vineri, 27 iulie 2012

Exilul literaturii

La sugestia scriitorului Dan Miron, am citit două masive romane semnate de scoţianul Alasdair Gray : Lanark, Ed. Polirom, 2008 şi Bătrâni îndrăgostiţi, Ed. Polirom, 2010.
Primul roman este, fără dubii, o capodoperă şi pare conceput de însuşi Franz Kaka. Autorul scrie cursiv şi limpede, dar reuşeşte să creeze o atmosferă stranie, cu scene fireşti şi absurde în acelaşi timp. Infernul din Lanark respiră aceeaşi naturaleţe a nefirescului pe care o întâlnim în Procesul, Castelul, America şi Orbirea, romanul lui Canetti. Cea de-a doua carte, Bătrâni îndrăgostiţi, alternează jurnalul bătrânului învăţător John Tunnock - în care consemnează amorurile sale cu fete rebele - cu naraţiunile pe care acesta le scrie despre Atena antică, perioada Renaşterii, epoca victoriană şi Scoţia celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea.  Stilul curat, transparent, plin de inteligenţă îmi aminteşte, prin farmecul erudiţiei şi prin umorul subtil, de Anatole France, cel din Istorie contemporană.
Originalitatea lungului roman Lanark este atât de frapantă, încât autorul unei recenzii se întreba ce fel de creatură va fi fiind Alasdair Gray. ( Asta mi-a amintit că, la începuturile carierei mele de prozator, un amic dim Buzău mi-a mărturisit că a fost bulversat de lectura unui roman scris de mine. Soţia şi nora sa şi-au manifestat şi ele dorinţa de a-mi citi opera, dar el mi-a spus că va trebui să le prelucreze serios înaintea lecturii, ca femeile să nu sufere vreun şoc ! Acelaşi personaj drag mie mi-a povestit, cu alt prilej, că a dat Maimuţe în haremul nopţii unui critic literar local. După ce omul a parcurs şi ultimul rând a burlescului meu op, l-a căutat pe prietenul meu şi l-a descusut îndelung, pe un ton grav, întrebându-l cum arăt, cu ce mă ocup, ce obiceiuri am şi...dacă sunt sănătos la cap. Chestia m-a înveselit enorm - am râs în hohote, spre consternarea tovarăşului meu - şi mi-a dat certitudinea că sunt, într-adevăr, pe un drum bun.) Seamănă izbitor de mult cu Kafka, având totuşi amprenta sa artistică de neconfundat. Mă gândesc că în urmă cu patruzeci de ani, în România nici n-ar fi fost luat înseamă, din moment ce se vâna numai noutatea absolută. Gray era kafkian, canettian etc.
Voi face două observaţii.
1. Originalitatea se manifestă în variate feluri, uneori chiar în afara ideii de inovaţie. Ghepardul de Lampedusa ori, Rodul pământului de Knut Hamsun şi Casa Buddenbrook de Thomas Mann au o structură clasică, dar câtă frumuseţe se revarsă din paginile lor ! Sunt mulţi care nu l-au agreat pe Marin Preda, fiindcă e rural şi are un mod de a scrie depăşit chiar şi de Flaubert care şi-a publicat textele în secolul al XIX-lea. Nici nu vreau să-mi amintesc că popa şi învăţătorul din Siliştea-Gumeşti erau oripilaţi de arta lui Preda, confirmând tradiţia unui obscurantism autohton.
Poate că marea călătorie în căutarea originalităţii are un punct final, după care urmează reîntoarcerea. În limitele valorilor literare, probabil că Urmuz a atins Ultima Thule literară. Apoi s-a sinucis.  Cu cât mai accentuată e nota personală, iar cititorul are o mai acută impresie că asisă la o re-naştere a lumii cunoscute, cu atât e mai bine pentru scriitor. Dar literatura nu va pieri datorită repetării unor cicluri, forme şi stiluri.
2. Din altă direcţie vine pericolul : din partea celui care deschide ori nu cărţile. Nivelul cultural al unei societăţi exercită o presiune puternică, deşi abia vizibilă, asupra receptării actului artistic, aşa cum luna influenţează nivelul oceanelor. Mă refer strict la proză, fiindcă marea poezie nu e, practic, condiţionată de nimic, exceptând geniul entităţii umane care aşterne cuvintele pe hârtie. Să ne imaginăm că toţi cititorii lui Preda aveau alura intelectuală a lui Florea Gheorghe, învăţătorul şi personajul său. În acest caz şi criticii literari ar fi avut o altă percepţie asupra fenomenului literar, iar marele scriitor al momentului ar fi fost un oarecare Nic. Smeureanu !

8 comentarii:

Ryanna Pop spunea...

citez de pe un anume blog;"Renumitul om de stiinta Ray Kurzweil crede ca nu va trece mult timp, pana cand omul va putea sa traiasca pentru eternitate, scrie site-ul San Francisco Chronicle.Kurzweil mai prezice de asemenea ca vom putea inlocui orice organ bolnav cu un organ artificial echivalent, ca ne vom putea scufunda ore intregi, fara sa fim nevoiti sa purtam costume de scafandru, sau că vom putea scrie cărţi în câteva minute[apropos,mă întreb şi eu ca şi tine ,cine va mai citi!?”]. Bazele pentru aceste predictii sunt, conform opiniei sale, rata incredibila cu care avanseaza tehnologia actuala."..
în acest caz ce ne mai rămâne de făcut

Unknown spunea...

Noa serbus. Ţi-am citit articolul şi mi-a plăcut pentru analiza ce ai făcut-o. Nu mă bag în analizarea problemelor legate de cultură, dar uneori moderatorii şi mai ales reporterii ne arată că nu stăpânesc limba română. Atunci să ne mai mirăm de politrucii pe care nu-i interesează că se fac de râs atunci când vorbesc?
Să ai o zi bună.

Şerban Tomşa spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Şerban Tomşa spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Şerban Tomşa spunea...

Ryanna,
puţini îşi vor permite să plătească operaţiile respective, dacă vom ajunge acolo. Dar cum civilizaţia noastră este pe drojdii...
Să citească fiecare măcar în domeniul său. Inginerii, medicii şi profesorii să consulte publicaţii de specialitate pentru a deveni sau a rămâne performanţi. Dar îţi vine să crezi că există "specialişti" care nu citesc nimic şi îşi fac din asta un titlu de glorie ?

Şerban Tomşa spunea...

Liviu,
nu e o analiză sistematică, am consemnat doar, la cald, amărăciunea care mă încearcă atunci când, prin comparaţia cu alte neamuri, constat cât suntem de primitivi.
Nu voi înţelege niciodată cum poate să nu-ţi placă să citeşti, aşa cum alţii nu pot pricepe că, dacă vrei să te consideri un om educat, trebuie să fi trecut prin mai multe biblioteci şi să urmăreşti constant revistele de cultură.

Scorchfield spunea...

Șerbane este greu ce scrii tu aicea, nici n-am citit toate titlurile pomenite de tine, deja am puseuri de febră, devin astmatic, îmi trebuie un munte de aur să mă salveze.
Oricum, promit că în zece ani citesc și restul...

Şerban Tomşa spunea...

Scorchfied,
:))
Ideea e că, în 50 de ani, vom ajunge să trăim exclusiv din meseria de gropar şi vom sta permanent cu bâtele în mâini ori ne vom ne vom ploconi prin străinătăţuri şi vom întinde mâna. Ăştia care o fac acum sunt nişte protocronişti.
Că, aici, de produs ceva nu vor mai produce decât curvele. Căci numai ele îşi vor mai păstra competenţa în domeniul în care activează.