Se afișează postările cu eticheta Lăcătuş. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lăcătuş. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 martie 2014

Pedagogia fericirii şi absenţa simţului etic

    În sport nu există cel mai mare al tuturor timpurilor. Sunt unii care şi-au dominat epoca, dar fiecare perioadă presupune atâtea conjuncturi particulare - echipament, condiţii de antrenament, hrană specială etc -, încât orice generalizare duce la o eroare de proporţii. Totuşi, Messi ar putea fi considerat cel mai strălucit fotbalist din istoria cunoscută.  Pe Pelé l-am văzut jucând când aveam paisprezece ani, într-o finală de campionat mondial, în care Brazilia a zdrobit Italia cu 4-1. Sincer vorbind, nu m-a uluit, cum m-aş fi aşteptat. Mai degrabă mi s-a părut lent, leneş şi oportunist : ceva între Romario şi...Oblemenco. Mi-a plăcut mai mult Jairzinho. Dar atunci eram doar un copil, iar el se afla la apusul carierei sale, aşa că aş spune mai degrabă că nu l-am văzut desfăşurându-se pe teren. Cele mai puternice impresii le-au lăsat asupra mea Maradona, Cruyff şi Ronaldinho. Prin comparaţie cu Messi, aceştia au jucat însă într-un regim de viteză redusă şi au avut în faţă apărări naive, ce nu se pot compara cu barajele computerizate de azi, înţesate că fundaşi foarte bine pregătiţi fizic, adevărate forţe ale naturii. În plus, intervenţiile care acum sunt tolerate  erau socotite pe atunci faulturi indiscutabile şi erau judecate în favoarea atacantului. La vârful său de formă, Messi şi-a compensat deficitul fizic printr-un joc rapid, driblinguri imprevizibile şi o viziune a jocului unică. E suficient ca viteza sa de execuţie să scadă insesizabil ca el să devină doar un jucător bun. Iar cu trecerea anilor e din ce în ce mai greu să fii mereu mai bun decât poţi fi! Bicicletele lui Ronaldo sunt mereu aceleaşi, dar viteza şi forţa îi permit portughezului să-şi depăşească mulţi adversari. Niciodată pe centru,  mereu pe margine, unde sunt spaţii mai mari. În plus, după părerea mea, Ronaldo are în spate o echipă mai puternică decât Barcelona, unde Messi a ajuns să facă aproape totul. Nu e posibil să fii mare star, ca Xavi sau Iniesta, şi să nu prinzi un şut pe poartă decât o dată la cincizeci de meciuri. Silueta longilină şi fuga plină de graţie a lui Ronaldo nu trebuie să ne înşele. Diferenţa dintre Messi şi Ronaldo echivalează, păstrând proprţile, cu cea dintre Hagi şi Lăcătuş.
  Când a plecat de la Barcelona, Guardiola a spus că rezultatele vor veni în continuare dacă Messi va fi fericit. Genial antrenor! Poţi da totul într-un domeniu dacă eşti fericit! Şi noi care am fost torturaţi o viaţă întreagă, cu biciul, pentru a da randament pe ogorul patriei! Fericirea lui Messi constă în a juca frumos. El nici nu se ia la harţă cu adversarii, nici nu se apucă de piept cu arbitrii, nici nu face gesturi obscene la adresa publicului . Îşi respectă condiţia de geniu al jocului cu mingea. Messi şi Guardiola au o etică în concordanţă cu valoarea lor profesională.Mă gândesc însă că sunt oameni a căror fericire înseamnă a nu face nimic pentru ei sau pentru semenii lor. Mi-am observat constant elevii, de-a lungul deceniilor, şi am constat că ultimelor generaţii le lipseşte simţul etic. Cândva un preot-profesor l-a făcut să înveţe pe un seminarist, punându-i numai note de zece, după ce îl prinsese copiind. " Tu copiezi, fiindcă vrei să iei zece. Bun! De acum încolo îţi voi pune nota maximăfără să te ascult." Când vinovatului îi venea rândul la evaluare, dascălul îi zicea cu amabilitate :" A, tu eşti Vasilescu! Vrei să iei zece mereu. Uite, poftim încă un zece, stai jos!" De ruşine, băiatul a început să înveţe vârtos. Am repetat, în zilele noastre, experienţa cu nişte elevi, punându-le zece la o materie lipsită de importanţă. Sunt fete şi băieţi proveniţi din familii de calitate. Ei, bine, văzând că pot obţine rezultate foarte bune în felul acesta, copiii au înţeles că nu trebuie nici să mai deschidă cărţile. Dar au început să mă (re)îndrăgească. Aproape tuturor li se pare normal să copieze, să nu-şi efectueze temele, să nu citească şi să nu înveţe nimic. E o crimă să le le impui să studieze ceva sau să facă o porţie zilnică de lectură. Dacă le vei spune că vei da note mari analfabeţilor şi îi vei lăsa repetenţi pe eminenţi, te vor ovaţiona. Toată treaba, ca dascăl, este să fii "de gaşcă". În cor cu familiile, micuţii le impută profesorilor orice eşec, deşi nu par deloc preocupaţi de învăţătură, iar unii îşi privesc cu indulgenţă, din uşa cârciumii - şi au doisprezece ani! -, pe magiştrii care trec pe stradă. Aş spune că elevul nou are o etică inversă. O dai în bară cu el, dacă îi aminteşti de cinste,  onoare sau muncă şi eşti valabil dacă nu faci nimic la ore. Trag concluzia că familia, ca instituţie, este în disoluţie.
    La rândul său, în absenţa unor principii, societatea devine sălbăticie. Ne uităm de mulţi ani la nişte simulacre de politicieni care se ocărăsc necontenit şi îşi aruncă zoaie în cap, proferând jigniri incompatibile cu statutul unei persoane publice. Chiar să nu înţeleagă ei că nu te poţi afirma prin macularea competitorilor şi este umilitor pentru oricine să iasă în evidenţă numai prin arătarea bubelor - uneori inexistente - din capul duşmanului? Iar dacă liderii responsabili de bunăstarea neamului coboară în cea mai adâncă hazna, într-o zonă inferioară regnului animal, ce pretenţii să mai avem de la plevuşca oportunistă de care ne izbim chiar şi în instituţiile îndrituite să se ocupe de sănătatea mintală a boborului?  De mai multă vreme, hoitarii au descoperit că se poate trăi în prosperitate, umblând cu bâta într-o mână şi cu oala de noapte în cealaltă.
      Până la urmă, în absenţa unor îndepărtate ecouri etice sau mitice, nici literatura nu este altceva decât o însăilare de experienţe umane/inumane, consumate în mod nesemnificativ. Un pantof bine lustruit care nu spune nimic despre purtătorul său rămâne doar un pantof bine lustruit. O vitrină bine aranjată care nu prinde un petic de cer sau un chip uman rămâne doar o vitrină bine aranjată. Oamenii au dispărut ori s-au transformat în obiecte inerte spiritual.
Ca o sublimă compensaţie, voi preţui fără rezerve romanele lui Radu Aldulescu, un veritabil creator de viaţă.

P.S. 1. Logica unei etici aberante funcţionează şi în relaţia demnitar-alegător. Cu cât eşti dovedit ca hoţ şi mincinos, cu atât naţia te iubeşte mai mult, creşti în sondaje şi eşti ales în fruntea nătărăilor, ca să poţi fura şi înşela în continuare.
        2. Să fie clar, sunt pentru adoptarea unui cod etic pentru profesori, cu condiţia de a se întocmi câte un asemenea document pentru politicieni şi pentru celelalte categorii sociale care lucrează cu factorul uman. Nu în ultimul caz, este obligatoriu ca dascălii să primească salarii considerabile. De asemenea,  acest pas trebuie să fie corelat cu alte măsuri care să devină imediat funcţionale. Nu-i poţi cere unui profesor de valoare să-şi dea gratuit sufletul la clasă, fiindcă nu cred că se doreşte punerea în scenă a unei comedii umilitoare pentru toată lumea, dar mai cu seamă pentru învăţământul românesc.