luni, 27 aprilie 2009

Nu ştim pe ce lume trăim

Acum ştim că nimic din ce ni se spunea la Revoluţie nu era adevărat. Totul a fost minciună şi manipulare. În urmă cu câţiva ani, am văzut la ştiri, pe un cunoscut canal de televiziune, cum o reporteră încălţată cu nişte cizme până la brâu şi aflată într-o adâncitură de cincisprezece centimetri spunea că relatează din mijlocul unei gropi situate în carosabil, adâncă de... patru metri. Acum vreo trei ani, o bătrână nevricoasă din localitatea în care m-am stabilit de mai mulţi ani a făcut scandal, fiindcă un bătrân beţivan îi ceruse ceva de dat la dinte. Imediat o vecină dornică de publicitate a pus mâna pe telefon şi a anunţat aceeaşi televiziune, care ar putea fi numită a lui Pinochio şi la care lucrează, cu multă vervă, un simpatic şi spontan bălăcăritor de publicaţii şi de ziarişti. Trimişii canalului respectiv au descins aici şi au relatat, timp de două zile, cum un violator în serie şi-a făcut mendrele cu douăsprezece bătrâne nevinovate, pe care le-a batjocorit cu sadism. Se mai spunea că două babe au murit de ruşine, iar nouă s-au mutat din sat, din acelaşi motiv. Rămăsese numai vajnica reclamangioaică care se văicărea de mama focului. Cât s-a mai discutat despre clanul Preda ! Şi iată că ies la iveală scene filmate care pun lucrurile într-o altă lumină. Să nu uit un lucru important : ştirile de la canalul în discuţie sunt cele mai urmărite din frumoasa noastră ţărişoară . Şi când mă gândesc că noi toţi ne uităm cu gura căscată la ştiri, pentru a afla ce se mai întâmplă ! Halal ! Nici nu ştim pe ce lume trăim. Privind emisiunile de televiziune şi citind ziarele, nu aflăm nimic : ne afundăm în imaginaţia de rahat a unor neisprăviţi. Citiţi o schiţă de Cehov şi veţi afla mai multe despre oameni decât din toate ziarele tipărite într-un sfert de secol.

P. S. Inteligentul Şerban Huidu - care, în treacăt fie spus, pe lângă calităţile ştiute, are stofă de strălucit ziarist, cu umorul ideii, cu scânteie şi cu un un stil afurisit - a pus în discuţie, pe blogul său, problema violenţei promovate de mass-media. Este o iniţiativă demnă de salutat.

2 comentarii:

L'Etrangere de la famille spunea...

Da,intr-adevar,traim intr-o tara in care nu exista nici solidaritate,nici sinceritate,nici onestitate,nici...multe!Cel mai grav mi se pare ca multi sunt atat de prosti incat nici nu constientizeaza cat sunt de prosti,adica "nu stiu pe ce lume traiesc"-ca sa va citez!Este de-a dreptul ingrozitor sa vezi cum ,prin intermediul mass-media,li se "inoculeaza", sub teasta,cele mai incredibile mizerii si minciuni,ca au intrecut cu mult,dar cu foarte muuuuult,cea mai bogata imaginatie!Iar cel mai TRAGIC fapt e ca,oamenii se complac in aceasta stare decazuta...isi pierd timpul cu nimic,cauta raspunsuri acolo unde exista doar minciuni!!!E vina lor ca se lasa manipulati,transformati in marionetele unor mojici!Si,da,adevarul zace neexploatat in atatea zeci sau,poate,sute de carti de care nici chiar "doctii" vestiti din "tarisoara" asta nu stiu mai nimic!Ce sa mai zicem de "turma" indobitocita?!!DUMNEZEU CU MILA!!!

Şerban Tomşa spunea...

Aveţi perfectă dreptate : pentru generaţia dumneavoastră, lipsa unor repere morale şi a unor valori autentice, este o tragedie. Nenorocirea este că oamenii adevăraţi se mulţumesc să supravieţuiască, fără a mai încerca o minimă rezistenţă în faţa asalturilor triumfătoare ale mitocăniei, necinstei şi prostiei violente. Să ne păstrăm umorul şi să le punem în faţă "rinocerilor" oglinda plină de umor a literaturii care, ridiculizându-i, îi va face inofensivi şi suportabili. Vă mulţumesc pentru comentariu şi vă mai aştept şi cu alte opinii...