Nopţi albe în Bucureşti

Zilele noastre, cei care suntem angajaţii statului şi care trăim sub zodia supravieţuirii, sunt un vălmăşag de figuri, hârtii, nervi, drumuri de la o instituţie la alta, ferestre care dau niciunde, birouri, săli, muncă de catâri torturaţi şi ore risipite întru slava unor profesiuni ajunse bătaia de joc a tuturor guvernanţilor de după 1989. Zile terne, epuizante, aducătoare de nefericire şi depresie.
Dar nopţile ?
Cineva a avut ideea de a pune în calendar Noaptea Muzeelor Deschise.
Am putea imagina şi altele : Noaptea Poeţilor, Noaptea Actorilor, Noaptea Femeilor cu Zâmbet Acru, Noaptea Urâţilor, Noaptea Motanilor, Noaptea Pictorilor Orbi, Noaptea Studenţilor Tocilari, Noaptea Studenţilor Petrecăreţi, Noaptea Cuplurilor în Prag de Divorţ,  Noaptea Prietenilor Care Nu S-au Mai Văzut de Treizeci de Ani etc. Timpul rezervat odihnei ar deveni colorat, luminos, orbitor. Vieţile noastre ar năzui spre o geană de fericire.
În felul acesta oraşul de pe malurile Dâmboviţei ar deveni un alt Rio, fascinant, de neuitat.
Îi respect pe cei care nu citesc, dar îmi pare rău pentru ei că pierd atâta frumuseţe care aşteaptă să deschizi un op ca să te învăluie, aurorală şi inefabilă. Student fiind, citeam până pe la trei dimineaţa, apoi făceam un duş rece şi porneam la plimbare prin oraşul adormit. Era linişte, era pace pretutindeni. Mă întâlneam deseori cu grupuri de bărbaţi care traversau bulevardul, iar ei îmi dădeau sentimentul unei realităţi ferme.
De cele mai multe ori însă nu ştiam dacă nu trecusem definitiv în paginile unei cărţi ori doar continuam lectura întreruptă mai devreme. Într-o noapte-dimineaţă am văzut, trecând prin faţa Operei Române, un camion încărcat cu cerbi împuşcaţi.

P.S. E esenţial să ne găsim un loc potrivit unde să trăim. Dar şi mai important este să alegem locul unde să murim. În lipsa Iaşilor, m-aş mulţumi şi cu un cartier din Militari. Dar toate acestea sunt acum atât de departe !