luni, 20 martie 2023

Liviu G. Stan despre Amintirile unui optzecist întârziat : "Omul cu amintiri nesfârşite"

 

Omul cu amintiri nesfârşite

Vocația prieteniei nu se găsește pe toate drumurile. Așa că atunci când dai peste ea, te încearcă o senzație de exclusivitate muzeală. Mă refer la acea aristocrație a inimii capabilă să extragă din prietenie o imago mundi. Acestea sunt și coordonatele memoriale ale savurosului volum semnat de Șerban Tomșa, unul dintre prozatorii mei români preferați, "Amintirile unui optzecist întârziat" (Ed. Tracus Arte, 2022).

Jumătate caleidoscop generațional, jumătate enciclopedie de reverii picarești, memoriile lui Tomșa atestă un veritabil cult al întâlnirilor irepetabile. Inconfundabilul său stil altoit pe giganții realismului magic sud-american își desfășoară aici, cu naturalețea unei invazii de iederă, un tratat de frontieră împotriva nu doar a uitării, ci și a depresiei. Fiindcă depresia, cu suita ei de insomnii și alegorii, este unul dintre râurile subterane care străbate literatura lui Șerban Tomșa. Dar nu ca torent al stuporii, ci ca o substanță subtilă de conservare a amintirilor. O depresie plină de vitalitate, o depresie luminoasă, da, luminoasă.

Cât privește scriitura: foarte interesant cum Șerban Tomșa reușește să creeze un tunel transgresiv între natura sa prozastică și rigorile mnemonice ale stilului autobiografic. Universul său biografic se developează nu după "legile" veridicității biografiste, ci după relevanța legendară a amintirii. La un moment dat, trecutul invocat de prozator face loc unei evidențe de-a dreptul exuberante: aducerea aminte ca act de supraviețuire a sufletului.

Asistăm, de asemenea, și la o cursă bară la bară între minifresce generaționale din perioada "intrauterină" a optzeciștilor (anii nebuni ai boemei în căminele Facultății de Litere, avându-i ca protagoniști pe Ion Stratan, Alexandru Mușina sau Liviu Papadima) și exerciții vaste de tandrețe hrabaliană închinate profesorilor care i-au populat planeta copilăriei. Toate văzute prin ochii unui Tom Sawyer care se ține cu dinții de rămășițele timpului pierdut.

Dacă ar fi să fac un top 3 al părților preferate din carte, aș începe cu descrierile suculente, de balkanarama, ale mixului de popoare din căminele Grozăveștiului. Cu o vitalitate umoristică demnă de Jarsolav Hašek, relatările lui Șerban Tomșa zburdă printre prinți africani, arabi bețivi, redegiste cu libidoul mărit, cubanezi tocilari etc. Iată o mostră din ambient: "Făcea fiecare ce îl tăia capul. Coreenii se îndopau cu pește (mirosea la ei ca într-o pescărie), jucau fotbal, iar seara îngenuncheau la portretul lui Kim Ir Sen, pe care îl țineau într-un colț al camerei, deasupra unei mese acoperite cu pluș roșu și cu operele Conducătorului asiatic (...) Thailandezii urlau și te amenințau cu moartea dacă făceai zgomot duminica după-amiază și îi trezeai din somn (...) Sirienii se pregăteau să devină doctori în matematici. Unul, supraponderal, Omar, venea pe la mine să îi corectez textul redactat în românește și se plângea de petrecerile zimbabwienilor. Ăștia chefuiau la vedere, ocupând holul lung, în ritmuri africane. Se legănau în dansuri tribale și mâncau copane de păsări uriașe fripte. Dacă treceai pe lângă ei, te altoiau pe cap cu oasele alea lungi."

Pe locul 2, peripețiile școlare, care par un duel între fabulele lui Tolstoi și aventurismul safari al lui Creangă. Iar pe locul 3: evocările universitare ale optzecismului.

"Am trăit intens și am scris puțin. Am celebrat viața ca pe o sărbătoare continuă", spune Șerban Tomșa. Iar această sărbătoare și-a găsit în această carte un manifest de cinci stele!

https://fictiunea.ro/2023/153/art11/index.html?fbclid=IwAR0rxL_gdPyzUcxEg7a6LV-WCKnP0Oeri3XhhF939eU07ztwCnH3bPOtHIs

Niciun comentariu: