Despre Mircea Nedelciu, cu dragoste

     Îl văd, întâmplător, pe Ion Bogdan Lefter la televizor, vorbind, cu reconfortanta-i inteligență, despre reeditatea operei lui Mircea Nedelciu, mare prozator și primul lider al generației '8o. Și cred că a rămas lider și acum, la atâția ani după moarte. Dar nimeni nu se înghesuie să-l comenteze, să-l traducă, să-i sublinieze valoarea.
    Îi înțeleg și pe critici : nu pot muri de foame, analizând un scriitor mort și fără nicio influență în peisajul literar de azi. Decedat fiind, Nedelciu nu poate ocupa funcții de conducere, nu conduce reviste și nici nu girează edituri. Totuși, parcă e prea mult la capitolul minus. Mircea Nedelciu este un prozator strălucitor, modern, mobil, mustind de talent. Zmeura de câmpie este aproape o capodoperă și pare o evidență că toate cărțile lui reprezintă reușite certe. De ce Nedelciu n-a fost tradus și promovat în străinătate de ICR? Sau a fost și nu știu eu? De ce scriitorii de valoare și cu coloană vertebrală n-au făcut scandal că autorul Provocării în stil Moreno și al Tratamentului fabulatoriu este ignorat cu voioșie?
    Adevărul e ca dacă nu are prieteni fideli, un scriitor, oricât de valoros ar fi, rămâne mereu pe partea nevăzută a lunii. ( De aceea, ziceam eu, există mai multe canoane literare paralele, dintre care numai unul se face vizibil, grație criticilor literari. Dar despre asta voi scrie cu alt prilej. ) Din păcate, mulți autori n-au prieteni și, în general, n-au nimic - nici loc în antologii sau în istoriile literare -, în afară de talent și de pasiunea pentru literatură. Dar unora, morți fiind, chiar nu le mai pasă. Culmea e că tradușii și lăudații pe toate drumurile, până la sfidarea limitelor bunului-simț, nu prea au loc de periferici, care sunt, în fond, cele mai interesante figuri ale fiecărui moment literar.
      Sigur că nu acesta este cazul lui Mircea Nedelciu, care a lăsat în urmă amici precum Bogdan Lefter, oameni foarte competenți, de o probitate morală ireproșabilă și care păstrează vie memoria celor ale căror minți și mâini au construit cărți excepționale, dar care au trecut între timp la odihna definitivă.
       Mulțumim, Ion Bogdan Lefter!