Vară ieşită dintr-un tablou de Van Gogh

Îmi scot cămaşa pătată cu gălbenuş a zilei şi îmi pun insomniile la prăjit, în tigaia înstelată a serii.
Nu. Nimic n-ar fi arătat aşa dacă tablourile lui Van Gogh nu şi-ar fi ars ars ramele şi n-ar fi inundat muzeele minţilor noastre.
Devenite păpuşi de turtă dulce, iubitele se răsfaţă în poemele lui Ioan Es. Pop. Bolnavii s-au refugiat în subsolurile spitalelor şi cântă arii din Verdi.
Întind mâna către o nouă carte. E o lamă de chewing-gum, cu aromă de ţărână şi umilinţă.
Bibliotecile sună din solzii paginilor necitite, iar într-o cârciumă,  Nichita joacă ţintar cu Sorescu.
Prin şcoli se fofilează fantomele foştilor dascăli, plângându-se vehement de indisciplina termometrelor.
Un moş trece pe stradă cu un sac pe care scrie, cu litere alungite ca picioarele Sharapovei, "Gheaţă de Siberia".
- Moşule, dau să zic, plătesc o porţie cu bani frumoşi !
Dar el este deja departe, urlând :
- Nu dau nimic ! Nu dau nimic ! E gheţar din ăla care nu se topeşte niciodată, dacă îl îmbraci în costum şi îi pui cravată !