi îmbulzit, la ușa lui, ambulanțele ultradotate, iar medicii l-ar fi internat în cel mai bun spital, i-ar fi operat eventualele zgârieturi,  l-ar fi ținut ascuns într-un salon de lux și ar fi încercat chiar să-l scutească de pușcărie, dacă omul nostru ar fi avut probleme cu legea! Ia să fi fost o celebritate ca Guță sau Botezatu, să fi văzut cu cât interes l-ar fi privit doctorii și asistentele! Mama ei de viață! Am încercat același gust amar când am citit într-o revistă, prin 1998, că Ștefan Bănulescu, scriitor de Nobel, a murit ca un anonim, într-un spital bucureștean.
      România e o țară în care nu se poate trăi omenește. Societatea noastră este eminamente criminală. Dacă nu faci parte dintr-un partid politic sau nu ai bani, ești ca și mort. Am experiențe contradictorii cu medicii. Bolile mele au fost sufletești, dar m-au făcut să ajung, de la niște fleacuri, în pragul morții. Am cunoscut doctori aroganți și lacomi, dar am avut norocul de a întâlni și specialiști care m-au făcut să mă simt mândru că sunt om : Andrei Bâlbâie, Mihaela Grigore ( ambii de la Spitalul Dimitrie Gerota), Andreea Năvălici, Dumitru Toma ( Spitalul Videle), Nicolae Dumitru, medicul meu de familie. În sistemul medical există oameni care abia supraviețuiesc, dar destui încearcă să scoată câți bani pot din meseria pe care o practică.  Omul și omenia nu mai contează. Îmi amintesc că urma să suport o intervenție chirurgicală minoră și mă întâlneam cu chirurgul de douăzeci de ori pe zi. Pe urmă, după ce i-am dat banii și am fost operat, fugea ca nebunul de mine, strigându-mi : ” Dom' profesor, mă scuzați, dar n-am nicio secundă la dispoziție!” Nu mi-a dat nici instrucțiuni în legătură cu alimentația și felul în care să-mi tratez operația. Așa se face că mi s-au rupt suturile, am dat de alte necazuri și am făcut o depresie care m-a împins la un milimetru de deces. Am supraviețuit numai printr-un miracol și prin atenția colonelului Andrei Bâlbâie.
       În Evul Mediu chinezesc, oricărui doctor căruia îi murea un pacient i se punea un felinar roșu la poartă. La al treilea felinar, tămăduitorul era spânzurat. În China există și acum bunul obicei de a-i atârna în ștreang pe corupți, mai ales dacă sunt miniștri sau persoane de vază.
    * Frauda e o practică internațională, practicată cu fervoare de capitaliștii lumii de azi. Așa se face că ni se răpește și bucuria unor meciuri de fotbal cinstite. Când joacă Real Madrid, se știe că arbitrii intră în joc și prestează în favoarea spaniolilor. Așa ceva n-am văzut în viața mea! Liga Campionilor e aranjată de sforari străluciți, cum era și Mitică Mititică al nostru. Borusiei Dortmund i s-au refuzat două penalty-uri clare, în confruntarea cu madrilenii. Aceștia din urmă beneficiază la greu de ajutorul oamenilor care ar trebui să țină cumpăna competiției dreaptă. Halal! Cinstit vorbind, cred că un sfert din golurile lui Ronaldo sunt marcate din ofsaid ori din lovituri de pedeapsă inventate.

P.S. Știți care e culmea? Când mă internam într-un spital, toată lumea urla că sunt cel mai sănătos om de acolo. Când mă externam, eram însă vrednic de plâns : mă simțeam mai bolnav decât oricare dintre colegii mei de suferință.