Un fost președinte, o litroașcă și învățătorii de altădată

    Nerușinarea unora a atins cote incredibile. O doamnă, pe care fostul președinte o voia...președintă și pe care o consideră în continuare fată mare, pare să fi fost un fel de Roxelană-rechin, înotând în bani, prin crama de la Cotroceni. Mi-am amintit, cu acest prilej, de un învățător de altădată. Foarte bun profesionist și apreciat de săteni, dascălul nu se formaliza în legătură cu plăcerea sa de a trage la măsea. Copiii îi aduceau, pe rând, câte o sticlă plină pe care o puneau la piciorul băncii, de unde magistrul o ridica zilnic. Ce dramă a fost când un țânc a spart din greșeală, cu piciorul, cotidianul clondir!

- Fire-ar sămâncioara ta a dracu', să te duci acasă, să-mi aduci alta!

Și elevul s-a executat, deși n-a obținut băutura de la maică-sa decât după ce s-a tăvălit o vreme, urlând, prin ograda părintească.

Când se făcea prânzul, învățătorul își aranja masa direct pe catedră. Întindea mai întâi un ștergar, apoi își punea dinainte ouă fierte, brânză, ceapă, slănină, roșii, jumătatea de țuică și litrul de vin. Într-o zi de toamnă aurie, cum ar zice Sadoveanu, în timp ce ”domnul Trandafir” privea pe fereastră culorile anotimpului, având în mână un borcan cu vin proaspăt limpezit, iar un elev lucra exerciții la tablă, cineva a ciocănit la ușă. După ce a pus recipientul pe pervazul ferestrei și s-a întors, mascând corpul delict, mentorul i-a strigat musafirului, cu glas tunător, să intre. În ușă și-a făcut apariția inspectorul de sector.

- Bună ziua! Am venit să asist la o oră, dacă nu vă supărați.

- Ba mă supăr foarte rău, a urlat bătrânul făuritor de caractere. Te-ai uitat la ceas când ai bătut la ușă? Păi, tu intri așa, în mijlocul orei mele? Ieși afară, putoarea dracu', că la mine, la oră, nu intră nici ministru’ pă nepusă masă!

Intimidat, inspectorul a băgat coada între picioare și a ieșit.

Peste ani, inspectorii s-au schimbat, dar învățătorul a rămas neclintit la postul său. O inspectoare venise la școală să vadă orele unei profesoare care își dădea un grad didactic. Întâmplător, funcționara inspectoratului și angajatul școlii s-au întâlnit pe coridor. După ce a adulmecat aerul, inspectoarea l-a oprit pe învățător și i-a spus, foarte înțepată :

- Dumneata miroși a băutură!

- Zău? a izbucnit învățătorul. Ia ascultă, fă, putoarea dracu', tu ai venit aici să-ți faci meseria sau să mă miroși pă mine?

Multe legende a lăsat venerabilul dascăl în urma lui, dar una circulă mai mult decât celelalte. Sătenii, care nu prea știau carte, se duceau la el cu rugămintea de a le scrie câte o cerere. Răspunsul era mereu același :

- Ți-o scriu, putoarea dracu', da' dup-aia să te înființezi dă urgență, la mine , cu o litroașcă bună, că eu n-am învățat carte pentru proști!

Mi-a plăcut enorm cuvântul ”litroașcă” și de câte ori îl văd pe fostul președinte - care a politizat și closetele, oferind metode de distrugere adversarilor săi - vorbind cu aceeași voioasă inconștiență despre inocența pupilei sale, mă întreb câte litroașce a dat de dușcă, pentru a-și face curaj să mănânce virginul  rahat care îi place atât de mult. Fostul demnitar e singurul băutor din lume  care nu-mi este simpatic. Fiindcă, se știe, băutura scoate la iveală adevărul din dovleacul fiecăruia. La oamenii de caracter, alcoolul descoperă noblețea - și, la rigoare, poate fi blazonul unui stil inconfundabil de viață -, dar la proștii care ne cred mai proști decât ei, face să dea în clocot toată mizeria omenească.  Îmi pare rău că folosesc asemenea cuvinte, însă, vorba Simonei Tache, mi s-a făcut greață de atâta mozol în public.