Literatura și arta ne-au înfrumusețat sufletul.
Mitologia a dat un rost existenței noastre.
Instinctele noastre au fost îmbrăcate în ritualuri și gesturi sacre.
Știința ne-a oferit lumina cunoașterii și ne-a făcut viața ușoară. Dar ne-a distrus și ceea ce aveam mai de preț. I-a alungat pe zei din cer, făcându-ne să uităm că nu putem trăi decât în preajma celor mai puternici decât noi. Ne-a expus atât demult interiorul, încât amorul nu mai are nimic romantic sau misterios. Artiștii înșiși au dezgolit trupurile umane, scoțându-le nu numai hainele, dar și nobilele elanuri spirituale.
A venit și vremea când putem comunica instant cu orice om de pe planetă. Un amic, artist plastic, s-a afumat într-o seară și a vorbit toată noaptea la telefon cu un pictor necunoscut, din Siberia, epuizându-și rezervele financiare. Nu știu de ce a făcut asta. Internetul îi era mai la îndemână. Sigur, există și țări în care netul funcționează foarte încet. În Africa de Sud, de pildă, dacă trimiți un mesaj unui prieten aflat la sute de kilometri de tine și pleci apoi pe jos către persoana cu pricina, ajungi cu mult înaintea rândurilor tale.
Dar netul îți satisface toate fanteziile. Elevii mei nu mai citesc nimic. Într-un an n-au reușit să parcurgă o singură pagină din O scrisoare pierdută sau din Baltagul. ( Las la o parte faptul că, dacă era după mine, romanul ăsta n-ar fi intrat în programa clasei a VIII-a.) Însă nu se despart de telefoane. Sunt tot timpul cu degetele pe ele. După cursuri, când trec pe stradă, îi văd adunați în grupuri și urmărind, pe câte un ecran mai mare, filme foarte instructive. Pe urmă își fac poze și le trimit celor dragi. Pentru a comunica, nici adulții n-au nevoie de cuvinte sau de strategii complicate. Imaginile sunt elocvente, iar dialogurile sunt directe și eficiente.
- Vrei...?
- Când?
- Diseară, la...
Sălbaticii pictau, pe pereții peșterilor, animalele pe care doreau să le vâneze. Le luau în stăpânire trupurile, în mod magic. Stâncile erau niște ecrane pe care primitivii își proiectau dorințele. Acum, telefoanele au devenit tarabe video pe care este expusă o marfă foarte căutată. Am făcut un ocol de zeci de milenii pentru a ajunge la un mod simplu de satisfacere a unor nevoi imperioase. Asta e, n-avem ce face. Omul a avut de la început, în gene, înclinația către negustorie. Comerțul este marea vânătoare a timpului nostru. În România numai cultura nu se vinde și duce la faliment.
P.S. În învățământ nu mai e loc de nimic, cu excepția ideii de comunicare. Povestea a prins peste tot și am auzit o analfabetă ( pe bune!) care îl căina pe nepotul său, un repetent de vocație, că acela nu știe să...comunice. Bine, dar întreb și eu : ce poți comunica dacă n-ai deschis o carte și nu ai nimic în cap? A, da, uitasem : poți spune ce ai de vânzare și ce vrei să cumperi.
2 comentarii:
Apropo de științele comunicării am văzut aseară un film franțuzesc excelent L'avenir în care apare o discuție între specialiștii în marketing ai unei edituri și autoarea unor manuale de filozofie de liceu. Printre altele, specialiștii recomandau autoarei să mai scoată din texte și să adauge mai multe imagini, iar coperta să fie cât mai atrăgătoare. Autoarea a numit-o țipătoare, n-a fost de acord, si până la urmă editura a renunțat la manualul ei.
Dan,
În timp ce unii scriitori susțin ( pe bună dreptate, zic eu, deși ei înșiși înțeleg fenomenul în sensul unei separări, să mi se ierte, prostești) că democrația n-are ce căuta în artă, publicul se orientează tot mai mult nu către desene și benzi desenate, ci către fotografii și filme picante. Evoluția omului este rodul unui cult al textului. Imaginile cultivate excesiv readuc maimuțele și instinctele în prim-plan. Autorii de manuale selectați pe criterii de gașcă sunt vinovați atât pentru supraîncărcarea programelor, cât și pentru împingerea în derizoriu și în ridicol a unor discipline precum istoria.
Trimiteți un comentariu